Cât valorează câştigarea Euro 2016: Federaţia Portugheză a achitat primele jucătorilor. Ce a făcut Ronaldo cu banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UEFA a recompensat campioana cu 8 milioane de euro, în timp ce finalista Franţa a primit cinci milioane. Lusitanii au direcţionat toată suma către cei care au obţinut primul trofeu fotbalistic major din istoria ţării.

Fiecare titular din lotul Portugaliei a primit 375.000 de euro pentru câştigarea Campionatului European.

Prin comparaţie, cele mai mari prime luate de fotbaliştii români pentru calificarea la turneul final au fost între 150.000 şi 170.000 de euro. 

În luna martie, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, i-a lăudat pe Chiricheş şi compania pentru decizia lor de a accepta prime de calificare mai mici.

„Jucătorii chiar au acceptat ca primele să fie reduse, astfel încât noi, federaţia, să avem posibilitatea de a face investiţii de 500.000 de euro în alte sectoare. Trebuie să luăm surse financiare de la echipa naţională, singura cu potenţial de marketing, şi să le ducem la bază. Trebuie să cultivăm, aşa cum un proverb african spune că, dacă vrei să ai un copac astăzi, trebuia să-l plantezi acum 25 de ani“, a afirmat Burleanu la .Adevărul Live.

Dacă tricolorii au renunţat la o parte din bonusurile lor financiare, în schimb, Cristiano Ronaldo n-a păstrat niciun eurocent din suma primită din partea federaţiei după triumful de la Euro 2016.

Fotbalistul de 31 de ani a donat, în întregime, suma de 375.000 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite