O vizită la Jilava

Pentru prima dată în viaţa mea, ieri am intrat în puşcărie. La Jilava, aproape de Bucureşti.

Staţi aşa, nu vă bucuraţi! Am fost acolo din motive profesionale. L-am vizitat la Spitalul Penitenciarului, pentru un amplu interviu, pe generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Înainte de a ajunge în pavilionul care găzduieşte spitalul, am parcurs la pas aleile bătătorite, de-a lungul timpului, de tălpile a sute de mii de deţinuţi. Era linişte, o linişte nefirească. Dacă trecutul ar fi putut fi comprimat într-o secundă a prezentului, am fi auzit un strigăt de durere de forţa unei detunături atomice.

Undeva pe dreapta se arată intrarea în Fortul 13. De-a lungul timpului, acolo şi-au lăsat oasele personalităţi istorice sau criminali celebri. În „Noaptea cuţitelor lungi" din noiembrie 1940, garda legionară a penitenciarului a executat 64 de deţinuţi, printre care un fost prim-ministru, un fost ministru al Justiţiei şi un fost şef al serviciului secret. Legionarii s-au răzbunat pentru asasinarea, în 1938, a „Căpitanului" lor, Corneliu Zelea-Codreanu.

La 1 iunie 1946, Jilava a fost locul execuţiei mareşalului Ion Antonescu şi a trei dintre principalii săi colaboratori: Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi generalul Constantin Z. Vasiliu. Intrată sub opinca sovietică, România îşi secera şeful de guvern şi ministrul de Externe din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În anii '50-'60, Jilava a devenit loc de detenţie sau chiar cimitir pentru „duşmanii poporului", adică ai regimului comunist. În 1959, în locul numit Valea Piersicilor au fost executaţi 16 membri ai grupului de rezistenţă de la Nucşoara, din Munţii Făgăraş. La Jilava şi-a lăsat câţiva ani din viaţă şi Corneliu Coposu, din totalul de 17 la care l-a condamnat „ciuma roşie".

Printre infractorii celebri executaţi la Jilava s-au numărat un ucigaş în serie, Ion Râmaru, şi un hoţoman de mare clasă, Gheorghe Ştefănescu-Bachus.
Însoţit de o istorie atât de încărcată, am păşit destul de stingher în sala rezervată discuţiei cu Victor Atanasie Stănculescu. Am descoperit un om care, la aproape 82 de ani, trage nădejde că nu va trebui să aştepte anul 2014 pentru a redeveni liber. Atacă pe trei fronturi, agăţându-se inclusiv de speranţa firavă a unei graţieri prezidenţiale.

După două ore de discuţie intensă, cu multe dezvăluiri pe care le veţi putea citi în curând în „Adevărul", „generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips" parcă nu voia să pună capăt întâlnirii. Se agăţa de fiecare secundă în care putea comunica lumii de dincolo de zidurile groase ale penitenciarului.

Am părăsit Jilava cu o strângere de inimă. Într-un fel, mi-a părut rău că eu merg la redacţie şi apoi acasă, iar el, generalul deposedat prin Justiţie de orice rang militar, rămâne să-şi trateze bătrâneţile în spatele gratiilor. E sentimentul acela ciudat pe care însuşi Stănculescu l-a avut în 1989 la Târgovişte: i-a executat cu sânge rece pe soţii Ceauşescu, dar a plecat de acolo cu o strângere de inimă...