STUDIU Epidemie de obezitate. Fiecare a treia persoană din lume are probleme cu excesul de greutate

STUDIU Epidemie de obezitate. Fiecare a treia persoană din lume are probleme cu excesul de greutate

Epidemie de obezitate la nivel mondal

Fiecare a treia persoană din lume este supraponderală sau obeză, arată cel mai recent studiu publicat într-o revistă americană. Concret, ponderea persoanelor obeze la nivel mondial s-a dublat în perioada 1980 - 2005, arată cercetarea, conform căreia excesul de greutate corporală afectează 2,2 miliarde de copii şi adulţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Excesul de greutate e una dintre cele mai stringente probleme de sănătate publică”, au arătat specialiştii care au întocmit studiul. Dacă în Statele Unite ale Americii există şi cei mai mulţi adulţi şi copii obezi, cel mai puţin afectaţi de suprapondere şi obezitate sunt egiptenii, scoate la iveală cercetarea. 
 
Nici adulţii şi copiii români nu stau mai bine, susţine profesorul Constantin Ionescu-Tîrgovişte, diabetolog şi nutriţionist. În prezent, 30% din români suferă de obezitate şi 20% de suprapondere. În ceea ce-i priveşte pe copiii supraponderali, numărul acestora este cu 18% mai mare decât în ultimii 10 ani. Principala problemă o reprezintă dieta şi produsele consumate de români. 
 
Obezitatea, dată de un cumul de factori
 
„Cele mai multe produse de pe piaţă şi sunt îmbogăţite cu zahăr şi conţin E-uri. Orice prelucrare suplimentară a produselor alimentare duce la îngrăşare. Sunt făcute să vândă şi nu au niciun avantaj pentru om, producătorii bagă în ele ce vor şi controale nu prea există. Ne întrebăm de ce obezitatea şi diabetul sunt în continuă creştere. Alimentaţia e motivul”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Ionescu-Tîrgovişte.
 
Şi medicul Corina Zugravu, specialist în alimentaţie publică, arată că zaharurile se găsesc în foarte multe produse. 
 
„Depinde în ce cantitate este consumat. Cert este că supraponderabilitatea e dată de un cumul de factori. Spre exemplu, un pahar de suc acidulat poate favoriza, în timp, creşterea în greutate. Din păcate, ţara noastră are cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul nedepistat la timp, iar în cele mai multe cazuri, boala este provocată de obiceiurile nesănătoase”, a precizat medicul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: