Ţălnar pregăteşte un cantonament spartan pentru dinamovişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de 11 zile la Poiana Braşov, între 15 şi 26 ianuarie, jucătorii lui Dinamo vor efectua alergări montane de câte zece kilometri. În tot acest timp trezirea va fi la zilnic la 7 dimineaţa.

Jocul modest al roş-albilor din prima parte a campionatului a plasat echipa abia pe locul şapte în Liga I şi a dus la eliminarea din Cupa României. Explicaţia a fost: slaba pregătire fizică sub comanda lui Bonetti. Dorinel Munteanu a încercat să resusciteze lotul, însă a plecat după numai cinci etape, iar acum Ţălnar are misiunea de a revitaliza jucătorii.

Fiind adeptul unei pregătirii spartane, “Ţânţarul” îşi va pune planul în aplicare. “Obligatoriu e nevoie de un cantonament la munte, e cel mai bun exerciţiu pentru a încărca bateriile”, e deviza sa. Iată planul de pregătire al roş-albilor în stagiul de la Poiana Braşov programat în perioada 15 – 26 ianuarie.

Trei antrenamente pe zi

Trezirea se va da dimineaţa devreme, în jurul orei 7.00, tot lotul se va deplasa cu autocarul de la hotel spre munte şi jucătorii vor începe cu exerciţiile de înviorare. Apoi, staff-ul tehnic îi va împărţi în mai multe grupe şi se încep alergările, cursa fiind de aproximativ zece kilometri.După aproape două ore petrecute la altitudine, se va reveni la bază, se va servi micul dejun, iar fotbaliştii vor intra la odihnă. La prânz e stabilit al doilea antrenament, apoi masa, somnul şi program liber. După-amiază, dinamoviştii se vor “reuni” la sala de forţă, unde vor mai petrece o oră.

Vor vedea mingea abia în Spania

Stingerea e stabilită în jurul orei 22.00. În cele 11 zile de pregătire, roş-albii nu vor lucra cu mingea, decât spre finalul cantonamentului. Accentul se va pune pe pregătirea fizică, iar la final se va întocmi un raport cu parametrii fiecăruia. Elevii lui Ţălnar vor fi monitorizaţi pe toată durata exerciţiilor. Antrenamentele tactice vor fi efectuate în stagiul din Marbella (31 ianuarie – 17 februarie), acolo unde sunt programate mai multe meciuri amicale. 

Programul de iarnă al “câinilor”:
9 ianuarie, ora 10.30 – lotul se reuneşte la stadionul Dinamo
10 ianuarie, ora 8.00 – va avea loc vizita medicală la INMS
11-13 ianuarie – pregătire la Săftica
15-26 ianuarie – cantonament Poiana Braşov
28-29 ianuarie – antrenamente la stadionul Dinamo
31 ianuarie-17 februarie – cantonament la Marbella, Spania. Amicale: Dinamo Kiev, Dinamo Moscova, BATE, Nordsjaelland, Spartak Moscova

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite