Michael Schumacher se află în comă după accidentul de schi. Acesta a suferit o hemoragie craniană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, în vârstă de 44 de ani, este în comă, după ce s-a accidentat în timp ce schia, în prezent starea acestuia fiind critică, au anunţat, duminică seară, doctorii Centrului Medical Universitar din Grenoble (CHU), potrivit BBC.

„Schumaher avea un traumatism cranian grav şi se afla în comă atunci când a sosit. A fost necesară o intervenţie chirurgicală”, au anunţat medicii din Grenoble într-un comunicat.

Medicii au confirmat că starea germanului rămâne critică. Tot duminică, autorităţile din staţiunea alpină Meribel (Franţa) au declarat ca Schumaher a suferit un traumatism cranian grav, doctorii făcând tot posibilul să-i salveze viaţa.

Michael Schumacher a suferit în cursul diminetii de duminică un accident grav în timp ce schia în staţiunea Meribel din Alpii francezi, acesta fiind evacuat de urgenţa cu un elicopter către un spital din Grenoble.

Fostul pilot de Formula 1 schia alături de mai mulţi prieteni pe un traseu nemarcat al staţiunii Meribel. În jurul orei locale 11.00, Schumacher a căzut şi s-a lovit violent cu capul de o stâncă, acesta fiind transportat de urgenţă la spital. Pilotul purta o cască specială de schi, a precizat directorul staţiunii Meribel, Christophe Gernignon-Lecomte.

Presa internaţională scrie că la clinica din Grenoble unde este spitalizat Michael Schumacher a sosit şi medicul neurolog Gérard Saillant, un prieten al germanului. 

Câteva surse, precum site-ul ledauphine.com, au scris că starea lui Schumaher s-a înrăutăţit, iar că viaţa sa ar fi pusă în pericol.

Directorul general al staţiunii, Christophe Gernignon-Lecomte, a precizat că fostul pilot de Formula 1 era agitat, dar conştient, după producerea accidentului.

„Nu ştiu cu adevărat gravitatea accidentării, deocamdată are loc o anchetă. El a căzut la 11.07, în afara pistei, la Meribel. Avea cască şi s-a lovit cu capul de o stâncă . (...) Era şocat, puţin agitat, dar conştient”, a declarat directorul general al staţiunii, Christophe Gernignon-Lecomte.

Michael Schumacher, cunoscut pentru pasiunea sa de a schia, este septuplu campion mondial la Formula 1,  având în palmares 91 de Mari Premii câştigate în 307 curse. S-a retras din Formula 1 în anul 2012.


Citeşte şi:

Michael Schumacher, rănit grav într-un accident de schi. Germanul a fost evacuat cu elicopterul la spital

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică dimineaţă.

Moment istoric în Formula 1: Vettel a câştigat ultima cursă a sezonului şi a egalat recordul lui Michael Schumacher. Webber a spus adio carierei de pilot

Noul campion mondial la Formula 1, germanul Sebastian Vettel, a câştigat şi ultima cursă a sezonului, la Interlagos, egalându-l pe conaţionalul său, Michael Schumacher, la numărul de victorii obţinute într-un sezon.

Michael Schumacher spune definitiv adio carierei de pilot de Formula 1

Septuplul campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, a decis să renunţe la cariera de pilot la finalul acestui sezon, motivându-şi decizia prin faptul că nu mai are motivaţia necesară pentru a continua.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite