Retragere în WTA! Anunţul sportivei preferate de Simona Halep pentru antrenamente

Retragere în WTA! Anunţul sportivei preferate de Simona Halep pentru antrenamente

Jucătoarea spaniolă de tenis Carla Suarez Navarro, 31 ani, şi-a anunţat retragerea din circuitul WTA la finalul sezonului 2020, informează "AFP". Fost număr şase mondial, iberica a avut un sezon 2019 complicat.

"Încep să am alte priorităţi, iar tenisul este un sport dur, care cere multe sacrificii", a transmis Carla Suarez Navarro.

O sportivă scundă, de doar un 1,62 m, cu o deplasare pe teren remarcabilă şi inteligenţă nativă de excepţie în jocul pe zgură, Carla Suarez Navarro a depăşit în acest an borna de 500 victorii în carieră la simplu. În prezent pe locul 55 în clasamentul mondial, cu peste 11,5 milioane de dolari adunaţi din premii în bani la tenis, spaniola din Las Palmas De Gran Canaria a atins de şapte ori faza sferturilor de finală în turneele de Mare Şlem, singura suprafaţă neîmblânzită rămând iarba - şi, implicit, Wimbledonul.

Simona Halep o punea pe Carla Suarez Navarro pe lista scurtă de jucătoare alături de care îi place să se antreneze. Pe aceeaşi foaie de hârtie se mai afla şi numelei Svetlanei Kuzneţova.

  • Carla Suarez Navarro a învins-o de cinci ori în carieră pe Simona Halep - ultima dată în semifinale, la Roma, în 2015. Constănţeanca are însă avantaj la general, 7-5.
     

Cum o ţinem minte pe Carla Suarez Navarro

În septembrie 2018, chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani, Carla Suarez Navarro a reuşit una dintre cele mai importante victorii ale sale, administrându-i Mariei Şarapova prima înfrângere din carieră în partide disputate în sesiunea de seară la US Open. Rusoaica, o veritabilă "prime-time-girl" - aşa cum se auto-intitula, câştigase până atunci primele 22 de meciuri jucate în nocturnă la Flushing Meadows.

Suarez Navarro a început anul 2019 de pe locul 23 WTA. însă finalul de sezon a fost foarte dezamăgitor.

Ea a acuzat dureri la spate şi a încheiat prin abandon două dintre ultimele trei meciuri de simplu disputate, la Rogers Cup şi la US Open. Spaniola nu a rezistat pe teren la New York decât un set, smulgându-i doar două game-uri reprezentantei Ungariei, Timea Babos. La final de meci, organizatorii americani au ars-o la buzunar pe iberică, acuzând-o că nu a atins nivelul minim de performanţă aşteptat. Carla Suarez Navarro a fost obligată să plătească o amendă de 60.000 de dolari.

Carla Suarez Navarro are două titluri WTA câştigate în carieră până în acest moment: Oeiras 2014 şi Doha 2016.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: