Mirel Rădoi: Să sperăm că a fost un duş rece pentru a putea spera la altceva de la următoarele meciuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi. FOTO Cosmin Dan/Mediafax
Mirel Rădoi. FOTO Cosmin Dan/Mediafax

Fostul internaţional Mirel Rădoi, antrenor al echipei Steaua, a debutat cu o înfrângere în prima partidă oficială pe banca roş-albaştrilor, în Supercupa României, 0-1 cu ASA Târgu-Mureş.

„În meciurile de campionat trebuie să arătăm altceva decât am arătat în această seară. Trebuie să arătăm mult mai bine în meciul de UCL. Această mentalitate, această atitudine nu trebuie arătată numai la antrenamente, ci şi în meciurile oficiale. Cu asemenea atitudine, nu trecem de Trencin”, a declarat Rădoi într-o conferinţă de presă. 

„Să sperăm că a fost un duş rece pentru a putea spera la altceva de la următoarele meciuri, mai ales în UCL. Din respect pentru cei care sunt la Steaua, nu vă pot spune cine va mai veni. Cei care sunt aici trebuie să îşi facă datoria, să îşi arate valoarea şi să îşi respecte meseria. Este o listă cu jucători, dacă vor mai veni, îi vom folosi", a adăugat antrenorul roş-albaştrilor.

La rândul său, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a dat de înţeles că nu este afectat pentru că Steaua a pierdut Supercupa României. Patronul campioanei  a precizat că pătrunderea în grupele Ligii Campionilor este marea miză a acestei veri.

„Nu e miză mare în Supercupă. Voi aduce probabil un mijlocaş şi un atacant. S-a întâmplat în seara asta, asta e. Ne-am distrat. A fost un simplu joc. Liga Campionilor contează, acolo sunt banii", a spus Gigi Becali.

Cei doi fotbalişti doriţi de Gigi Becali sunt, cel mai probabil, William de Amorim şi Denis Alibec, potrivit gsp.ro. 

Citeşte şi: 

Steaua e la ani-lumină de Liga Campionilor, iar Rădoi a răbufnit: ce mesaj i-a transmis lui Becali 

Campioana a pierdut primul trofeu pus în joc în noua stagiune la capătul unei partide în care, dincolo de rezultatul final, a atras atenţia jocul extrem de slab practicat de bucureşteni. 

Scandal uriaş la Supercupa României: ce s-a întâmplat la pauză în vestiarul celor de la ASA Târgu Mureş 

Vicecampioana a reuşit să învingă Steaua pentru al treilea meci consecutiv la capătul unui joc groaznic. Victoria a fost obţinută datorită unui episod exploziv petrecut între cele două reprize. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite