Cum a funcţionat Fed Cup ca o rampă de lansare perfectă pentru jucătoarele României în ultimii zece ani
0Debutul în echipa de Fed Cup a României a fost speculat excelent de tinerele sportive din tenisul mioritic în ultimii zece ani.
Începând cu 2010, echipa de Fed Cup a României a înregistrat debutul a opt sportive. Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au devenit, odată ce au fost introduse în teren de Florin Segărceanu în duelul cu Rusia, jucătoarele 40 şi 41 care au evoluat sub tricolor. „Adevărul“ priveşte retroactiv la impactul pe care l-a avut asupra carierelor jucătoarelor din România debutul în competiţia pe naţiuni a tenisului feminin.
România a pierdut la limită barajul de accedere la Turneul Final de la Budapesta, contra Rusiei (2-3), însă echipa a primit o infuzie semnificativă de nume noi, pentru prima dată în zece ani. Iar pe termen mediu şi lung, acest lucru poate fi decisiv pentru echipă, dar şi pentru jucătoarele implicate.
În 2010, în mandatul Irinei Spîrlea, debutau pentru România nu mai puţin de trei jucătoare: Alexandra Dulgheru - cea mai experimentată, dar şi cea care s-a afirmat apoi cel mai rapid la nivel international, Irina Begu şi Simona Halep – care avea doar 18 ani. 2011 aducea debutul Cristinei Dinu, rămasă însă în semi-anonimat, cu o carieră limitată practic la nivelul circuitului ITF, ea nereuşind să se apropie de Top 100 WTA. 2015 a fost rampa de lansare a Andreei Mitu, cea care a reuşit cel mai clar să se afirme datorită încrederii câştigate în Fed Cup, după o superbă victorie în faţa ocupantei locului 7 mondial la vremea respectivă, Eugenie Bouchard. În 2018, Ana Bogdan juca primul său meci în Fed Cup, chiar dacă a fost vorba doar despre ceea ce este cunoscut în limbajul tenisului drept „dead rubber“ (n.r. – meci de dublu contra Canadei disputat după ce România îşi asigurase deja victoria, cu punctele aduse la simplu de Begu şi Cîrstea).
Indiferent de cum s-a numit jucătoarea introdusă în premieră pe teren pentru România, impactul asupra evoluţiei sale ulterioare în circuit a fost unul pozitiv - un motiv în plus pentru ca fanii români să le urmărească şi mai atent, pe mai departe, pe cele două tinere jucătoare intrate acum oficial în echipă – Jaqueline Cristian (21 ani) şi Gabriela Ruse (22 ani).
Februarie de aur pentru Fed Cup
În momentul în care Dulgheru, Begu, Halep şi Dinu au debutat în Fed Cup, România juca în Grupa 1 Europa / Africa, în sistem de grupă zonală, cu o săptămână de întreceri şi dueluri compuse din două meciuri de simplu şi un decisiv de dublu.
Cele patru zile de întreceri din februarie 2010 rămân o piatră de temelie pentru actuala echipă de Fed Cup a României. În Portugalia, preluând ştafeta de la fosta sa colegă de generaţie Ruxandra Dragomir, devenită între timp preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Irina Spîrlea miza pe Raluca Olaru (aflată în echipă începând cu 2007), dar şi pe trei debutante – aruncate toate în luptă în contextul în care România a avut de disputat 12 meciuri în patru zile.
Alexandra Dulgheru a intrat prima în luptă, reuşind să îi administreze un categoric 6-0 în setul decisiv lui Patty Schnyder (fost număr 7 mondial). Cu două victoii obţinute la simplu, plus una la dublu, Alexandra Dulgheru se lansa apoi decisiv spre Top 30, reuşind să câştige, în mai, şi primul titlu WTA al carierei, la Varşovia.
Imediat după succesul Alexandrei, a venit rândul Simonei Halep să debuteze: deşi a pierdut primul meci jucat pentru România, alături de Olaru, Halep a revenit cu patru victorii (trei la simplu, una la dublu), pentru ca apoi, până la finalul sezonului, să rupă bariera Top 100, avansând până la locul 80 WTA.
Irinei Begu i-a venit rândul să debuteze în confruntarea a treia, contra Portugaliei. Irina Spîrlea i-a oferit un meci de încălzire, la dublu, când România avea deja victoria asigurată, la 2-0. O zi mai târziu, Irina deschidea confruntarea de simplu, contra Ungariei, semnând o victorie clară, 2-0 la seturi. Begu este tricolora care a valorificat cel mai puţin debutul în Fed Cup, reuşind să lege victorii în circuit, la nivel ITF, abia în aprilie şi încheind anul doar cu 16 poziţii mai sus decât pe precedentul (locul 214) şi cu un singur trofeu ITF, faţă de patru câştigate în 2008. Begu a urcat totuşi vertiginos în clasament, un an mai târziu, în 2011, când avea să păşească în premieră în Top 50 WTA.
Chiar şi pentru Cristina Dinu, Fed Cup a fost o rampă importantă: deşi a pierdut toate cele trei meciuri de dublu jucate în 2011, Cristina a reuşit un salt de peste 170 de poziţii din februarie până în mai, în interiorul Top 400, pentru ca în octombrie să urce până pe 285 WTA.
Avantajul eşalonului de elită
Începând cu 2014, echipa României a evoluat doar în Grupele Mondiale Fed Cup. Asta a însemnat un atu în plus pentru debutantele Andreea Mitu şi Ana Bogdan.
Evoluând în faţa unei adversare de cel mai înalt calibru, în meci cu miză importantă, Mitu a fructificat din plin victoria în faţa canadiencei Bouchard, reuşind să replice succesul pe o scenă şi mai importantă, calificându-se în optimi la Roland Garros 2015, după ce învinsese o fostă câştigătoare de la Paris – pe Francesca Schiavone. Mitu şi-a desăvârşit sezonul rupând bariera Top 100 şi urcând până pe locul 68 WTA.
Ana Bogdan s-a alimentat şi ea cu atmosfera echipei, convertind energia primită odată cu debutul din 2018 în semifinale consecutive în turneele WTA (Monterrey şi Bogota), debut în prima sută mondială, o nouă cea mai bună clasare a carierei (59 WTA) şi cea mai bună poziţie la un final de an – 71 WTA.
Jaqueline Cristian: „Sper să revin în echipa de Fed Cup!”
„M-am simţit foarte bine, am intrat pe teren foarte hotărâtă. M-am bucurat foarte mult de joc şi de şansa pe care am avut-o şi am crezut în ea până la capăt. Încă sunt la stagiul de procesare. Au fost foarte multe emoţii, multe trăiri şi o experienţă total nouă. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm la dublu şi ne pare rău că am pierdut cu 3-2, dar am învăţat foarte multe lucruri din ziua asta. Plec de aici cu multă încredere şi sper să revin în echipa de Fed Cup”, sunt cuvintele cu care Jaqueline Cristian s-a despărţit de Cluj şi prima sa experienţă Fed Cup, concretizată cu victorie în faţa Ekaterinei Alexandrova (38 WTA).
Şansele ca ea să revină în echipă sunt importante: toate jucătoarele care au debutat în echipa României din 2010 încoace au revenit cel puţin o dată: Dulgheru şi Mitu au făcut-o în anul imediat următor, în timp ce Halep, Begu, Dinu şi Bogdan au făcut-o toate după doi ani.
Este o experienţă foarte bună pentru ele. Sunt jucătoare tinere şi reprezintă practic viitorul acestei echipe. Florin Segărceanu, căpitan-nejucător al echipei României