Un examen crucial pentru Traian Băsescu

Marile pericole care pândesc democraţia sunt, la cele două extreme, dictatura şi anarhia. România a experimentat, de-a lungul vremii, mai multe forme de dictatură. Acum navigăm însă, cu viteza luminii, spre cealaltă extremă. Ne paşte anarhia.

Violenţele de ieri, din Piaţa Victoriei, anunţă o toamnă plumburie, cu ingrediente care sună al naibii de rău: sărăcie, furie, disperare, isterie, haos. Pe acest fundal, se compromit în egală măsură şi clasa politică, şi sindicatele. Se rup punţile care leagă segmentele societăţii. Cel mai grav este însă că se distruge speranţa. Nimeni nu mai are încredere în nimeni. Este alungată raţiunea. Dispare autoritatea. Toate acestea definesc tabloul numit anarhie.

„Oamenii au vrut să rupă cordonul de ordine" - titra ieri Realitatea TV. Şi, cu oarece făţărnicie (căci tonul instigator răzbătea deseori, mai ales în interpretarea lui Cosmin Prelipceanu), adăuga: „Realitatea TV dezaprobă orice manifestare violentă".

Nu există scuze, nici explicaţii raţionale, pentru a declanşa asaltul asupra cordoanelor de jandarmi! Nu trebuie să existe milă faţă de indivizi care atacă forţele de ordine cu diverse obiecte periculoase! Sunt de-a dreptul mizerabili liderii sindicali şi politicienii care instigă la violenţă! Şi jandarmii sunt oameni, şi ei au pierdut 25% din leafă. Nimeni nu are dreptul să-i atace, să-i lovească, să-i umilească. Nici guvernarea nu se schimbă prin presiunea străzii. Dar...

Dar toate aceste argumente se topesc precum ceara unei lumânări atunci când vine un protestatar din stradă, fie el cetăţeanul turmentat al lui Caragiale, şi spune: nu poţi să-mi stabileşti pensia tu, parlamentarule, printr-o lege votată hoţeşte!

Şi omul din stradă are dreptate. În acest moment, demnitarii din Palat nu pot face altceva decât să amuţească. Răspunsul lor este tăcerea, pentru că fapta lor este frauda.

Puterea actuală nu s-a aflat niciodată într-o situaţie atât de jenantă. A comis un gest îngrozitor sub cupola Parlamentului, iar acum se comportă precum o cocotă care defilează în fundul gol prin Piaţa Constituţiei, dar pretinde că e măicuţă de la mănăstire.

Lumea te poate crede că nu ai bani pentru salarii şi pensii, dar nu-ţi poate ierta hoţia. Iar o lege atât de dureroasă precum cea a pensiilor (căci statul nu se află în situaţia de a da, ci de a lua bani din buzunarul cetăţeanului) nu are viitor dacă e născută printr-un viol! Chiar şi simpla suspiciune a fraudei o face inaplicabilă, căci o însoţeşte cu otrava neîncrederii.

Aşadar: pentru a nu constitui hrană spirituală pentru anarhişti, această lege trebuie să treacă din nou prin Parlament. Urgent, căci nu e timp de pierdut. Nu trebuie aşteptat verdictul Curţii Constituţionale sau al Parchetului. Soluţia se află la Traian Băsescu: nepromulgarea.

Şeful statului se află în faţa unui examen crucial. El are şansa de a readuce lucrurile într-o anumită normalitate. Dacă nu o va face, va fi părtaş la o fraudă istorică. Şi atunci nu le va mai putea cere răbdare şi solidaritate oamenilor flămânzi din stradă.