Numire spectaculoasă în Germania: Bayern a anunţat plecarea lui Guardiola şi a dezvăluit cine vine din vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Josep Guardiola
Josep Guardiola

Campioana Germaniei a confirmat ceea ce s-a tot vehiculat în ultima perioadă: inventatorul tiki-taka nu-şi va prelungi contractul scadent la finalul sezonului.

Aventura lui Josep Guardiola la Bayern Munchen se va încheia după trei ani. Spaniolul de 44 de ani a fost numit în funcţie în 2013, iar de atunci a cucerit: 

*Două titluri (2013-2014, 2014-2015)

*Cupa Germaniei (2013-2014)

*Supercupa Europei (2013)

*Mondialul Cluburilor (2013)

El a ales însă să plece de la Bayern la finalul acestui sezon, printre destinaţiile vehiculate fiind Manchester City şi Manchester United. 

„Suntem foarte recunoscători lui Guardiola, pentru tot ce a făcut la acest club. Sperăm să avem succes şi în sezoanele viitoare. Ancelotti, un antrenor de succes, va veni la Bayern. Abia aştept să lucrăm împreună“, a spus preşedintele celor de la Bayern, Karl-Heinz Rummenigge pentru „Bild“, citat de gsp.ro.

Carlo Ancelotti (56 de ani) e liber de contract, după ce şi-a încheiat contractul cu Real Madrid la finalul stagiunii trecute. De-a lungul carierei, italianul a cucerit 16 trofee cu Juventus, AC Milan, Chelsea, PSG şi Real Madrid, cele mai importante fiind cele trei Ligi ale Campionilor cu AC Milan (2) şi Real Madrid.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite