Discuţiile cu privire la învăţământul online s-au concentrat de cele mai multe ori asupra transmiterii anumitor conţinuturi specifice disciplinelor predate în şcoală. Dar, oare, şcoala reprezintă doar atât? Se rezumă doar la învăţarea unor noţiuni specifice disciplinelor şcolare? Înseamnă doar stocare de informaţii? Aş vrea să nu uităm că şcoala este mai mult decât atât.

Şcoala este un loc în care poţi întâlni prieteni, poţi să socializezi, un loc care îţi oferă sentimentul de apartenenţă, unde înveţi să experimentezi şi să te formezi ca individ. Şcoala este, de asemenea, menită să fie un loc în care înveţi să iei decizii autonome, să-ţi exprimi propria individualitate. Este de la sine înţeles că pentru unii elevi şcoala este şi un loc al fricii, al violenţei sau al umilirii. Dar asta nu înseamnă că învăţământul online poate rezolva această problemă a bullying-ului şcolar. Problema aceasta poate exista şi în mediul virtual. Nu doar în şcoală, ci şi în spaţiul virtual, cadrele didactice au apelat la un set de reguli de comunicare pe platformele sau aplicaţiile destinate învătării online. Dincolo de cele mai sus menţionate, noul proces de predare/învăţare/evaluare online a ridicat multe probleme. Unele dintre acestea au devenit un subiect de notorietate publică, o mare parte dintre ele fiind menţionate într-un raport realizat de cadrele didactice ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, intitulat "Educaţia în timpul pandemiei. Răspunsuri la criza nesfârşită a sistemului educaţional românesc".

În ceea ce priveşte predarea orei de religie în mediul online au existat atât părţi pozitive cât şi negative. Pentru mulţi religia a fost văzută ca o resursă importantă pentru depăşirea acestei crize. Este singura disciplină din aria curriculară cu impact social, care explică valori şi generează comportamente. Părţile pozitive, ale aceastei experienţe de învăţare, se referă la conştientizarea, evaluarea şi promovarea lucrurilor care contează foarte mult în educaţie, în special în educaţie religioasă. Valorile promovate la ora de religie cum ar fi credinţa, nădejdea şi dragostea au fost privite într-o lumină profundă. Credinţa că „totul va fi bine”, după sloganul care a circulat în această perioadă, a dat putere fiecărui copil de a se adapta situaţiei. Credinţa şi încrederea sunt cultivate în procesul educativ religios ca puteri sufleteşti ce formează un caracter puternic. Un copil puternic sufleteşte priveşte cu speranţă spre viitor, spre acel moment când va fi, din nou, împreună cu profesorii şi colegii lui. Credinţa naşte adevărata motivaţie, nădejdea naşte atitudinea proactivă, iar dragostea defineşte individul dispus spre comuniune cu ceilalţi, în toate aspectele vieţii.

Părţile negative sunt cele comune tuturor disciplinelor. Cu toate că restricţiile impuse de autorităţi au fost uneori greu de suportat, acestea au atras după sine şi o regândire a modului de transmitere a cunoştinţelor religioase către elevi. Profesorii au fost nevoiti să iasă din tiparul obişnuit, să se solidarizeze şi să vină în sprijinul elevilor şi a părinţilor, fiind determinaţi şi de lipsa materialelor auxiliare, digitale sau cele video. Singurul ajutor în predarea materiei au fost manualele digitale, însă şi acestea nu au putut acoperi suficient nevoile elevilor, deoarece nu sunt elaborate decât de la clasa I până la clasa a VII-a. Pe fondul acestei crize, un grup de profesori de religie au avut iniţiativa apariţiei unor emisiuni televizate şi radiofonice, pe lângă cele difuzate de Televiziunea Patriarhiei Romane, Trinitas Tv. Astfel, a luat naştere proiectul ”3 Minute din Ora de Religie” în cadrul Emisiunii Universul Credinţei de la TVR şi în cadrul emisiunii radiofonice Lumea credinţei de la Radio România Actualităţi. Conţinutul celor 3 minute din Ora de Religie este tematic şi pune accentul pe dezvoltarea valorilor morale, a abilităţilor sau competenţelor. Temele propuse, precum: prietenia, credinţa, curajul, nădejdea, dragostea, se regăsesc în programa şcolară revizuită şi fac legătura cu viaţa religioasă personală şi cu cea din societate. Fiind încărcată pe Youtube, emisiunea poate reprezenta pe viitor un material auxiliar în predarea religiei.

O altă parte pozitivă a învăţământului online a fost legată de faptul că părinţii au avut şansa să cunoască desfăşurarea orei de religie, profesorul şi conţinutul acesteia. Reacţiile, în acest sens au fost concrete. Participarea la orele de religie online nu a aparţinut doar elevilor ci şi părinţilor lor. A fost întărită astfel legătura dintre profesor, elev şi părinte. Pentru ciclul primar, participarea permanentă a părinţilor la activitatea de învăţare online a elevilor a oferit un frumos exemplu de colaborare între profesori şi părinţi. Pentru unii elevi, această activitate online a fost motivantă şi atractivă şi a condus la o implicare şi o responsabilitate mult mai mare decât de obicei. În acest sens, părinţii au avut şansa de a înţelege sistemul de predare, dificultăţile şi limitările în transmiterea cunoştinţelor. Predarea online a orei de religie a fost un prilej bun de a demonta toate prejudecăţile cu privire la ora de religie. Oamenii au fost liberi să participe la ora de religie. Din discuţiile purtate cu diverşi profesori de religie, un fapt inedit a fost acela de a constata o prezenţă mai mare pe platformele online decât la clasă, chiar şi a celor care nu erau înscrişi la ora de religie.

În cele aproape 3 luni, feedback-ul a fost pozitiv atât pe platformele online cât şi la TV sau Radio. Dar cu toate acestea, predarea educaţiei religioase şi conţinutul acesteia trebuie reevaluat. Poate că este cazul să ne întrebăm ce îi aproprie şi ce îi îndepărtează pe oameni de ora de religie? Personal, consider că limbajul teologic, uneori prea tehnic şi greu de înţeles, folosit în transmiterea noţiunilor religioase este una din problemele orei de religie. Într-un sistem educaţional cu cea mai mare rată de analfabeţi funcţionali din UE utilizarea unui asemenea limbaj nu face decât să accelereze fenomenul secularizării religioase. Discursul adus la zi, mult mai simplu ar întări tinerilor sentimentul religios. De asemenea, poate că ar trebui ca noile programe de religie, care se vor elabora în curând pentru liceu, să cuprindă mai multe teme din setul de valori pe care societatea ne-o propune, precum ecologia (grija oamenilor faţă de creaţia lui Dumnezeu), egalitatea, nediscriminarea, drepturi şi libertăţi, responsabilitate, teme prin care să cultivăm virtuţiile creştine, să explicăm dimensiunea păcatului, starea de viciu care anulează libertatea sau teme care răspund nevoilor spirituale ale tinerilor. Suportul dobândirii acestor valori morale constituie baza formării unei atitudini corespunzătoare faţă de societate, faţă de învăţătura  creştină şi nu în ultimul rând, a dezvoltării omului ca individ. Multe dintre valorile transmise prin educaţia religioasă sunt universal valabile. Este nevoie ca tinerii să demonstreze o înţelegere raţională a fenomenului religiei ca fapt social şi cultural. Desigur că pot exista păreri pro şi contra, argumente care contrazic sau susţin utilitatea educaţiei religioase, însă nu trebuie să uităm că religia este un fapt real, o componentă a vieţii omului care influenţează multe aspecte din viaţa societăţii.

Autor: Daniel Marius CERGAN