Mitul Regelui-Selecţioner. A fost Carol al II-lea antrenorul naţionalei de fotbal?

Mitul Regelui-Selecţioner. A fost Carol al II-lea antrenorul naţionalei de fotbal?

Carol al II-lea

Legenda spune că echipa trimisă în 1930, la prima ediţie a Cupei Mondiale, din Uruguay, a fost aleasă de regele Carol al II-lea. Tot suveranul ar fi intervenit ca jucătorilor, oficial amatori, să li se dea concediile necesare pentru o deplasare atât de lungă şi de anevoioasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se  pare că Moritz Beilis, corespondentul „Gazetei Sporturilor“ la Campionatul Mondial ar fi povestit despre aceste lucruri colegilor uruguayeni. Participarea la Cupa Mondială, contestată în ţară, ar fi devenit aşadar prima manifestare internaţională a unei noi Românii, guvernată de la 8 iunie 1930 de un rege matur şi bine intenţionat. Dar oare lucrurile au stat chiar aşa? Cum ar fi putut un rege întors în ţară după mai bine de trei ani de exil să aleagă cincisprezece jucători de la echipe ca „Dragoş Vodă“ Cernăuţi sau „Maccabi“ Bucureşti, pe care nu le văzuse niciodată jucând? Mai mult, se ştie din propriile declaraţii că interesul lui Carol al II-lea pentru fotbal era aproape inexistent.

La începutul anilor 1920, prinţul moştenitor Carol acordase un interviu „Ecoului Sportiv“, unde vorbea despre pasiunea pentru tenis, cursele de automobile (la care chiar participase după 1918) şi sporturile de iarnă. E drept, din 1912, de când se poate vorbi despre o organizare instituţională a vieţii sportive româneşti, patronajul său asupra acesteia a fost constant. Restauraţia a însemnat reluarea protecţiei sale. Dar, chiar dacă Aurel Leucuţia, primul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal-Asociaţie (creată în 1930 pe baza Legii educaţiei fizice din 1929) se număra printre politicienii români cu care Carol a avut contacte în timpul exilului la Paris, pe regele Carol al II-lea nu îl regăsim după 1930 printre spectatorii meciurilor de fotbal, a notat revista "Historia" într-un material. Aşadar, probabil că selecţia nu s-a datorat regelui. Participarea României a fost oricum puternic contestată. Până a se îmbarca pe celebrul „Conte Verde“, jucătorii români au călătorit cu trenul. Lotul s-a reunit la Timişoara, în gară, unde un sponsor local a oferit pâini şi brânză jucătorilor, „merinda” de drum până în Italia. Spre deosebire de celelalte două campionate interbelice, mondialul din 1930 s-a jucat în sistem grupe. Rezultatele naţionalei noastre sunt cunoscute – reacţiile presei de la Bucureşti, mai puţin. Astfel, după 0 – 4 cu Uruguay, adversarii participării la mondial jubilau. Se părea că argumentele lor – costuri, oboseală, înfrângeri scontate, se regăseau în realitate. Chiar dacă a distrus cariera lui Constantin Stanciu, victoria cu 3-1 împotriva statului Peru a schimbat atitudinea ziariştilor de acasă şi chiar şi cei mai vajnici contestatari au admis că o victorie la prima cupă mondială, chiar „de palmares”, nu putea fi trecută cu vederea.   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: