Arabii, lăsaţi cu gura căscată de El Loco Contra: Gestul românului, cel mai vizionat clip al zilei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra
Cosmin Contra

De când a ajuns în Arabia Saudită, în august 2021, pe banca echipei Al-Ittihad Jeddah, Cosmin Contra (46 de ani) a depăşit toate aşteptările. În ciuda rezultatelor sale excelente, ceea ce i-a adus cea mai mare mediatizare de până acum e un moment bizar pe care l-a oferit, duminică seară!

Cosmin Contra e pe cale să dea cea mai mare lovitură din cariera sa de antrenor de până acum: câştigarea campionatului saudit cu Al-Ittihad Jeddah! Ar fi o performanţă net superioară câştigării celor două Cupe ale României, cu Dinamo (2012-2013) şi cu Petrolul (2016-2017). 

În acest moment, după 24 din cele 30 de etape scurse din prima ligă, trupa pregătită de fostul selecţioner e lider în campionat, cu 57 de puncte. Şi tocmai a scos din cursă o rivală mare la titlu, Al-Shabab Riad, pe care a învins-o cu 2-0. Ceea ce înseamnă că lupta pentru locul 1 se va da între Al-Ittihad şi Al-Hilal, primele două clasate, despărţite de 11 puncte. Cu preciziarea că Al-Hilal are, totuşi, două meciuri mai puţin disputate!

Revenind la victoria mare de duminică seară, 2-0 pentru Al-Ittihad în faţa celor de la Al-Shabab, meciul a furnizat un moment bizar. Vorbim despre modul în care Contra şi-a manifestat bucuria, luându-l la şuturi pe mijlocaşul Hamdan Al-Shamrani (25 de ani).

Gestul lui Contra, care poate fi văzut mai jos, s-a viralizat, devenind cel mai vizionat clip al momentului pe site-urile de sport din zona arabă:

22 de meciuri are Cosmin Contra la Al-Ittihad Jeddah: 17 victorii, 3 remize, 2 înfrângeri. Golaveraj: 48-19.     2009  e anul în care Al-Ittihad Jeddah a câştigat ultimul titlu din istoria clubului.
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite