Timp suspendat. Geneviève Damas (Invitaţii ZFR)
0
„Am înţeles că modul de a circula liber de dinainte e un lux. Trebuie dusă o bătălie ca să ajungem iarăşi la o formă de libertate făcută din dus, întors şi diverse schimburi. Am înţeles că suntem intim legaţi. Suntem cel mai rău şi cel mai bun lucru pentru celălalt. Este esenţial să distingem între exigenţele sanitare şi valorile democratice dobândite pentru a nu ajunge prizonieri ai unor ţări fortificate.“
Timp suspendat. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea.
Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv.
Invitaţii ZFR
Am deschis pe blogul francofon Zoom France Roumanie un spaţiu de exprimare în acest sens, invitând săptămânal scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.
Ancheta iniţiată de ZFR propune trei întrebări, înţelese însă ca puncte de pornire, provocări pentru o reflecţie liberă, individuală, asumată:
1. Cu ce asociaţi timpul suspendat al izolării, ce reflecţii vă stârneşte această experienţă insolită?
2. Ce raport a instaurat experienţa izolării între intimitate şi extimitate (preluând termenul psihiatrului francez Serge Tisseron). În ce măsură aţi resimţit o tensiune expresivă, dorinţa de a exprima mai intens în exterior lumea interioară?
3. Ieşim din izolare. Ca să mergem unde? Spre ce?
Invitatul săptămânii în proiectul Temps d’arrêt- Zoom France Roumanie este scriitoarea Geneviève Damas*.
Geneviève Damas – Un sentiment de prima dată
1. La început, acest timp suspendat a fost pentru mine o perioadă binefăcătoare. Am redus viteza, m-am oprit din alergat, fără poluare aerul din Bruxelles a devenit mai pur, am petrecut timp cu familia. Martie, aprilie şi mai ar fi trebit să fie nişte luni ritmate de multe călătorii, spectacole şi alte scadenţe importante…Toate acestea îmi puneau o presiune care s-a topit neaşteptat ca zăpada la soare.
La începutul lunii mai mama a fost internată în spital. I-a urmat tata. În momentul acela totul s-a dat peste cap, a început infernul. Imposibil să mergem să-i vedem în condiţiile în care ne era teamă că-i vom pierde. Izolarea se preschimbă în închisoare. Este inuman de-a dreptul să nu poţi fi lângă cei apropiaţi în momente atât de dificile. Pe lângă toate acestea, mai erau şi copiii de supravegheat, materia şcolară se aduna, iar faptul că nu mai aveau viaţă socială, demotivarea lor au dus la o acumulare de tensiune care creştea în fiecare zi.
Dacă la început am profitat din plin de o situaţie inedită care ne oferea noi spaţii de viaţă, în câteva săptămâni am început să aşteptăm cu nerăbdare reântoarcerea în vechea lume.
2. La început am ţinut o cronică a izolării în cotidianul Le Soir, din dorinţa de a păstra ceva din lumea dinainte: să rămân scriitoare şi actriţă, să menţin a anumită tensiune între sfera publică şi sfera privată. După trei săptămâni toate acestea şi-au pierdut sensul. Izolarea nu e o peripeţie de câteva zile ci se înscrie în durată. E o epocă. Vreau să mă scufund în ea, să înţeleg ce provoacă în interiorul meu şi în relaţiile de prietenie şi de familie. Să-mi las timp să le resimt, iar toate acestea se fac în tăcere. Şi-atunci începe o altă perioadă a scrisului pe care n-o împart cu nimeni. O repliere interioară.
3. Ieşirea din izolare e o imensă uşurare chiar dacă nu implică reîntoarcerea la starea dinainte. Am sentimentul că punem un picior înaintea celuilalt cu teamă, ca pe gheţuş. E un sentiment de prima oară. Prima oară când ne revedem cu prietenii, prima oară când ne întoarcem la teatru, prima oară când ne aşezăm la o terasă sau la un restaurant. Am înţeles că modul de a circula liber de dinainte e un lux. Trebuie dusă o bătălie ca să ajungem iarăşi la o formă de libertate făcută din dus, întors şi diverse schimburi.
Am înţeles că suntem intim legaţi. Suntem cel mai rău şi cel mai bun lucru pentru celălalt. Este esenţial să distingem între exigenţele sanitare şi valorile democratice dobândite pentru a nu ajunge prizonieri ai unor ţări fortificate.
*Notiţă biografică
Autoare de piese de teatru şi romancieră, actriţă, Geneviève Damas s-a născut în 1970 şi trăieşte şi lucrează la Bruxelles. Piesele de teatru şi romanele sale au fost adesea premiate, precum cartea Si tu passes la rivière, distinsă între altele cu Premiul celor cinci continente ale francofoniei în 2012 sau Histoire d’un bonheur, Éditions Arléa - Premiul Rossel în cadrul Prix des Lycéens de la Communauté Wallonie-Bruxelles 2015.
A mai publicat, la Gallimard, Patricia, în 2017, şi Bluebird, în 2019. Romanul Patricia a fost tradus în limba română de Rodica-Lascu Pop, la editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj.
Se încarcă comentariile...
