Nadia Comăneci a dat verdictul: Cât de competitive sunt gimnastele românce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele de la Europenele de la Mersin (Turcia) au fost remarcabile, atât la junioare, cât şi la senioare. Cu o precizare: au venit în lipsa naţiunilor puternice în acest sport, în frunte cu Rusia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Olanda.

România a făcut furori la Mersin, acolo unde a luat medalie după medalie, ajungând să câştige chiar argintul cu echipa feminină de senioare, o performanţă inimaginabilă, la un moment dat, mai ales după eşecurile din ultimii ani.

Doar că „Adevărul“ a explicat aici de ce nu trebuie să ne entuziasmăm peste măsură după aceste rezultate. Pe scurt: ele au venit în lipsa mai multor echipe redutabile.

Chiar şi aşa, ce a realizat România la Mersin poate fi un început de drum, pentru revenirea în elita gimnasticii, iar rezultatele Larisei Iordache, obţinute după o pauză de 3 ani, rămân, oricum, formidabile. De aceeaşi părere a fost şi Nadia Comăneci, care a vorbit pentru Digi 24 şi apoi, mai pe larg, într-un interviu acordat jurnalistului Andru Nenciu, de la Digi Sport.

Ce a spus Nadia Comăneci?

*E adevărat că n-au participat unele ţări la aceste Campionate Europene, dar eu m-am uitat mai mult la dificultate, execuţie şi la punctajul pe care ea (n.r. - Larisa Iordache) l-a obţinut. Dacă stăm şi ne uităm la ceea ce s-a întâmplat la bârnă, exerciţiul ei e competitiv mondial şi olimpic la medalie. Faptul că ea reuşeşte prin voinţa şi determinarea pe care le-a avut să concureze la acest nivel spune că ea nu şi-a spus încă tot ce a avut de spus referitor la acest sport.

*La sol, ea a executat un exerciţiu cu dificultatea pe care a făcut-o şi în ziua de calificare. Dificultatea ei pleca din 5,7, la care se adaugă execuţia. În ziua finalei, au cam pârlit-o cu jumătate de punct, n-am înţeles de ce, dar mă bucur că s-a făcut această contestaţie şi ea a reuşit să aducă această medalie de aur, care a pus România la egalitate cu Rusia, la medalii de aur, 55 în istoria Campionatelor Europene şi peste ruşi la numărul total de medalii.

*M-am uitat şi la exerciţiile junioarelor. Ana Bărbosu are potenţial mare, pentru că în momentul de faţă baza gimnasticii sunt picioarele, din patru aparate, trei sunt de picioare. Ea are acest potenţial să fie bună la individual compus şi are loc de a creşte în dificultate şi vreau să o felicit cum a concurat şi pentru execuţia ei frumoasă, pentru faptul că are dificultate la acrobatică şi ne arată şi această gimnastică artistică, pe care noi am admirat-o cu mulţi ani în urmă.

*Sunt ani buni de când n-am mai văzut aşa junioare la noi în ţară, cu mare potenţial. Baza lor e foarte bună. Înţeleg că acolo de unde vin aceste fete e cineva care le învaţă gimnastică cum trebuie. Deci abecedarul funcţionează. Aceste junioare încă sunt cruduţe, dar au potenţial.

Am rămas impresionată de revenirea Larisei. După trei ani fără competiţii este extrem de greu să revii la nivelul actual din lumea gimnasticii. Nu mi-am putut imagina că şi-ar fi putut reveni la acest nivel, după ce a avut o accidentare şi trei operaţii. Pentru gimnastică şi pentru tenis mă trezesc cu noaptea în cap şi am promis că mă trezesc ca să o văd. Nadia Comăneci fostă mare gimnastă  
Iordache

Crede că Larisa a reuşit imposibilul!

*Am vorbit cu Larisa (n.r. - Iordache) puţin mai devreme, am sunat-o să o felicit. A fost o revenire specială, extrem de spectaculoasă. Când dispari din gimnastică trei ani chiar şi fără accidentare, e aproape imposibil să-ţi revii la o formă de competitivitate la nivelul din acest an când te gândeşti la gimnastică. Dar în cazul ei, care a şi trecut prin aceste operaţii, nu pot să spun decât că e voinţă, putere şi dorintă de a demonstra că totuşi ea este o valoare în acest sport şi încă n-a terminat ce a avut de spus.

*Bârna aceasta pe care ea (n.r. - Larisa Iordache) o face e competitivă la nivel mondial şi olimpic. Principalul ei target este că trebie să ciupească o calificare pentru un loc la Jocurile Olimpice. I-aş da o notă 10 pentru inspiraţia pe care o oferă, pentru voinţă şi muncă.

*Am văzut o parte din execuţiile junioarelor, e mare potenţial, e vorba de investiţia care s-a făcut în acest sport şi trebuie să se facă în continuare pentru că dacă nu se fac investiţii, nu se caută antrenori să fie updataţi pe ce întâmplă în momentul de faţă, e greu. Federaţia a pornit de pe alt platou, am vorbit şi cu cei din federaţie, chiar dacă mă aflu departe, sunt totuşi aproape pentru gimnastica românească.

CITEŞTE ŞI:

Larisa Iordache a intrat în istoria gimnasticii româneşti. Capitolul la care e inclusiv peste Nadia

Cum de a renăscut gimnastica românească: Explicaţia rezultatelor formidabile de la Europene

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite