Responsabilitatea tinerilor

Ce face ca un tânăr să aibă reuşită în viaţă sau un succes demn de admirat? Când putem afirma că drumul pe care a pornit un tânăr va trece  testul anilor?

 De ce anumite idei despre ce e mai util, sau mai interesant de făcut influenţează gândirea tinerilor iar altele nu? Nu sunt întrebări noi însă ele revin în forţă îndeosebi atunci când societatea însăşi este cuprinsă de îndoieli şi îngrijorări. Este paradoxal faptul că în timp ce societatea actuală cunoaşte o fantastică diversificare a preocupărilor, meseriilor şi ideilor, întrebările tinerilor şi acelea despre ei par să fie neschimbate faţă de acum, să zicem, 25 de ani sau 50 de ani. Într-adevăr, nu s-a schimbat opinia societăţii care vede în şcoală şi educaţie superioară sursa celei mai sigure promovări a unui tânăr pe scara socială. A reapărut în primul plan -atât al ideilor economice cât şi al percepţiei publice - necesitatea de a fabrica în ţară cât mai multe produse industriale ca soluţie de primă însemnătate pentru a crea locuri de muncă, îndeosebi pentru tineri. Întreaga dezbatere este centrată - cu deplin temei - pe ceea ce avem de făcut în sprijinirea tinerilor. Care este misiunea actuală a şcolii, a universităţii, a autorităţilor publice (guvern, administraţie locală) pentru ca să funcţioneze în realitate şi eficient relaţia dintre pregătirea intelectuală a tinerilor şi cerinţele cât şi oportunităţile potenţiale ale pieţelor economice? Paradoxul aparent de care vorbeam, de fapt nu există. Există însă întotdeauna întrebările adresate unui tânăr ce doreşte un loc de muncă şi o şansă mai bună pentru viaţă: ce ai învăţat, ce ştii să faci?

Prin urmare, într-un moment ce poate fi decisiv, se face trimitere absolut directă la responsabilitatea tânărului faţă de el însuşi. Uneori sprijinul familiei sau prietenilor sau pur şi simplu şansa pot să aşeze un tânăr într-o poziţie favorabilă şi net superioară pregătirii sale reale. Dar asta nu e nicidecum o regulă. Nimic nu e dat dinainte şi nimic nu durează câtă vreme omul însuşi nu să străduie din toate puterile să-şi pună în valoare propria sa personalitate şi propria sa vocaţie. Dacă astăzi avem atât de mulţi tineri cu o diplomă, chiar universitară, dar incapabili să-şi croiască o viaţă demnă e nu doar pentru că nu sunt suficiente locuri de muncă disponibile ci, de multe ori, pentru că ei n-au deprins regula civilizaţiei care cere un mare efort de a învăţa pentru a dobândi capacitatea de a presta o muncă cu mare valoare adăugată. M-am lovit ca de un zid, al tăcerii în cel mai bun caz, încercând să-i îndemn pe unii tineri să citească literatură universală sau istorie, nemaiîndrăznind să le pomenesc de filozofie. Argumentul meu era de natură pragmatică. Citiţi pentru că, în mod sigur, undeva şi cândva vă va fi de mare folos pentru a convinge că puteţi atinge nivelul de competenţă cerut.

Mai presus de ceea ce pot face familia şi societatea se află responsabilitatea tinerilor faţă de ei înşişi.