„Portocala“ putrezită: naţionala Olandei a ajuns într-o situaţie groaznică. Antrenorul a comis-0 şi a fost dat afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robben

Olanda a pierdut fără drept de apel la Sofia, scor 0-2, şi e pe cale să rateze două turnee finale succesive pentru prima dată după 34 de ani.

În 2010, Olanda a jucat ultimul act al Mondialului, iar în 2014 a câştigat finala mică a turneului. Apoi, în trei ani, Olanda a trecut de la 3-0 cu Brazilia pe terenul ei la 0-2 cu Bulgaria la Sofia!

Iar între cele două momente s-a strecurat şi o absenţă şocantă de la Euro 2016, competiţie la care au ajuns jumătate dintre echipele de pe continent, printre care Islanda, Ungaria şi Albania. Olanda a stat însă în faţa televizorului şi, probabil, la fel va face şi cu ocazia Mondialului din 2018. Chiar dacă a avut în lot şase fotbalişti implicaţi şi în finala mică a Mondialului din 2014, trupa pregătită de Blind a arătat jalnic la Sofia. A fost condusă cu 2-0 după 20 de minute, iar de aici până la final şi-a creat mai puţine ocazii clare de gol decât degetele unei mâini. Cu un Robben lipsit de strălucirea de altă dată, cu un Sneijder aproape inexistent şi cu un vârf, Bas Dost, care n-are nimic în comun cu ultimul mare atacant olandez, Robin van Persie, Olanda a pierdut chiar meritat la Sofia.

A fost „ajutată“ să piardă şi de neinspiraţia selecţionerului Danny Blind. Acesta l-a titularizat pe puştiul Matthijs de Ligt (17 ani), cel mai tânăr debutant batav din 1931 încoace. Stoperul a fost însă titular în doar două meciuri la Ajax în acest sezon, iar lipsa sa de experienţă s-a văzut imediat la Sofia: a greşit la ambele goluri! La pauză, de Ligt a fost schimbat de Blind care astfel şi-a recunoscut greşeala, însă răul fusese deja făcut. 

Blind: „Nu demisionez“

Eşecul cu Bulgaria a aruncat Olanda pe locul 4 în grupă, la şase puncte de liderul Franţa. De fapt, din cele şapte puncte strânse până acum de batavi, şase au venit din „dubla“ cu Belarus şi Luxemburg. În rest, Robben şi compania au scos un punct din partidele cu Franţa (0-1), Suedia (1-1) şi Bulgaria (0-2).

În ciuda acestui parcurs dezastruos, Blind, care a stat pe bancă şi în campania ratată de calificare pentru Euro 2016, n-are de gând să plece. „Nu ştiu de ce am început meciul atât de slab. Abia dacă am creat nişte ocazii de gol. E vina mea. N-a fost o decizie bună că l-am titularizat pe de Ligt, dar faptul e consumat. A fost răspunderea mea. Dacă voi continua să conduc echipa? Mă voi gândi la asta, dar nu demisionez acum. Sunt foarte dezamăgit, mai ales că eram foarte optimist în privinţa acestui meci“, a spus Blind la final.

La scurt timp, Blind a fost concediat de federaţie.

Ultima dată când Olanda a ratat un turneu final după altul a fost în anii ’80. Atunci, batavii au stat acasă la CM 1982, Euro 1984 şi CM 1986.  

10 ediţii ale Mondialului a ratat Olanda. De trei ori n-a participat în preliminarii, iar de şapte ori nu s-a calificat.  

Bulgarii, lipsiţi de fair-play

Pe lângă faptul că au simulat accidentări la greu pentru a fragmenta jocul, bulgarii au comis şi un gest urât pe final. La un contraatac olandez, au şutat o minge din zona băncii lor de rezerve, exact în spatele careului, acolo unde ajunsese Robben! Faza a curs însă pentru că arbitrul n-a oprit meciul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite