Dacă lumea civilizată este preocupată de grija faţă de mediu, de eforturile făcute de comunitatea mondială pentru reducerea încălzirii globale, de cercetare sau de cultură, la noi asemenea teme nici măcar nu figurează pe lista de interese a televiziunilor şi în genere a mass media.

            Este totuşi adevărat că o veche zicală spune că ,,totul e politică”. Explicaţia ar fi că politica este arta de a guverna, de a stabili măsuri pentru buna administrare a treburilor comunităţii. Pentru asta, e nevoie de negocieri, de dialog, manipulare sau compromis. Toate acestea sunt valabile pentru membrii clase politice, căci ei sunt cei care au putere de decizie (administrativă, legislativă, instituţională etc). Totodată, atitudinea cetăţenilor e tot politică, ar spune suporterul politic: cetăţenii îşi spun părerea la vot dar şi în presă, tv sau pe internet.

            Toate acestea sunt corecte, dar suporterul politic uită un lucru esenţial: viaţa noastră e făcută din nenumărate fapte care nu sunt politice. Dincolo de aspectele personale, individuale, ale fiecăruia dintre noi, se află fapte şi evenimente care nu sunt, sau nu ar trebui să fie, politizate. Trasarea unei clare distincţii între politică, politicianism, politizare ar putea avea darul să conducă la clare delimitări între ce e politic şi ce nu.

            Dintre lucrurile ce pot fi exemplificate, mă voi rezuma la unul singur: mediul înconjurător. În România ultimilor două decenii se continuă drama pădurilor: sunt tăiate (legal, dar mai ales ilegal) trei hectare în fiecare oră (după datele rezultate din analiza făcută de Greenpeace România (http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/paduri/descriere/)). Cu legi permisive şi ambigue, cu nerespectarea obligativităţii de a planta pe alt loc o suprafaţă egală cu cea rasă, cu instituţii ale statului fie neputincioase, fie indiferente, fie corupte, ne aflăm în situaţia disperată de a rămâne complet fără păduri. România va arăta în curând ca un imens deşert, cu efecte catastrofale pentru agricultură şi pentru traiul oamenilor. În plus, opinia publică nu cunoaşte dimensiunile dezastrului, căci mass media nu vorbeşte (probabil cointeresaţi financiar) decât foarte rar despre drama pădurilor.

            În schimb, alte aspecte legate de mediu (fracturarea, Roşia Montană etc) au avut în ultimii ani manifestări, acţiuni sau proteste ce au adus în faţa opiniei publice o problematică ce a contribuit la buna informare a cetăţenilor şi, deci, la o atitudine în cunoştinţă de cauză.

            Sunt toate acestea politice? Dacă se va spune că sunt, pentru că multe păduri sunt rase (legal sau ilegal) de firmele unor politicieni de la UDMR (Verestoy Attila poreclit ,,drujba lui Dumnezeu” - desigur, mai potrivit ar fi ,,drujba diavolului”), atunci sunt de acord. Dar dacă se va accentua faptul că distrugerea pădurilor ne va afecta personal pe noi, iar pe termen lung va afecta viaţa urmaşilor noştri, atunci discuţia nu e, şi nu trebuie să fie, politică.

            În plus, să nu uităm un lucru extrem de important: discuţiile asidue despre politică nu fac decât să ne împartă în tabere. Primesc zilnic pe internet câteva zeci (subliniez: zeci) de postări pentru/împotriva lui Băsescu, sau pentru/împotriva lui Ponta. Mă tem însă că e o atitudine nepotrivită, cu urmări dintre cele mai dezastruoase, ce vor accentua înnapoierea tipică mioritică. Am în vedere faptul că la noi discuţiile politice rămân aici, la împărţirea în tabere. Ne comportăm ca nişte suporteri de fotbal, ceea ce e impropriu, căci fiecare dintre noi e pentru/împotriva cuiva LA VOT, în rest având obligaţia cetăţenească, dacă nu morală (căci mulţi nu cunosc semnificaţia termenilor valorici), de a lăsa deoparte culorile politice şi de a ne comporta ca nişte cetăţeni. Nu plătim taxe diferenţiat în funcţie de culoarea politică a celui de la guvernare; plătim taxele la fel, indiferent de cine e preşedinte sau indiferent de ce partid are majoritate în Parlament. Aşadar, fie că vorbim de Băsescu, fie de Ponta, Iohannis, Elena Udrea sau Monica Macovei dacă fac sau spun ceva împotriva valorilor (nu numai etice) avem datoria de a-i amenda. Atitudinea cetăţenească nu e în fucţie de apartenenţa politică a politicianului şi nici, respectiv, în funcţie de simpatia/antipatia cetăţeanului.