CFR Cluj se vinde pe nimic: portretul finanţatorului misterios care va prelua clubul. Cât va plăti pentru 62% din acţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR a remizat cu Steaua în prima etapă din 2017. FOTO: Mediafax
CFR a remizat cu Steaua în prima etapă din 2017. FOTO: Mediafax

După Dinamo, CFR Cluj devine a doua excepţie de la regula potrivit căreia în România insolvenţa înseamnă moarte lentă pentru un club de fotbal.

Formaţia din Gruia e singura care a reuşit să câştige un trofeu – Cupa României în 2016 – în momentul în care se afla în insolvenţă. Iar dacă alte grupări de tradiţie, precum Rapid, Oţelul sau Ceahlăul s-au chinuit să-şi găsească un finanţator, între momentul în care au intrat în insolvenţă şi declararea falimentului, CFR Cluj se poate lăuda cu această performanţă uriaşă. Numele noului finanţator: Marian Băgăcean.

Un auditor anonim

Clujeanul de 43 de ani n-a avut până acum nicio tangenţă cu fotbalul. Mai mult, nici măcar ca om de afaceri nu e vreo figură cunoscută. Jurnaliştii de la „Ziarul de Cluj“ au „săpat“ despre activităţile sale de până acum şi au aflat că deţine mai multe companii: Art Consult SRL (domeniul financiar-contabil), în care e asociat unic, Smartcons MRU (activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal), în care e asociat cu soţia sa, şi Mastercont MRU (activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal), pe care o controlează.

Tranzacţie suspect de mică

Marian Băgăcean urmează să preia pachetul majoritar de acţiuni al clubului CFR Cluj. Mai precis, el va cumpăra 62% din acţiuni în schimbul sumei de 4,5 milioane de lei, adică un milion de euro. E o tranzacţie suspect de mică, în condiţiile în care vorbim despre una dintre formaţiile mai importante din Liga I. Jurnaliştii clujeni susţin că Băgăcean circulă cu un BMW Seria 7 care îi aparţine lui Arpad Paszkany.

Toate aceste detalii au alimentat suspiciunile potrivit cărora noul finanţator e, de fapt, un om trimis la înaintare de Arpad Paszkany. Acesta a preluat CFR Cluj la începutul anilor 2000, pe când echipa se afla în liga a treia, şi a „metamorfozat-o“. Prin investiţiile făcute de Paszkany, CFR a cucerit opt trofee majore, a ajuns în grupele Ligii Campionilor şi s-a ales cu un stadion cochet pe care îşi joacă meciurile de pe teren propriu.

Acum mai bine de doi ani însă, Paszkany s-a retras oficial, deşi a fost evident că tot el e în spatele clubului. S-a spus că Paszkany a dorit să se disocieze de CFR Cluj, deoarece s-a implicat în achiziţionarea drepturilor TV pentru Liga I, dând meciurile la Look TV. Proiectul a fost însă un eşec, în condiţiile în care difuzarea partidelor din primul eşalon în sistem pay-per-view nu s-a prins în România.

„Nu contează de unde am bani“

Marian Băgăcean a confirmat pentru „Ziarul de Cluj“ faptul că a preluat CFR. „Nu cred că e importantă chestiune de unde am eu banii. Nici vorbă ca Paszkany să fie în spatele viramentului meu. Eu am luat clubul, sunt majoritar, am plătit datorii. Într-o lună sau două vom ieşi din insolvenţă. Obiectivul meu e ieşirea din insolvenţă. Asta e urgenţa noastră acum, iar din toamnă să fim în cupele europene“, a declarat Băgăcean (foto).

Bagacean

Preşedintele Iuliu Mureşan a vorbit şi el despre sosirea noului conducător: „Avem un alt investitor. E vorba de Marian Băgăcean din Cluj. A cumpărat pachetul majoritar de acţiuni, de 62%. E un om tânăr pe care eu îl cunosc bine, e un profesionist. Sper să ieşim cât mai repede din insolvenţă şi să jucăm din nou în cupele europene“.

CFR Cluj mi se pare un business rentabil. Marian Băgăcean investitor      5 milioane de euro e totalul datoriilor pe care le-a acumulat CFR Cluj. Clubul îşi plăteşte restanţele, potrivit planului de reorganizare.  
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite