Ce le-a transmis miliardarul Ioan Niculae apropiaţilor despre viitorul Astrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar 12 puncte cucerite în tot atâtea etape, Astra Giurgiu este doar o umbră a echipei care impresiona anul trecut şi e mai aproape de desfiinţare decât de o nouă performanţă.

Laurenţiu Reghecampf a intuit corect, încă din aprilie, ce se va întâmpla cu formaţia din Giurgiu: „E posibil ca Astra să dispară din vară“. Tehnicianul Stelei n-a nimerit bine momentul, pentru că patronul Ioan Niculae s-a hotărât să închidă „prăvălia“ treptat.

De altfel, după ieşirea din închisoare el a ţinut să le transmită celor din conducere că nu mai este interesat de fotbal, în ciuda faptului că în 2016 s-au reuşit performanţe incredibile, câştigarea titlului, a Supercupei şi o calificare în grupele Ligii Europa, şi că, în momentul în care clubul nu se va mai putea autofinanţa, îl va desfiinţa fără nicio remuşcare. Supărat pentru că i s-au vândut cei mai buni jucători, chiar la rivala Steaua, şi că există în continuare restanţe de câteva luni bune, inclusiv către el, tehnicianul Marius Şumudică e foarte dornic să părăsească echipa.

Un divorţ care este dorit în egală măsură şi de conducere, singura problemă fiind despăgubirea de 150.000 de euro pe care trebuie să o plătească fiecare dintre părţi în cadrul rezilierii unilaterale. După semieşecul de sâmbătă seară din meciul cu Concordia Chiajna, fostul atacant a avut un discurs ironic la adresa şefilor săi. „Astra e un club serios, se doreşte performanţă aici. Totul e lapte şi miere, probabil că eu nu mai sunt în stare să motivez echipa. Atâta pot, deşi la club nu e nicio problemă. Îi aştept pe oficiali să mă cheme la discuţii, eu am contract. N-are rost să discutăm despre ce se întâmplă aici. Eu îi aştept să mă cheme să discutăm. N-au cum să-mi rezilieze contractul, pentru că eu îmi fac treaba. Vin la antrenamente, pregătesc echipa, nu beau, nu aduc femei în cantonament”, a spus fostul atacant. În locul său urmează a fi adus Daniel Isăilă, fostul secund al lui Anghel Iordănescu la echipa naţională, care a mai pregătit echipa în două rânduri, reuşind să câştige Cupa României şi Supercupa în sezonul 2013-2014.

Alte campioane din provincie în sezonul imediat următor câştigării titlului

Universitatea Craiova – locul 4 (sezon 1991-1992)
CFR Cluj – locul 4 (sezon 2008-2009)
Unirea Urziceni – locul 2 (sezon 2009-2010)
CFR Cluj – locul 10 (sezon 2010-2011)
Oţelul Galaţi – locul 6 (sezon 2011-2012)
CFR Cluj – locul 9 (sezon 2012-2013)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite