INTERVIU Răzvan Burleanu vorbeşte despre relaţiile cu Dragnea, Maior, Dâncu, Lucescu, Hagi şi Gică Popescu: „Numai eu ştiu ce am suportat!“

INTERVIU Răzvan Burleanu vorbeşte despre relaţiile cu Dragnea, Maior, Dâncu, Lucescu, Hagi şi Gică Popescu: „Numai eu ştiu ce am suportat!“

Răzvan Burleanu a câştigat detaşat alegerile de la FRF şi, cel puţin pentru încă patru ani, va conduce fotbalul românesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul şi actualul preşedinte al FRF a vorbit în exclusivitate pentru Adevărul despre cum a reuşit să-l învingă pe Ionuţ Lupescu, reprezentantul Generaţiei de Aur, şi a dezvăluit care sunt principalele direcţii pe care vor acţiona el şi echipa sa până în 2022.

De ce aţi fost atât de sigur că veţi câştiga alegerile şi când aţi ajuns la concluzia asta?

Cred că tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani mi-a întărit această idee. În 2014 şi 2015 am avut ca obiectiv stabilizarea financiară a FRF, după care am început să ne întâlnim tot mai mult cu membrii afiliaţi. Văzând că lumea vrea altceva decât ceea ce fusese înainte şi că nu avem interese personale, am început să credem că vom câştiga din nou. Apoi, pe parcurs, din aproape în aproape, am făcut o echipă solidă cu cei mai mulţi dintre cei care sunt parte din acest fotbal. N-am avut niciodată garanţia că vom câştiga, dar am crezut foarte mult în planurile noastre şi repet, chiar foarte apăsat, fotbalul românesc a vrut altceva.

Vă referiţi mereu la ce a fost înainte de 2014, ca la un capitol negru din istoria fotbalului românesc şi nu e tocmai normal.
Mă refer la anumite practici. În primul meu an la Federaţie, de sărbători, au venit nişte oameni cu plocoane la mine, damigene de vin şi chestii dastea. Evident că am refuzat şi am transmis că s-a terminat cu astfel de lucruri. Am instituit un alt cod de conduită, pe nişte principii clare, dar am stat de vorbă cu cei implicaţi. Şi am aflat că fostul preşedinte le spusese că el poate oferi ceva, iar de restul să se descurce. Aşa s-a creat acel sistem bolnav, care acum nu mai există. Dacă eu aş fi luat de la cineva ceva cu siguranţă s-ar fi aflat. La ce linşaj mediatic am fost supus, acesta ar fi fost primul lucru care mi s-ar fi pus în cârcă. Numai că, din păcate pentru contestatarii mei, nu a existat niciun astfel de episod şi nici nu va exista.

Credeţi că Generaţia de Aur ar fi obţinut mai mult cu un alt candidat, ţinând cont că dezvăluirile făcute în privinţa lui Lupescu au afectat imaginea acestuia?

Nu, nu cred. În primul rând nu cred că a fost vorba despre persoane, ci despre principii. Acum oamenii au avut de ales între echidistanţă, corectitudine, transparenţă versus ce a fost înainte, pe timpul lui Mircea Sandu. Dar să vă spun ceva. Conform regulamentului noi puteam organiza alegeri oricând în 2018, anunţând data acestora cu 30 de zile înainte. Puteam anunţa în decembrie şi să punem alegerile în ianuarie, când nu aveam niciun oponent. Puteam face aşa cum se procedase la multe alte alegeri. Dar nu am vrut. Pentru că a fost şi ca un test pentru noi. Nu am dorit un mandat cu forţa, întrucât ce poţi câştiga corect e mult mai valoros decât ce poţi lua prin anumite tertipuri.

Ce mesaje aţi primit din teritoriu vizavi de campania lui Lupescu?

Nu prea m-a interesat ce au făcut alţii. Eu nu am dus cu arcanul membrii afiliaţi la instituţiile statului. Nu vreau să vorbesc despre strategia altora, spun doar că noi am avut cea mai bună atitudine şi oamenii au înţeles că noi nu suntem şefii lor, ci managerii sistemului din care ei fac parte.

“Mă cunosc cu Liviu Dragnea”

Apropo de instituţiile statului. Îl cunoaşteţi sau nu pe Liviu Dragnea?

Sigur că îl cunosc. Şi mă cunoaşte şi el pe mine. Ne-am întâlnit de câteva ori, i-am cerut sprijinul pentru schimbarea legislaţiei şi în general l-am avut.

Cum aţi privit sprijinul pe care acesta i l-a declarat lui Ionuţ Lupescu?

Ca pe o realitate! Despre motivele alegerii lui nu mă întrebaţi, că nu ştiu ce să vă spun. Cred însă că preşedintele unei Federaţii nu trebuie să se asocieze cu politica.

În 2014 aţi avut sprijin politic?

Înaintea alegerilor din 2014 nu m-am întâlnit cu niciun om politic. Ulterior, da, m-am mai întâlnit, dar nu pentru a obţine vreun sprijin.

Pe George Maior îl cunoaşteţi?

Da. L-am cunoscut prin Vasile Dâncu. Ei sunt apropiaţi. Aşa cum am mai spus, s-a întâmplat după alegeri.

Vasile Dâncu ce rol are în activitatea FRF?

Avem un contract cu IRES, firma dumnealui, care ne oferă cercetare, percepţii, trenduri, analize. Un fel de barometru al fotbalului românesc. Plătim undeva la 10-12.000 de euro pe an pentru aceste studii.

“Refuzăm interferenţa cu politicul”

De ce refuzaţi finanţarea de la Ministerul Sportului?

Nu refuzăm banii, refuzăm interferenţa politică. Vrem bani publici, dovadă că am accesat fonduri europene de 500.000 de euro. Nu vrem însă ca politicul să se amestece în treburile FRF. Legea Sportului aflată în vigoare prevede ca la federaţiile care primesc finanţare de la MTS un membru al ministerului să aibă drept de veto la orice decizie. Este legea 69 din 2000, articolul 36, alineat 1. Am cerut modificarea acesteia, dar MTS s-a opus fără niciun motiv. Nu putem accepta ca cineva din politic să se amestece în deciziile noastre, care sunt luate de Comitetul Executiv. Cum ar fi fost ca un reprezentant al MTS să se opună numirii unui selecţioner, nu neapărat de la echipa mare, sau adoptării regulii Under 21? În plus, UEFA şi FIFA nu recomandă asta şi au sancţionat drastic implicarea politicului în fotbal. Am fi aruncaţi direct în lumea a patra a fotbalului dacă am accepta asta. Chiar dacă refuzăm interferenţa politică, suntem total de acord să fim sub controlul statului. Nu ne-am opus niciodată controalelor.

Care sunt lucrurile cu care vă mândriţi după primul mandat?

Am făcut o Federaţie stabilă financiar, care nu mai are datorii, ba mai mult, are un depozit de patru milioane de euro şi un fond de investiţii de două milioane de euro, pe care o să-i băgăm în terenuri de fotbal în toată ţara. FRF funcţionează acum ca o federaţie modernă, nu întâmplător e singura Federaţie cu certificat de calitate ISO 9001 pentru managmentul calităţii, iar mulţi dintre managerii noştri sunt certificaţi de UEFA. Lucrurile nu mai funcţionează după ureche şi lumea fotbalului a înţeles şi apreciat asta.

“Fără selecţioneri străini”

La erori ce aţi enumera?

Cea mai mare bilă neagră este ratarea calificării la Mondialul din Rusia. Nu este exclusiv vina mea, dar este un eşec al administraţiei mele.

Va mai avea vreodată România un selecţioner străin?
În mandatul meu, categoric nu!

Deci experimentul Daum a fost un eşec?
Când pui un antrenor, îl pui să îţi câştige meciurile. Eu nu aveam de unde să ştiu cum vor decurge lucrurile. Dacă ar exista o reţetă a succesului garantat ar aplica-o toţi. Dar mi-am asumat ratarea calificării, cu tot ce implică ea.

Aţi mai vorbit cu fostul selecţioner?

Da, m-a felicitat după alegeri. Mai păstrăm legătura. Daum a lucrat profesionist la FRF şi a lăsat câteva lucruri bune în spate.

Care ar fi acelea?
În primul rând o bună punte de legătură între toate loturile naţionale, având ca vârf naţionala mare. E un sistem pe care Cosmin Contra l-a preluat şi vrea să îl îmbunătăţească. Daum ne-a adus şi un plus la capitolul pregătirii fizice.

“Balaj a cerut 2-3000 de euro pe lună ca să mai arbitreze”

Vassaras rămâne şeful arbitrilor?
Momentan, da! În vară vom analiza, tragem linie şi vedem ce a fost bun, ce n-a mers şi ce trebuie făcut. Arbitrajul e un capitol pe seama căruia avem de discutat. Spre exemplu, studiem varianta de a avea un lot de arbitri angajaţi, care să aibă venituri fixe şi astfel să aibă o anumită linişte. În acest fotbal profesionist, arbitrii sunt singurii amatori, care sunt nevoiţi să şi muncească.

Pentru Cristi Balaj aveţi vreo propunere?
Sunt deschis oricând la un dialog cu el. A fost un arbitru foarte bun. S-a supărat pentru că nu am fost de acord cu propunerea lui. La momentul retragerii, a discutat cu Vassaras şi condiţionat rămânerea în arbitraj de plata unei sume de 2000-3000 de euro pe lună. Ar fi vrut ca FRF să îi plătească acei bani, pentru ca el să continue şi peste limita de vârstă. Mi s-a părut o propunere imorală şi am refuzat-o. Astfel, mi-am mai câştigat un duşman, pe acelaşi criteriu, al nesatisfacerii intereselor personale.

Vi se reproşează adesea că oamenii dumneavoastră de încredere, Gabi Bodescu şi Radu Vişan nu sunt oameni de fotbal şi nu fac nimic la FRF. Care e adevărul?
Păi după criterul acesta nici eu nu sunt om de fotbal, deşi mă aflu la al doilea mandat ca preşedinte al FRF. Toţi cei din zona administrativă au rolul de a oferi suport pentru partea tehnică. Cei doi colaboratori ai mei au fişe ale postului bine stabilite şi ar fi fost o problemă dacă ar fi activat ca antrenori. Eu spun că dacă toate cluburile ar funcţiona după modelul acesta, rezultatele ar fi mult mai bune. În Franţa, preşedintele Ligii este o femeie, care la investire a şi declarat că nu ştie câţi fotbalişti sunt în campionat. N-a fost aleasă pentru a număra fotbaliştii, ci pentru a conduce şi îmbunătăţi un mecanism care trebuie să producă. Radu Vişan, spre exemplu, este la UEFA într-un grup de lucru de implementare a guvernanţei sportive. Credeţi că a ajuns întîmplător acolo? Din punctul meu de vedere, aceşti oameni au demonstrat că îşi fac treaba foarte bine, au fost fideli şi dedicaţi activităţii lor.

“Am 4.200 de euro salariu şi 250 de euro diurnal”

Să lămurim problema avantajelor financiare personale pe care le aveţi ca preşedinte al FRF? Salariu, diurne, chirii, prime?
Salariu meu este de 4.200 de euro. Sunt oameni din fotbal cărora le-am arătat fluturaşul, pot confirma. Diurna este de 250 de euro la deplasările externe, în ţară nu am diurnă. Nu călătoresc la business class decât atunci când biletele sunt trimise de UEFA sau FIFA, nu iau bani ca administrator de la Mogoşoaia şi Buftea, de unde Mircea Sandu încasa 3.000 de euro pe lună. FRF nu mi-a plătit niciodată chiria şi nu locuiesc la Stejarii Country Club, pentru că nu îmi permit să stau acolo. Am un apartament în zona de nord a Capitalei, proprietate personală. Ce să vă mai spun?

De ce v-aţi dat primă după calificarea la Campionatul European din 2016, desi afirmaseţi că nu veţi face asta?
Fake news. Nu am afirmat niciodată că nu voi da prime de calificare administraţiei. Am spus că nu voi acorda prime de organizare şi de necalificare, lucru pe care l-am respectat. Am oferit bonusuri după acea calificare şi am luat şi eu pentru că toţi cei care lucrează la FRF au ca obiectiv final rezultatele echipei naţionale. Bonusul este prezent în orice manual de management, se oferă în orice companie clădită pe principii sănătoase şi care îşi respectă angajaţii. Cât priveşte acordarea primelor, am ponderat sistemul. Înainte erau 6-7 persoane care luau acelaşi procent cu jucătorii, adică 100 %, acum a fost o singură persoană, preşedintele. Restul au luat sub 50%.

Cât afectează bugetul FRF ratarea calificării la Mondiale?
Financiar nu ne afectează foarte mult, pe noi ca administraţie, pentru că mare parte din banii care veneau de la FIFA mergeau la jucători şi la staff, ca bonusuri. Undeva la 60%-70 %. Apoi, o altă parte parte ar fi fost cheltuită pentru a asigura cazarea în Rusia şi pregătirea turneului final. Sigur, se pierd nişte bani, dar cred că pierderea cea mai mare e pentru suporteri şi pentru fotbalişti. Emoţia unui Mondial şi şansa de a juca acolo nu se pot măsura în bani.

“Relaţia cu Lupescu s-a stricat din cauza lui Prunea”

Ce ne-a lipsit să ajungem în Rusia?
Sportiv, ne-au lipsit rezultatele. Administrativ, ne-au lipsit multe. Discuţia e mult prea complexă. România nu e o forţă economică, iar valoarea fotbalului e dată şi de asta. Ca să fii la Mondiale trebuie să te situezi între primele 13 ţări din Europa la acest capitol, iar noi suntem în afara Top 20. Am fi avut nevoie de jucători care să joace în marile campionate ale Europei, am fi avut nevoie şi de fotbalişti care să rămână mai mult la cluburile din ţară, am fi avut nevoie de investiţii, de infrastructură, de proiecte făcute din timp. Dau un exemplu, la noi 4-5 luni pe an, jucătorii se antrenează şi joacă în mocirlă. Avem 10-20 de terenuri sintetice disponibile echipelor mari, Suedia are peste 600. E clar că nu poţi progresa dacă nu te antrenezi pe o suprafaţă dreaptă. Putem discuta două zile pe tema asta. Am avut multe lipsuri. Ce vreau să spun este însă că, în ciuda multor lipsuri, talente avem. De aceea investim foarte mult la baza fotbalului şi o vom face în continuare.

Cât de sănătos este fotbalul românesc în acest moment?
Datoriile cluburilor au scăzut de la 6,7 milioane de euro în 2015 la sub un million de euro în 2017. Sunt cluburi care au ieşit din insolvenţă, iar altele nu au mai intrat. Funcţionăm, criteriile de licenţiere s-au înăsprit, sperăm să fim din ce în ce mai bine.

Să revenim la alegeri. Ionuţ Lupescu a acuzat că nu aţi avut o colaborare bună cât timp a fost la UEFA.
La început, în primii doi ani, comunicarea a fost bună. Apoi, după cazul Prunea, relaţiile întradevăr s-au răcit, probabil din cauza prieteniei lor.

Ce înseamnă cazul Prunea?
A trebuit să îi plătim 500.000 de euro din cauza faptului că Mircea Sandu i-a suspendat contractul, în perioada 2009-2015. El a vut să îi permitem să fie şi la CSMS Iaşi şi la FRF în acelaşi timp, ceea ce am refuzat. Dacă am fi acceptat asta, Prunea n-ar fi fost niciodată în tabăra contestatarilor. Cum nu ar fost nici Mircea Sandu, dacă îi plătim renta viageră, sau Pompiliu Popescu dacă luam în continuare medicamente exclusiv de la farmaciile lui la preţuri supraevaluate. Toţi aceşti oameni au acţionat mânaţi de interese personale. Dar eu mi-am asumat rolul de a curăţa fotbalul de personaje ca ei, chiar dacă mi-am atras antipatii şi jigniri pe care nu le meritam. Nu îmi pare însă nicio clipă rău că am făcut-o şi voi continua pe aceeaşi linie. Am preferat ca banii pe care aceşti oameni îi aşteptau de la Federaţiei să îi investim la copii şi juniori.

“Puşcaş vroia să intermedieze contractele de sponsorizare”

Marcel Puşcaş de ce a trecut din tabăra aliaţilor în cea a contestatarilor?
Pentru că nu i-am oferit postul de secretar general al FRF şi nu am acceptat ca el să se ocupe de intermedierea contractelor de sponsorizare. El considera că e singurul care are expertiza asta. Ba, mai mult, ne spunea că acestea nu se realizează pe baza unui plan profesionist, ci după principiul că cel care dă trebuie să primească 20% înapoi. Aşa ceva noi nu agreem, iar el a ales să încerce să devină preşedinte, iar de aici cunoaşteţi povestea, adică rezultatul alegerilor, la care a obţinut 8 voturi din 254.

Care e situaţia lui acum?
A venit după alegeri la mine şi a solicitat întreruperea contractului, cerând plata unor ore suplimentare, pe care el spune că le-a făcut, iar noi considerăm că nu le-a făcut.

“Iorgulescu a încercat să influenţeze alegerile”

De ce relaţia cu Liga Profesionistă este una glacială?
Avem diferenţe de viziune. Nu spun că neapărat noi suntem ăia buni, iar ei cei răi. Dar noi am intervenit atunci când am văzut că ceva nu e în regulă. LPF s-a opus la tot ce a propus FRF: regula jucătorilor Under 21, limitarea extracomunitarilor, investirea procentului de 10 % din transferuri în propria academie, întărirea criteriilor de licenţiere. Tot ce am propus a fost respins de LPF. Când am avut şedinţa de Comitet Executiv de validare a lui Christoph Daum, reprezentanţii LPF au boicotat-o spunând că îşi dau acordul doar dacă renunţăm la regula Under 21. Nu am acceptat niciodată astfel de trocuri.

Cu preşedintele LPF, Gino Iorgulescu ce relaţie aveţi? A fost singurul membru al Comitetului Executiv care a lipsit de la alegeri.

M-a felicitat după alegeri. A trimis o hârtie că nu poate veni din cauza unor probleme de sănătate. A fost opţiunea lui. Nu avem o relaţie chiar rea, ne vedem aproape în fiecare lună la Comitetul Executiv. Mi-aş dori însă ca dumnealui să propună nişte proiecte viabile, nu doar să îşi asigure o majoritate simplă.

E adevărat că a vrut să vă vadă îndepărtat de la FRF?
Clar. S-a implicat direct în asta. A sunat cluburile să influenţeze votul, ba chiar a încercat şi prin diferite conexiuni politice. Nu m-a deranjat prea mult, a fost chestie de opţiune. În noul mandat sper să colaborăm mai bine.
Au acceptat cluburile din Liga I să dea la diviziile inferioare 5% din drepturile tv?
Nu au de ales. Măsura a fost adoptată şi din vară se va aplica.

Este acesta unul dintre motivele pentru care nu aţi obţinut prea multe voturi din Liga I?
Din Liga I am avut şapte voturi pro şi şapte contra. Câştigam alegerile şi dacă nu aveam niciunul, dar m-am bucurat că am avut susţinere. E un semn că lumea apreciază proiectele pe care le facem. Sunt şi cluburi pe care le-am deranjat, ştiu asta. E şi acest procent, dar şi faptul că am propus ca banii din drepturile tv să fie acordaţi şi în funcţie de numărul de spectator, dar şi de telespectatori pe care îl are o echipă. Să nu primeze doar performanţa sportivă. Una e să joci cu 100 de fani în tribună şi alta e să joci cu 15.000. Părerea mea e că acesta este un criteriu d ecare trebuie ţinut cont. Tocmai de aceea, din vară vom înfiinţa Comisia Fotbalului Profesionist, din care vor face parte şi patroni şi deţinători de drepturi tv. O să vedem împreună care e cea mai bună reţetă pentru fotbalul românesc.

“FRF nu e LPF 2”


În urmă cu ceva timp spuneaţi că Liga I trebuie să funcţioneze cu 18 echipe, acum susţineţi 16 şi în realitate avem 14.

Când am spus că ne trebuie 18 echipe nu eram informat complet în privinţa fotbalului românesc. Acum patru ani, eu am venit la FRF şi nu cunoşteam pe nimeni. Toţi se uitau la mine ca la un strain. Am schimbat lucrurile şi pe parcurs am intrat profund în fenomen. La momentul actual văd un sistem cu 16 echipe, cu 6 în play-off şi 10 în play-out. Play-outul să fie împărţit în două grupe, pentru a se termina în acelaşi timp cu play-offul, să nu mai avem situaţia de acum, când se încheie mai târziu. De asemenea, cred că trebuie stimulat cumva şi play-outul şi ne gândim ca echipa de pe primul loc să dea un baraj cu ultima din play-off care ar avea drept de joc în cupele europene şi învingătoarea să meargă în Liga Europa. Din Liga I vor cădea două echipe direct şi una la baraj. Pentru Liga a II-a văd o serie cu 18 echipe, la Liga a III-a patru serii, iar între Liga a III-a şi Liga a IV-a încercăm să înfiinţîm nişte ligi inter-regionale. Aceste schimbări ar trebui să intre în vigoare din sezonul 2019-2020, deci în vară probabil le vom adopta. Va fi un avantaj şi pentru echipele din Liga a II-a a sezonului viitor, pentru că vor promova patru formaţii direct, iar un a va da baraj. Sunt câteva formaţii de tradiţie acolo care pot fructifica şansa asta.

E normal ca Liga I să aibă cel mai mic procent de vot la alegerile de la FRF, mai mic chiar decât fotbalul feminin şi futsalul?
Au fost alegeri la Federaţie. FRF nu e LPF 2. Federaţia se ocupă de tot ce înseamnă fotbalul românesc, de dezvoltarea lui la nivel naţional. LPF se ocupă de vârful piramidei, de Liga I, acolo unde FRF nu are drept de vot, desi normal ar fi să aibă. Dar eu nu am câştigat alegerile cu fotbalul feminine şi futsalul, am câştigat cu ajutorul tuturor. Acum se ştiu cifrele, ieşeam şi fără ajutorul celor două sectoare. S-a încercat din nou crearea unei teme false, cum au fost multe altele ridicate în jurul meu. Numai eu ;tiu ce am suportat.

“Mircea Lucescu mă apreciază”

Totuşi, chiar Mircea Lucescu a vorbit despre acest aspect, în termeni deloc graţioşi.
Sunt convins că Mircea Lucescu regretă ce a spus. Altfel, femeile nu ar trebui să aibă drept de vot nici în societate. Şi la fel de convins sunt că voi avea din nou comunicare cu dumnealui, deoarece ştiu că mă apreciază, chiar dacă acum a fost în altă tabără.

Nu l-aţi jignit când aţi spus “Un fleac, i-am ciuruit”. Era în primul rând, lângă Chivu şi Lupescu.

Nu m-am referit la ei. M-am referit la cei care au vrut să influenţeze opţiunea electoratului. Au fost presiuni şi ameninţări asupra unor votanţi.S-a încercat schimbarea delegaţilor. Au fost trimişi la alegeri profesori de volei, de înot, doar ca să respecte ce au vrut unii.  Presiunea a fost uriaşă.

“Chivu e binevenit la FRF”

Este cineva din echipa lui Ionuţ Lupescu pe care l-aţi vrea la Federaţie?
Oricine are planuri bune, vrea să muncească şi să ridice valoarea fotbalului românesc, fără a pune în prim plan interesele personale, este binevenit la o discuţie. Pe Cristi Chivu l-a ofertat în 2014, are oricând uşa deschisă la FRF şi la mine şi la Cosmin Contra. O altă temă falsă a fost crearea unui conflict între mine şi Generaţia de Aur. Nu există aşa ceva. Anghel Iordănescu, cel care a clădit această generaţie, a lucrat aici, Belodedici şi Vlădoiu sunt aici, Viorel Moldovan  a fost aici, pe Sabău l-am vrut la Comisia Tehnică, Dan Petrescu a fost o opţiune de selecţioner. Toate aceste pseudo conflicte au fost alimentate de Prunea. El şi Pompiliu Popescu sunt singurii care nu mai au ce căuta aici.

Cu Hagi ce relaţii aveţi?
Instituţionale foarte bune, personale bune. Ne-am întâlnit ultima data la meciul echipei de tineret, cu Portugalia, jucat la Ovidiu, am stat de vorbă, am discutat. Lucrurile s-au schimbat, cred că a văzut că încercăm să facem ceva pentru fotbalul românesc.

   

Dar cu Gică Popescu?

Nu m-am întîlnit cu el. Este membru onorific, dar activ, în Comisia de Organizare a Euro 2020. Eu cred că vom colabora bine pentru ca lucrurile să iasă cum trebuie.

“ Vrem jucători inteligenţi şi puternici, nu doar talentaţi“

Care este principalul obiectiv de dezvoltare a fotbalului în următorii patru ani?
Vom acţiona mult pe partea tehnică. Despre fotbalul mare am vorbit. Apoi, toate competiţiile de copii şi juniori aflate în desfăşurare vor continua. Din vară, vom lua sub aripa FRF şi campionatul Under 15, care acum este la AJF-uri, avem un proiect pentru copiii din mediul rural în colaborare cu liceele sportive, vom clasifica centrele de copii şi juniori în funcţie de condiţii şi performanţe, astfel încât părinţii să ştie exect unde îşi duc copiii la fotbal. Atenţia noastră se îndreaptă către piramida fotbalului. La loturile naţionale vom iniţia cursuri de management financiar, astfel încât tinerii să ştie cum să-şi cheltuiască banii, să nu ajungă în situaţii nefericite cum au ajuns alţii. De asemenea, vom face cursuri de limbi străine, vom asigura consiliere psihologică, pentru că ne dorim viitori fotbalişti puternici şi inteligenţi, nu doar talentaţi. Din vară, o să dăm drumul şi platformei online Football Connect, prin care transferurile, legitimările, rapoartele de joc să se facă fără ca preşedinţii sau reprezentanţii cluburilor să mai vină la Federaţiei. Ştiu, nu sună spectaculos, nu reprezintă nici măcar o ştire, dar astea sunt planurile administraţiei şi rezultatul alegerilor a arătat că asta vrea lumea fotbalului. Un sistem corect şi sănătos, în care fiecare să aibă şi drepturi, iar FRF să nu fie colectoare de taxe, ci să ofere oportunităţi cluburilor.
 

Echipa naţională?
Trebuie să se califice la Euro 2020. Selecţionerul are tot sprijinul, e sigur de locul lui, nu va fi înlocuit, aşa cum visau alţii, şi tot ce trebuie să facă e să muncească pentru a avea rezultate. Mai mult, nu am ce să spun, nu m-am băgat niciodată în treburile antrenorului şi nici nu se va întâmpla asta.

Care este adevărul în privinţa celor 52.000 de fete care joacă fotbal în România? Unde sunt ele?
Nu am spus niciodată că avem 52.000 de fete legitimate, am spus că 52.000 de fete joacă fotbal şi aşa e. Cele mai multe provind de la Cupa Tymbark, un proiect, care a adus la start peste 120.000 de copii cu vârste între 6 şi 12 ani. E un proiect dezvoltat de FRF în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi susţinut de Tymbark. Cifrele sunt oficiale, nu le-am inventat eu. Ambasadorul proiectului este Miodrag Belodedici.

“Nu s-a condamnat fapta, ci momentul şi modul în care a fost descoperită ”

La Adunarea Generală a FRF, aţi avut un discurs de 18 minute, în condiţiile în care fiecare candidat a vorbit zece minute. De ce aţi făcut asta?
Pentru că membrii Adunării Generale mi-au permis. Dacă ar fi fost deranjaţi m-ar fi fluierat. Ok, am depăşit timpul, dar nu cred că asta a fost chiar aşa o mare problemă. Din nou, unii încearcă să se agate de nişte chestii minore.  Credeţi că dacă ceilalţi vorbeau câte o oră şi eu vorbeam un minut ar fi fost altul rezultatul? Să fim serioşi. În toată această campanie am fost efectiv linşat mediatic. Dau un exemplu, toată presa mi-a sărit în cap că de ce am scos acum actele în care am dovedit că Lupescu a sifonat bani de la FRF. Asta a fost mai important decât faptul în sine, că s-au luat nişte bani. Nu s-a condamnat fapta, ci momentul şi modul în care a fost descoperită. Revin la alegeri. Eu şi echipa mea am avut o strategie clară şi puternică, ne-am organizat aproape perfect, restul au fost elemente mai mult sau mai puţin discutabile. Mă bucur că au apărut acele stenograme, am arătat încă o dată că am făcut totul legal. Este unul dintre principiile de funcţionare a FRF. Nu facem nimic în afara legii.

Centrele de excelenţă au fost totuşi în afara legii?
MTS a refuzat centrele de identitate sportivă, iar două au fost restructurate. Noi considerăm o măsură abuzivă şi am dat în judecată ministerul. Certificatul ne-ar fi ajutat să obţinem finanţare de la primării. Legea nu interzice ca o federaţie să înfiinţeze astfel de centre.

Gigi Becali a anunţat că se retrage de la FCSB din cauza dumneavostră?
Nu cred că se va retrage. Vreţi să deschid televizorul să ne convingem că nu e aşa?


Fosta conducere a FRF a construit şi dat în folosinţă două baze, Buftea şi Mogoşoaia, actuala administraţie nu a ridicat niciuna.
În primii doi ani nu am avut bani pentru investiţii. Ulterior am creat acel fond de două milioane, pe care îl investim în terenuri în ţară. Primul va fi la Piatra Neamţ, cred că până în vară va fi gata. La Bucureşti avem două baze, sunt suficiente, ne concentrăm pe investiţii în ţară.

“Cluburile de tradiţie au puterea de a se regenera”

Vom avea în continuare cazuri care îşi vor găsi rezolvarea la TAS?
Oricine poate merge la TAS. Dreptul la justiţie trebuie să fie garantat. Asta nu înseamnă că regulamentele interne nu pot fi îmbunătăţite, dar noi ca Federaţie nu putem interzice accesul la TAS.

Vă reproşaţi în vreun fel faptul că în mandatul dumneavostră au dispărut cluburi de tradiţie?
Îmi pare rău, nu îmi reproşez. Mi-aş fi reproşat dacă aş fi fost în structura de management a acestora, dar nu am fost. Ce pot să spun e că vom face reguli de funcţionare din ce în ce mai stricte, astfel încât cluburile, fie ele de tradiţie fie nu, să nu mai ajungă pe mâna unor oameni care să le distrugă. Ce s-a întâmplat la Steaua – Rapid, unde au fost zeci de mii de oameni în tribună, demonstrează că echipele de tradiţie au capacitate de regenerare. Dar cluburile trebuie să se ajute în primul rând ele, să funcţioneze sănătos, să aibă planuri pe termen mediu şi lung, să investească corect. Federaţia va încerca să facă în aşa fel încât fotbalul să fie un mediu de bussines, care să atragă investitorii. Nu am promis niciunui club din România bani, aşa cum au făcut alţii.

“ Nostalgici sunt doar cei care plâng după avantajele pierdute”

De ce a spus Mihai Stoichiţă că sunteţi cel mai bun manager sub 40 de ani? A fost un periaj gratuit?
Am primit acest titlu de la Aspire Academy. E aici pe birou. Credeţi că l-am cumpărat? La fel şi faptul că sunt vice-preşedinte al Comisiei de marketing de la UEFA sau preşedintele grupului de lucru UEFA cu Uniunea Europeană. Cine m-a pus acolo? Politicul, SRI, fotbalul feminin, futsalul? Aberaţii mai mari decât cele care spus la adresa mea nu cred că a suportat cineva în fotbalul românesc. Pot să mai dau un exemplu, în care am fost linşat mediatic?

Vă rog.

În iunie 2015 am semnat cu Joma, înlocuind vechiul sponsor tehnic al echipei naţionale. Am obţinut un contract mult mai avantajos decât cel cu Adidas. S-a spus atunci că am dus naţionala în lumea a treia a fotbalului. Suntem în 2018, jumătate din Liga I şi Liga a II-a se îmbracă de la Joma. La ultimul meci al echipei de Fed Cup a României am văzut că fetele noastre au purtat treninguri ale aceleiaşi firme. Le-am pus eu să ne urmeze exemplul? A ajuns cumva Simona Halep, care e cea mai bună jucătoare a lumii, în lumea a treia? Să fim serioşi. Eu şi echipa mea am stricat nişte interese, preferând să lucrăm în folosul fotbalului, nu în folos personal.

O ultimă întrebare. După 2022 ce veţi face?

Înţeleg ideea, dar o să răspund cu un mesaj. Lumea s-a schimbat şi fotbalul face parte din această societate. Nu ne mai putem întoarce la vremurile de dinainte, singurii nostalgici sunt cei care plâng după avantajele pe care le aveau înainte. Aceste alegeri au demonstrat că fotbalul românesc vrea altceva, ceva ce eu şi echipa mea am reuşit să le dăm.


Cu siguranţă sunt un preşedinte mai bun decât precedesorul meu. Am făcut şi eu greşeli, dar niciodată cu intenţie sau în interes personal


Aceste alegeri au fost câştigate fără nicio promisiune. Nu am promis absolut niciun avantaj nimănui, ci doar am spus că vom face totul împreună

 

 Principiile lui Cruyff

Pe biroul său de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu are câteva cărţi, între care una despre Barcelona şi autobiografia lui Johann Cruyff. preşedintele FRF a mărturisit că apreciază foarte mult modelul de organizare de la FC Barcelona, iar principiile fostului mare internaţional olandez i-au insiprat activitatea.


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările