Mikkel Beck, agentul lui Kjaer: L-ai salvat pe prietenul tău Eriksen de la moarte. Eşti EROUL meu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christian Eriksen prăbuşit pe teren - meciul Danemarca - Finlanda - EURO 2020 - 12 iun 2021 / FOTO AFP

Fostul fotbalist Mikkel Beck, în prezent agentul lui Simon Kjaer, a postat în social media un mesaj în care se arată mândru de jucătorul pe care îl reprezintă, precizând că acesta este eroul său.

„Simon Kjaer, în această seară ai devenit adevăratul meu erou. L-ai salvat pe prietenul tău Christian Eriksen de la moarte. Te ştiu de 17 ani şi nu am fost niciodată atât de mândru de tine cum sunt acum. Eşti EROUL meu”, a notat Beck pe Twitter.

Căpitanul echipei Danemarcei, Simon Kjaer, a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după prăbuşirea lui Christian Eriksen pe teren. Kjaer i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său, i-a aplicat manevre de resuscitare, le-a spus celorlalţi jucători să formeze un scut în jurul fotbalistului şi a consolat-o pe partenera colegului său, a notat pe Twitter prezentatorul de televiziune Piers Morgan, care de asemenea l-a caracterizat pe Simon Kjaer drept “un erou”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite