Orezul de Banat, privatizat de un conte austriac GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima orezărie din România a fost înfiinţată în secolul al XVIII-lea în localitatea Partoş, judeţul Timiş, iar în 2002 a fost preluată de Georg Bardeau, descendent al familiei de Habsburg. Orezăria din Banat este singura din ţară alimentată cu apă fără a se folosi pompele. Apa se revarsă controlat din râul Bârzava, unde se întoarce când se golesc parcelele.

Prima orezărie din ţară datează de pe vremea Mariei Terezia, de prin mijlocul anilor 1700. Întinse pe sute de hectare, culturile de orez se află în apropierea graniţei cu Serbia, în localitatea Partoş, judeţul Timiş. Privite de sus, neobişnuitele parcele inundate arată ca un labirint, prin care şerpuiesc sute de kilometri de canale cu apă.

Cultivarea orezului de Banat a devenit profitabilă datorită unei lucrări ingenioase făcute de unii italieni în secolul XVIII-lea. Apa de care are nevoie orezul este captată prin gravitaţie din râul Bârzava, astfel că dispare consumul de energie necesar pentru pompe. Irigarea culturilor nu costă niciun ban, câştigurile fiind de patru ori mai mari decât investiţiile. „Închidem stăvilarele, le reglăm, iar apa intră pe canalele de alimentare care inundă parcelele de orez. Orezul are nevoie de multă apă.

Când trebuie indundat câmpul se dă drumul controlat la apă. Apoi, parcelele cu orez sunt golite de apă, care se revarsă înapoi în râul Bârzava. Orezului îi place căldura. Nu-i place frigul. Apa trebuie să fie cât mai caldă şi e important să aibe îngrăşămite şi ierbicide, altfel este sufocat de buruieni", a declarat Ion Horvath, unul dintre puţinii specialişti în orezărie din ţară.

Rudă cu Regele juan carlos

Pe vremea comunismului, orezăria din Timiş a aparţinut de IAS Banloc, care producea pentru piaţa internă orezul de Banloc. Când a venit vremea privatizării orezăriei, primul interesat de această afacere a fost contele austriac Georg Bardeau, unul dintre reprezentanţii familiei de Habsburg, care secole de-a rândul a condus Imperiul Austro-Ungar. Contele a concesionat terenurile de la Agenţia Domeniului Statului, în anul 2002. „După război a plecat în Spania. Se pare că are legături de rudenie şi cu Regele Juan Carlos. Are origini nobile. El avea şi pe cartea de vizită scris conte", a declarat Florica Pereteatcă, director executiv la orezărie.



GALERIE FOTO

Georg Bardeau a murit în urmă cu doi ani, lăsând afacerile sale celor şase copii. Doi dintre ei, Carlos şi Andreas, au preluat frâiele orezăriei din Banat. „Am fost la înmormântarea bătrânului conte. Acesta a avut loc la castelul lor care se află izolat într-o pădure în localitatea Kornberg, din Austria. Georg a fost înmormântat în cripa castelului", a mai povestit Pereteatcă.

Grupul Bardeau deţine 530 de hectare de teren pentru orez la Partoş, însă anual sunt lucrate doar aproximativ 200 de hectare, pentru că după recoltă pământul are nevoie de o pauză. „În stare iniţială, orezul este asemănător cu grâul. Se seamănă primăvara, apoi se inundă. Apa este scoasă de mai multe ori când se fertiliează şi se ierbicidează. Se recoltează toamna cu combinele. Nu se mai lucrează cu mâna cum vedem în filmele chinezeşti. Pe câmpurile din judeţul Timiş se cultivă două soiuri de orez: Loto şi Selena", a explicat Florica Pereteatcă.

4,5 tone de orez la hectar

Orezăria din Banat reprezintă o afacere avantajoasă şi pe timp de criză. Cultivarea unui hectar de orez costă 1.300 de lei, iar kilogramul de orez nedecorticat se vinde cu 1,6 lei. Se produc în jur de 4,5 tone de orez la hectar.„Criza economică ne-a afectat prea puţin. Profitul este de patru ori mai mare decât investiţia", a punctat directoarea orezăriei. Peste 2.000 de tone de orez la Partoş ajung în Ungaria şi
în Italia.



GALERIE FOTO

"Orezul se recoltează toamna cu combinele. Nu se mai lucrează cu mâna cum vedem în filmele chinezeşti. Pe câmpurile din judeţul Timiş se cultivă două soiuri de orez: Loto şi Selena.''
Florica Pereteatcă director executiv la orezărie

România are 23 de orezării

În România există 23 de exploataţii agricole care au ca obiect principal de activitate cultivarea orezului, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Cele 23 de orezării se găsesc în judeţele Timiş, Bihor, Brăila, Ialomiţa, Dolj şi Olt. Productivitatea medie este de 4.966 de kilograme la hectar.

Averea familiei Bardeau

Printre afacerile familiei Bardeau se află terenuri de 33.000 de hectare de pământ în Australia, cam cât terenurile fostelor IAS-uri din judeţul Timiş. Pe lângă agricultură, austriecii au afaceri în turism, construcţii, silvicultură şi imobiliare. Capitalul social al grupului Bardeau Holding în România este de 63 de miliarde de lei şi este în întregime austriac. Domeniile principale din judeţele Timiş, Arad şi Caras-Severin sunt zootehnia, producţia vegetală, furaje, nutreţuri, procesare seminţe, precum şi asigurarea transportului pentru acestea. Până în prezent s-au investit 36 de milioane de euro.

image
image
image
image
image
image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite