Giuleştenii se pregătesc de promovare. Moraru: “Avem două variante de antrenor, Grigoraş sau Ianovschi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarul majoritar al Rapidului, Valerii Moraru, a declarat că pentru postul de antrenor principal al formaţiei giuleştene are două variante, Petre Grigoraş sau Mihai Ianovschi.

"Încă nu am numit antrenorul principal, dar în momentul de faţă avem două variante: Petre Grigoraş sau Mihai Ianovschi. Bineînţeles că nu excludem şi posibilitatea ca aceştia să facă parte amândoi din staff-ul tehnic al echipei în sezonul următor", a spus Moraru. El a menţionat că are programată o întâlnire cu Petre Grigoraş în cadrul căreia îi va oferi detalii despre contract şi lotul de jucători.

"Am stabilit o întâlnire cu domnul Grigoraş. O să îi dăm toate informaţiile legate contractul pe care i-l propunem, de ceea ce vrem să facem la Rapid, de jucători şi aşa mai departe. Să sperăm că ne vom pune de acord şi dânsul va prelua echipa. Este un antrenor valoros care sunt sigur că va obţine rezultatele aşteptate de suporteri", a precizat Moraru, citat de Mediafax. 

Acţionarul majoritar al Rapidului a afirmat că se consultă destul de des cu tehnicianul Ioan Andone, atât în ceea ce priveşte achiziţiile de jucători, cât şi referitor la banca tehnică. "Cu domnul Andone am o relaţie foarte strânsă, mă sfătuiesc cu dânsul de fiecare dată. Vorbim, îmi spune părerea dânsului şi apoi luăm decizia. Nu se pune însă problema să vină antrenor. Poate după ce promovăm. Mai avem de parcurs un drum până să vorbim despre domnul Andone antrenor la Rapid", a precizat Valerii Moraru.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite