Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs, lovitură financiară la EURO 2020! Suma imensă de bani primită de cei doi arbitri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hategan

Chiar dacă selecţionata condusă de Mirel Rădoi nu s-a calificat la turneul final european de anul acesta, România a avut reprezentanţi pe terenurile de la Euro 2020.

Cei mai buni arbitri din ţara noastră, Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs, şi asistenţii acestora, au pus umărul la reuşita competiţiei, românii fiind delegaţi în total la 9 partide din totalul de 51. 

Astfel, Ovidiu Haţegan a arbitrat două meciuri, iar la alte patru a fost rezervă, în timp ce Istvan Kovacs a condus o  singură înâlnire, în timp ce la două a fost al 4-lea oficial, iar sumele primite pentru aceste delegări sunt impresionante, şi nu doar pentru nivelul de trai din România. 

Astfel, conform gsp.ro, la turneul final, un arbitru de centru a fost remunerat cu 10.000 de euro la fiecare meci, un tuşier cu câte 5.000 de euro, al 4-lea oficial (arbitru de rezerva) a primit 4.000 de euro,  în timp ce diurna a fost de 200 de euro pe zi, începând din 7 iunie, data startului cantonamentului din Turcia.

Un calcul simplu ne arată că Haţegan a fost recompensat cu 42.000 de euro (20.000 pentru meciurile arbitrate, 16.000 pentru partidele la care a fost rezervă şi 6.000 diurnă), iar Kovacs s-a ales cu 21.400 de euro (10.000 pentru întâlnirea condusă la centru, 8.000 pentru cele la care a fost rezervă şi o diurnă de 3.400).

Chiar dacă nu se compară cu sumele primite de Haţegan şi Kovacs, nici tuşierii nu se pot plânge că ar fi fost exploataţi de UEFA. Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe, asistenţii lui Haţegan, au încasat fiecare câte 13.400 de euro, iar Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, tuşierii lui Kovacs, au primit pe card câte 8.400 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite