Gaz Metan - CFR Cluj 1-2: rezultat istoric pentru campionatul românesc. Premieră după 70 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depunctaţi după terminarea primei părţi a campionatului, aflaţi în insolvenţă şi rămaşi fără golgheterul Llullaku în pauza de iarnă, medieşenii nu se mai regăsesc, iar efectele se văd pe teren.

După 1-1 cu ACS Poli Timişoara în prima etapă din 2017, Gaz Metan a fost învinsă pe teren propriu de o echipă a CFR-ului care se află în ascensiune din toate punctele de vedere.

Clujenii şi-au găsit un nou investitor, urmează să iasă până în luna mai din insolvenţă şi visează să primească acordul UEFA de a evolua şi în cupele europene, dacă vor obţine acest drept pe linie sportivă. Tocmai de aceea, elevii lui Vasile Miriuţă au intrat foarte motivaţi pe teren şi au condus cu 2-0 după golurile înscrise de Omrani (63) şi de Păun (72). Austriacul Sikorsi a marcat primul său gol în Liga I, în minutul 84, dar Gaz Metan a fost învinsă, în premieră, pe teren propriu de CFR Cluj după 70 de ani!

Graţie celor trei puncte, CFR a urcat pe locul 5 din 14 cu 34 de puncte. Gaz Metan e pe 4 cu 35 de puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite