Floyd Mayweather vs. Manny Pacquiao, meciul cu miza de 258 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Floyd Mayweather vs. Manny Pacquiao FOTO AFP
Floyd Mayweather vs. Manny Pacquiao FOTO AFP

Americanul Floyd Mayweather şi filipinezul Manny Pacquiao se vor bate în ring pe 2 mai, în Las Vegas, confruntarea fiind considerată meciul anului 2015.

Presa internaţională noteză că Manny Pacquiao va avea o bursă mai mică, în jurul sumei de 100 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din totalul banilor din joc: 258 de milioane de euro. 

„Mayweather poate obţine câţi bani vrea. L-am provocat la un meci caritabil, dar până acum nu a fost de acord. Această confruntare este despre moştenire, despre a-i face pe fani fericiţi şi, peste toate, este pentru binele boxului. El a ajuns într-un punct mort. Nu mai are unde să se ascundă, doar să se lupte cu mine. Majoritatea meciurilor sale, dacă nu chiar toate, ne-au adormit!“, a declarat pugilistul filipinez la finele anului 2014. 

Între timp, cei doi au ajuns la un numitor comun, astfel încât se vor întâlni în ring la Las Vegas, acolo unde Floyd Mayweather şi-a disputat ultimele zece partide, iar Manny Pacquiao jumătate dintre acestea. Floyd Mayweather este cel mai bine plătit atlet în prezent, având în câştiguri de aproximativ 90 de milioane de euro, lucru evidenţiat de colecţiile pe care le afişează: maşini, ceasuri şi tot soiul de bijuterii extravagante. De cealaltă parte, Manny Pacquiao ocupă locul 11 în acelaşi clasament, cu 34 de milioane de euro.

FOTO Lux şi opulenţă. Floyd Mayweather, cel mai bine plătit sportiv din lume, a investit 35 de milioane de lire sterline în colecţia sa de maşini

Floyd Mayweather, implicat într-o crimă. Boxerul a văzut totul printr-o aplicaţie pe telefon

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite