FOTO Reportaj de la US Open: cum trăiesc americanii turneul de tenis de la New York

Turneul de Grand Slam de la New York e un cuib de socializare pentru americani. Între dialoguri şi postări, cât loc mai rămâne pentru tenis?

Am ajuns la New York pe soare, am prins şi câţiva stropi de ploaie şi câteva zile am trăit sub ameninţarea unei furtuni tropicale. Din fericire, meteorologii lor au ajuns subiect de bancuri după ce au prevestit un fenomen brutal în Big Apple, care s-a dovedit a avea efectul zgârieturii unei pisici cu unghiile tăiate.
Orişicum, ca să intrăm în subiect, incertitudinea atmosferică e un fapt pe ambele coaste ale Americii, aşa că pe Arthur Ashe, cea mai mare arenă de la Flushing Meadows şi din lume dedicată tenisului, între spectatori şi cer s-a aşezat un acoperiş de 150 de milioane de dolari. Calculul e simplu, tenisul trebuie să meargă mai departe la TV şi în tribune, indiferent de vreme.
Am ajuns pe Ashe la o zi după marea inaugurare, şi acoperişul era tot tras la meciul dintre Serena Williams şi Vania King.  Din prima m-a deranjat pe timpane murumurul produs de spectatori, care sunt într-o permanentă pălăvrăgeală, iar zgomotul ambiental, amplificat de acoperiş, nu se mai duce spre eter, şi coboară pe teren. “Cu acoperişul e mai mult zgomot”, spune Simona Halep, a zis-o şi Darren Cahill, plus că aerul condiţionat i-a provocat jucătoarei noastre senzaţia de înţepeneală. Doar Serena, mereu atentă la cuvinte, n-a scos un sunet despre vorbăreala din tribune. 

Investiţii de 550 de milioane de dolari!

Lăsând la o parte această mică problemă de rezolvat, americanii sunt într-o continuă inovare. Un director de la USTA, federaţia americană de tenis, ne-a spus mie şi altor cinci ziarişti europeni că în urmă cu şase luni toate terenurile mici au fost refăcute de la zero şi că urmează renovarea din temelii a lui  Louis Armstrong, care vine la pachet tot cu un acoperiş nou, şi investiţiile se vor duce în 550 de milioane de dolari. Să fie primiţi, nu vin de la stat!

Americanii nu prea ştiu jucători, dar îi încurajează pe toţi! 

Revenind puţin la marea socializare de la US Open, americanii se dau în vânt după tenis până la un punct. Vin la meciuri, se plimbă printre arene, dar, îndrăznesc să spun, puţini dintre eu ştiu jucătorii aflaţi după locul 15-20 ATP sau WTA. Sau îi descoperă la faţa locului, cum am auzit cu urechile mele un rând în spate: “Vania King e americancă?”. Sau la stadioul EuroSport, unde Barbara Schett vorbea cu Dominic Thiem, iar o doamnă m-a întrebat direct: “Cine e tipul? E faimos?”. Mi s-a mai întâmplat să văd o pereche de americani făcând o poză cu Suarez Navarro, aproape de Central Park, după care să mă întrebe cine e tipa.

Pentru americani, faimos în tenis înseamnă Serena, Djokovic, Nadal, Federer şi încă o mână de oameni. Poate mă înşel genaralizând, nu daţi cu pietre, am fost doar două zile la US Open. Dar sigur e că americanii ştiu să se distreze, fie că e baseball, fotbal american, fotbal mai nou, hochei, baschet. Şi la tenis, orice meci e ca o ieşire în oraş, îţi iei prietenii, ceva de mâncat şi de băut, prinzi din urmă noutăţile din viaţa amicului, şi mai arunci câte un ochi şi la ce se întâmplă pe teren.

Oamenii se simt bine, iar cei care stau pe primele rânduri îi încurajeaza şi pe cei mai defavorizaţi, adică outsiderii aflaşţi într-o situaţie grea. Având şansa unei discuşii cu Alex Corretja, fost număr 2 ATP şi dublu finalist la Roland Garros,  mi s-a întărit această idee: dacă la Wimbledon, de exemplu, atmosfera e de linişte de bibliotecă, americanii preferă stilul zgomotos: “C’mon boy! You can do it!”. “Câteodată, o încurajare de de genul acesta te trezeşte puţin, prinzi o brumă de energie, alteori preferi să nu auzi pe nimeni”, crede Corretja.

Autograf pe mingiuţe de la McEnroe
Marea vânzoleală e între arene, lumea se plimbă, discută, bea ceva şi aşteaptă un live de la EuroSport sau ESPN pentru a se aşeza în spatele camerelor, în căutarea unei secunde de celebritate. O doamnă care a prins cadrul vorbea la telefon cu cineva apropiat şi repeta aproape isteric: “M-ai văzut? M-ai văzut?”.
John McEnroe traversează de la un studio la altul şi americanii îl urmăresc de fiecare dată. Unul singur a încercat o glumă ceva mai vulgară: “John, poţi să-mi dai un autograf pe <mingiuţe?>”. McEnroe n-a schiţat niciun gest, dar Chris Evert s-a întors zâmbind de pe scaun.
Dar sunt pe de altă parte, desigur, şi pasionaţii de tenis, fanii adevăraţi. Pentru oamenii care urmează un jucător clasat mai modest, o adevărată binecuvântare sunt terenurile mici, unde poţi să stai la un metru în spatele jucătorului favorit. E incitant nu doar pentru ei, dar şi pentru un neutru. Aşa am auzit la meciul dintre ucraineanul Marchenko şi bosniacul Dzumhur discuţii prelungite cu arbitrul de scaun, ambii arătându-se deranjaţi de oamenii de la curăţenie, îmbrăcaţi în verde fosforescent, care începuseră să strângă de printre scaune în timpul meciului. Sau am văzut cu Nicolae Gibbs revine de la 5-1 cu Siegemund şi, pe minge de meci a germanei, se plânge de tragerile de timp ale adversarei.

15 dolari pentru un cocktail de zmeură
La US Open se mănâncă burritos sau taco, burgeri şi cartofi, dar renumită şi specifică e băutura “gray goose honey moose”, un cocktail cu vodcă, limonadă, lichior de zmeură si câteva rondele de pepene galben deasupra. Costă 15 dolari, dar se vinde mai bine ca orice altceva, mai bine ca berea Heineken sau paharul de mojito la 10 dolari, mai bine ca paharul de şampanie Moet la 25 de dolari.

23.771 e capacitatea arenei Arthur Ashe, cel mai mare stadion din lume dedicat exclusiv tenisului

US Open în cifre
@ US Open se joacă pe USTA Billie Jean King National Center în parcul Flushing Meadows din cartierul newyorkez Queens. Turneul se desfăşoară pe 17 terenuri în prima săptămână, după care se restrânge la cinci. 12 dintre arene sunt acoperite de cei doi giganţi media care deţin drepturile TV, EuroSport şi ESPN.
@ 1.100 jurnalişti sunt acreditaţi la US Open, însă cu tot cu echipele de producţie stafful media se duce în peste 2000 de persoane.
@ 80 de copii de mingi au avut onoarea de a participa la ediţia din acest an. Ei au dat un test în cadrul căruia li s-a testat, viteza, agilitatea şi abilitatea de a arunca mingea dintr-un capăt al terenului în celălalt. Bătălia a fost acerbă, au fost 7 copii de mingi pe loc.
@ Cel mai ieftin bilet pentru ediţia din acest an de la US Open a fost de 35 de dolari. În funcţie de arenă şi de sesiune, de dimineaţă sau de seară, preţul a urcat până la 300 de dolari sau la 2.500 de dolari pentru acces complet la tot turneul.

Alex Corretja (dreapta) acordă  interviuri, dar trece în spatele microfonului ca expert EuroSport

Legendele cu microfon
Din postura de expert EuroSport, Alex Corretja, fost loc 2 ATP şi dublu finalist la Roland Garros, aleargă de pe un teren pe altul. “Important e ca la finalul unui meci, când mă duc să iau interviu, să ştiu ce să întreb, care a fost momentul cheie, când s-a schimbat meciul. Fiind fost jucător, băieţii se deschid mai uşor în faţa mea”, spune Corretja, care a intervievat-o şi pe Serena aseară, după meciul cu Halep.
Alex o apreciază pe Williams, pe Muguruza, dar şi pe Simona şi pe antrenorul ei. “Darren face o treabă fantastică şi e un tip extraordinar”, îşi complimentează spaniolul colegul de la ESPN.  “Din punctul meu de vedere, un antrenor trebuie să fie 24/7 cu jucătorul ei. Nu ştiu cât de mult stau împreună Darren şi Simona, cum se împarte Cahill între televiziune şi jucător, dar din câte se vede nu sunt probleme”.
Fost consilier al lui Andy Murray şi căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Spaniei, Corretja pune degetul pe rană în relaţia antrenor-jucător. “Problema este că tenismenii plătesc un om şi apoi trebuie să îl asculte întru totul. Dor cei care reuşesc să depăşească ideea că antrenorul e plătit din banii lui şi nu comentează la antrenamente vor avea succes”.
Şi o amintire cu Nadal: “Când ne-am antrenat prima oară împreună, el avea 15 ani. Eu m-am dus la vestiare, m-am echipat, am început să mă încălzesc... El era acolo, pe teren, în tricou cu pantaloni scurţi, şi era luna ianuarie. De la prima minge a început să lovească atât de tare că m-m oprit să-l întreb ce face. Mi-a spus că e OK, că aşa joacă el şi am continuat”.