Halep revine: De ce Wimbledon 2021 e un moment de răscruce pentru Simona

Halep revine: De ce Wimbledon 2021 e un moment de răscruce pentru Simona

Simona Halep va trăi un weekend plin de emoţii: vineri, de la ora 12.00, îşi va afla posibilul traseu la Wimbledon 2021 (28 iunie - 11 iulie). Apoi, după ultimele controale, va primi verdictul medicilor privind participarea ei în turneu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) e deja de o săptămână la Londra, perioadă în care a fost foarte activă pe reţelele de socializare, cu fotografii postate pe bandă.

De acum însă, urmează momentul adevărului pentru deţinătoarea trofeului în proba feminină de la Wimbledon. Pentru că, după o ediţie anulată de pandemie, cea din 2020, Wimbledon se reia, începând de luni. Iar vineri, de la ora 12.00, ora României, e programată tragerea la sorţi. În care România va avea şase jucătoare pe tabloul principal: Simona Halep (3 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Patricia Ţig (62 WTA), Irina Begu (79 WTA), Ana Bogdan (92 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (161 WTA).

Din păcate, în calificări, a fost prăpăd pentru tenisul românesc! Am pornit cu şapte jucătoare şi cu Marius Copil, la băieţi, şi am încasat bătai pe bandă! Gabriela Talaba (207 WTA), Irina Fetecău (244 WTA), Jaqueline Cristian (153 WTA), Alexandra Dulgheru (358 WTA), Gabriela Ruse (199 WTA) şi Irina Bara (113 WTA) au fost învinse, în turul I al calificărilor. Iar Copil (222 ATP) s-a oprit în turul II. Singura veste bună a venit din partea Monicăi Niculescu (193 WTA), care, joi, a ajuns la meciul decisiv pentru intrarea pe tabloul principal, după două victorii obţinute în calificări.

Mize mari pentru „Simo“

Ca de obicei la un Grand Slam, cele mai mari speranţe ale fanilor români se leagă de numele Simonei Halep. Doar că aceasta n-a mai jucat de la 12 mai, de când a suferit o ruptură musculară la gamba piciorului stâng. Şi rămâne de văzut dacă va primi acordul medicilor de a evolua, la Londra. Dacă nu, din păcate, „Simo“ va avea de suferit din mai multe motive.

În primul rând, va pierde cele 2.000 de puncte adunate pentru câştigarea trofeului la Wimbledon 2019. Şi riscă să iasă din Top 10 mondial, după şapte ani. În plus, o eventuală absenţă la Wimbledon înseamnă că Halep va fi nevoită să meargă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fără meciuri în picioare. La JO, turneul de tenis se va desfăşura, în perioada 24-31 iulie, pe hard.

Casele de pariuri nu o văd bine

Organizatorii Wimbledon au anunţat, miercuri, lista capilor de serie. Aici, Halep, campioană en-titre, e favorita numărul 2, după liderul mondial, Ashleigh Barty. Ceea ce înseamnă că va fi plasată în partea inferioară a tabloului. Iată primele cinci favorite la Wimbledon 2021, cu precizarea că Naomi Osaka (2 WTA) a renunţat la participare, motivând că suferă de depresie.

*Ashleigh Barty

*Simona Halep

*Aryna Sabalenka

*Elina Svitolina

*Sofia Kenin

Deşi Halep ocupă locul 2 pe lista capilor de serie - se publică în funcţie de clasamentul WTA - în viziunea caselor de pariuri, românca n-are şanse mari la trofeu, la ediţia din acest an. Iată cotele anunţate de bookmakeri: Barty (7.50) S. Williams (9.00), Sabalenka (10.00), Kvitova (10.00), Muguruza (12.00), Andreescu (15.00), Halep (15.00), Swiatek (15.00), Brady (15.00) şi Pliskova (18.00).


Halep, la Wimbledon

Ediţie Rezultat

2019 Campioană

2018 Turul III

2017 Sferturi

2016 Sferturi

2015 Turul I

2014 Semifinale

2013 Turul II

2012 Turul I

2011 Turul II


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările