VIDEO Revenire fără strălucire. Lucian Bute a pierdut la puncte în faţa lui Jean Pascal, care e noul rege al Montrealului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bute a fost învins la puncte, prin decizie unanimă a arbitrilor, de haitianul Jean Pascal, la categoria semigrea, în "main eventul" Galei de la Montreal, organizată de Interbox. Pugilistul de culoare a câştigat cu 117-110 la general.

Imediat după terminarea partidei, Bute s-a declarat dezamăgit de de prestaţia sa, dar a menţionat că îşi doreşte revanşa.

Pugilistul Jean Pascal a mărturisit că de mulţi ani îşi dorea această confruntare, pentru a demonstra cine este cel mai bun.

Am muncit foarte mult pentru a obţine acest rezultat. De mulţi ani alerg după Bute pentru a arăta tuturor că sunt cel mai bun. Astăzi am dovedit acest lucru“, a declarat Jean Pascal.

Leonard Doroftei a comentat eşecul înregistrat de Lucian Bute la Montreal, explicând unde a greşit pugilistul.

„A fost un meci bine pregătit, dar Lucian Bute a forţat doar pe final, din păcate, iar asta a lăsat o amprentă negativă asupra arbitrilor. Dacă ar fi forţat de la început şi ar fi fost mai multe serii de lovituri ar fi fost scorul mult mai strâns. Arbitrii ar fi înţeles că este şi el în ring. Nu boxezi doar o repriză! Trebuie să boxezi 12 şi să furi din fiecare câte ceva! Retragere? Şi-a luat mulţi pumni până acum, dar decizia este a lui!“, a spus Doroftei la Realitatea TV.

Chiar şi un neiniţiat în box a remarcat cu ochiul liber faptul că Lucian Bute nu s-a ridicat la nivelul lui Jean Pascal în "main eventul" Galei de la Montreal. Timp de 11 reprize, românul a intrat în jocul adversarului, care a stat foarte bine pe picioare şi a avut câteva ruperi de ritm care au făcut diferenţa. Lucian s-a trezit abia în repriza a 12-a, conştient că nu mai avea ce pierde şi a reuşit o serie bună de lovituri care şi-au atins ţinta şi l-au făcut pe Pascal să se dezechilibreze. Bute a căutat evident KO-ul, dar nu a fost suficient pentru a-l doborî pe puternicul pugilist de culoare.

Bute a dat senzaţia unui boxer lipsit de vlagă şi curaj, care, timp de 11 reprize nu a riscat deloc, fiind mai degrabă încasator. Deşi a avut de partea sa alonja şi s-a mişcat permanent în ring pentru a-l obosi pe haitian, românului i-a eşuat tactica. La finalul confruntării, arbitrii i-au acordat victoria lui Pascal în unanimitate, scor 117-110.

În urma acestui meci ne întrebăm care ar fi fost câştigătorul dacă Bute s-ar fi trezit mai devreme şi ar fi boxat mai curajos. Toţi susţinătorii românului rămân cu regretul că boxerul din Pechea nu a luptat la capacitate maximă în faţa unui Jean Pascal de bătut. 

Faze VIDEO din confruntarea dintre Bute şi Pascal


Decizie în unanimitate a arbitrilor: toţi cei trei judecători de la masă îl creditează pe Pascal drept câştigător, care se impune la puncte, scor 117-110. Haitianul intră în posesia Centurilor cu Diamante WBC şi NABF la categoria semigrea. Bute este fair-play şi îi ridică pumnul în aer adversarului său în semn de apreciere pentru victorie.

Repriza a 12-a: Cea mai spectaculoasă repriză a meciului. Bute a dat drumul la braţe şi l-a încolţit pe canadian, care a refuzat lupta în ultimele secunde. Păcat că românul s-a trezit prea târziu. Cel mai probabil, haitianul va câştiga meciul la puncte.

Repriza a 11-a: Pascal îşi dă seama că e în avantaj şi îl provoacă pe Bute. Lucian caută mai multe croşee, care se duc în gardă. Românul îşi încolţeşte adversarul în colţul ringului şi reuşeşte o serie foarte bună de lovituri. Haitianul termină repriza în corzi.

Repriza a 10-a: Pascal are o serie foarte bună de lovituri; Pascal e un pugilist static, dar românul nu riscă deloc, deşi adversarul său este în avantaj la general. Lucian primeşte o lovitură care îi provoacă o sângerare. Repriza e tot a haitianului.

Repriza a 9-a: Bute nu are ripostă la loviturile lui Pascal, căruia îi intră două lovituri consecutive dreapta-stânga. Românul caută lovituri puternice, dar haitianul refuză lupta.

Repriza a 8-a: Pascal refuză lupta; Lucian caută două lovituri de stânga, dar haitianul ţine garda sus. Pascal reuşeşte mai multe croşee de stânga şi de dreapta şi îl dezechilibrează pe român, care cade după ce este secerat, dar se ridică fără probleme. Repriza e tot a pugilistului de culoare.

Repriza a 7-a: Bute se mişcă mult în ring, Pascal a cam obosit. Haitianul atacă, dar loviturile se duc în gardă. Românul îşi invită adversarul la luptă, acesta preferă jocul de la distanţă. Puţine încleştări până în acest moment.

Repriza a 6-a: Pascal caută două croşee la mijlocul ringului, care se duc în garda românului. Haitianul îl trimite în colţul ringului pe Lucian şi reuşeşte o serie bună de lovituri. Bute are lovituri izolate.

Repriza a 5-a: Cei doi pugilişti se tatonează din nou şi fac un box de aşteptare. Pascal explodează din nou în ultimele secunde şi are o nouă serie de lovituri. Repriza e a haitianului.

Repriza a 4-a: Haitianul preferă jocul la corp. Românul nu are curaj să dea drumul la braţe şi încearcă să-l obosească pe Pascal. Jocul se desfăşoară tot la centrul ringului. Bute reuşeşte o directă de dreapta, dar nu dublează lovitura. Pugilistul de culoare are o zvâcnire în ultimele secunde ale reprizei şi are o serie foarte bună. 

Repriza a 3-a: Pascal e un pugilist mai static, Bute are de partea sa alonja. Pascal are o nouă serie bună de lovituri la corp. Lucian reuşeşte şi el două lovituri de stânga care ating corpul adversarului. 

Repriza a 2-a: Start în repriza secundă. Pascal caută lovituri la corp. Ambii boxeri ţin cu garda jos. Haitianul răbufneşte cu o serie lungă de lovituri.

Repriza 1: A început meciul. Cei doi pugilişti se tatonează reciproc. Bute reuşeşte o directă de dreapta care îl dezechilibrează pe Pascal. Ambii boxeri sunt la centrul ringului. Tensiune mare în ring.

image

Jean Pascal pătrunde şi el în ring. Stefan Larouche îi dă ultimele sfaturi lui Bute din colţul ringului. În colţul românului se află şi Rudel Obreja, preşedintele Ligii Profesioniste de Box din România.

Lucian Bute pătrunde acum în ring. Spectatol de lumini, culoare şi sunet în Sala Centre Bell din Montreal, care este plină până la refuz. Sunt aproximativ 22.000 de oameni în tribune, iar cel mai scump bilet a costat aproximativ 2.000 de doari canadieni.

Meciul stă să înceapă, cei doi pugilişti se încălzesc de zor la vestiare.


Lucian Bute boxează cu Jean Pascal în cadrul Galei organizată de Interbox la Montreal. Acesta este primul meci al lui Lucian la categoria "semigrea". Ultima dată când a boxat, românul a făcut-o în noiembrie 2012, atunci când l-a învins pe rusul Denis Grachev. De atunci încoace Bute n-a mai boxat din cauza unei operaţii la mână. Confruntarea cu Jean Pascal ar fi trebuit să aibă loc în mai 2013, dar a fost reprogramată pentru ianuarie 2014 din cauza intervenţiei chirurgicale suferită de pugilistul din Pechea.

Bute are în palmares 31 de victorii, dintre care 24 prin KO şi o singură înfrângere, în faţa lui Carl Froch.

CITIŢI ŞI:

Prima reacţie a lui Bute după ce a fost învins de Pascal. Românul nu se lasă

Primul antrenor al lui Bute îl sfătuieşte pe pugilist să pună punct carierei. Ce urmează?

Lucian Bute: „Sunt pregătit pentru furtună“! Specialiştii nu-l văd favorit pe român, în lupta cu Pascal

Leonard Doroftei îi spulberă iluziile lui Lucian Bute: „Mai bine să nu se prezinte la meci!“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite