Oraşul Cluj, gest superb de recunoştinţă faţă de Dan Petrescu: „De acum, aici e a doua mea casă!“
0Recunoştinţă, floare rară! Nu şi la Cluj însă, unde antrenorul care a făcut furori cu CFR a fost emoţionat de o decizie a autorităţilor.
Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj, în ciuda rezultatelor excelente pe care le-a avut cu această echipă. „Adevărul“ a explicat aici de ce alungarea tehnicianului de 52 de ani din Gruia a arătat, încă o dată, că fotbalul românesc e un mediu toxic.
Dacă şefii CFR-ului vor regreta, probabil, în timp decizia despărţirii de Dan Petrescu, în schimb, autorităţile oraşului au ţinut să-i mulţumească omului care a câştigat trei titluri consecutive cu formaţia „feroviară“. În plus, la nivel continental, a realizat două calificări succesive în grupele Ligii Europa, competiţie în care, în stagiunea trecută, a realizat şi un record de puncte pentru o formaţie din România: 12!
Având în vedere toate aceste performanţe, Dan Petrescu a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Cluj. Şi, potrivit Digi Sport, tehnicianul a fost extrem de emoţionat în cadrul ceremoniei care s-a organizat în cinstea sa.
Ce a spus Dan Petrescu?
*Nu mi-am pregătit un discurs. Dar cred că ar fi trebuit pentru că sunt mult mai emoţionat aici decât în faţa jucătorilor. E un moment special din viaţa mea, rar mi s-a întâmplat să fiu aşa de emoţionat ca acum.
*Am mai avut succese, trofee, am fost apreciat peste tot unde am fost ca jucător, nu numai la Chelsea şi nu numai în România, iar ca antrenor la fel, cred că mi-am făcut datoria. Sunt onorat să mă aflu aici.
*Le mulţumesc tuturor jucătorilor pe care i-am antrenat în ultimii trei ani şi cu care am reuşit performanţe fantastice. Dar succesele cele mai mari au venit în afara terenului, unde am cunoscut nişte oameni fantastici, oameni care au stat cu mine şi la bine şi la greu.
*Dacă înainte ştiam că am o casă în Bucureşti, acum e clar că am o altă casă şi în Cluj, mă simt clujean pentru faptul că am stat trei ani aici. Nu e uşor să stai trei ani, ca antrenor, în România pentru că e foarte greu să menţii standardul.
*Sigur mă voi întoarce la Cluj, nu ştiu dacă din postura de antrenor, dar e posibil, în viaţă nu ştii niciodată ce se întâmplă. Vreau să mulţumesc tuturor. Mulţumesc, Cluj!