Nu aş vrea să trăiesc în statul pe care ni-l pregăteşte Adriana Saftoiu (II)

Prevenţia de 7000 Euro a guvernanţilor români

Am început să scriu un raspuns la un comentariu al doamnei Săftoiu pe marginea articolului precedent şi s-a tot lungit textul acesta până când am decis să-l fac un articol separat, mai ales că subiectul e important şi cere multe detalieri şi clarificări şi în acest fel răspund şi multor altora, care m-au interpelat în fel şi chip. Sper să nu fie luat ca o lipsă de respect faţă de cineva…

Aşadar, ca să răspund direct doamnei Săftoiu mai întâi, să ştiţi că şi eu tot la nivel de filosofie politică şi constituţională aş vrea să duc discuţia. Însă, pe mine mă preocupă mai mult alegerea între orientarea preventivă şi cea reactivă, ca principiu fundamental în teoria şi acţiunea politică. Între (în) „prevenţie vs sancţiune” nu cred că e cazul să puneţi un „vs”, pentru că acestea nu se exclud una pe alta; cine alege pe una dintre ele nu e obligat să renunţe la cealaltă. Sancţiunea poate foarte bine să coexiste cu prevenţia, se poate şi cu sancţiune fără prevenţie (sau cu prevenţie minima, mai bine spus), însă, nu se poate doar cu prevenţie fără sancţiune, adică aşa, cam cum e pe la noi.

Şi, de fapt, problema de fond pe care am ridicat-o eu e legată mai mult de tipul de prevenţie care se aplică. Evident, nu cred că are nimeni vreo obiecţie la adresa prevenţiei educative, însă, la adresă celei restrictive eu am şi cred că şi mulţi alţii. Când cuiva care nu a făcut nimic rău sau ilegal începe să i se limiteze dreptul la mişcare, la acţiune, la exprimare şi, pe deasupra, mai trebuie să şi scoată bani din buzunar ca să contribuie la această „€œprevenţie colectivă”, atunci apare un conflict de principii, care nu e deloc uşor nici măcar de înţeles, darămite şi de dat o explicaţie sau o soluţie. De pildă, cine ar vrea să încetinească răspândirea SIDA are multe opţiuni de prevenire la îndemână: să împartă pliante în licee şi la Gara de Nord, să dea la toată lumea prezervative gratuite, să îi izoleze pe toţi bolnavii de SIDA, să îi lase pe toţi infectatii liberi şi să îi izoleze pe ceilalţi, să dea o lege prin care să fii obligat să ai la tine tot timpul o adeverinţă de la medicul de familie, autentificată la notar, şi să o arăţi de câte ori..., şi câte şi mai câte. Toate acestea sunt prevenţii, doamna Saftoiu. Şi birocraţia absurdă ce e, dacă nu prevenţie ? Că nu te pune nimeni să mai iei vreo ştampilă după ce ţi-ai rezolvat treaba...

Şi, încă, în toată această discuţie să nu uităm şi de obiectul protejat. Una e să îi îndemni pe oameni să-şi protejeze propria piele, ca să nu depăşeşti bugetul Sănătăţii, de pildă, şi altă e să aperi interesul comun prin prevenţie. Încercaţi să distribuiţi pliante mustrătoare celor care parchează pe trotuar şi măsuraţi efectele după o lună, după trei luni şi după şase. Vă spun eu rezultatul, de pe acum: singurul a€œefect” va fi în bugetul primăriei, care a plătit pentru tipărirea pliantelor şi pe cei care le-au distribuit. Şi ştiţi marcajele acelea imense, încastrate în trotuar printr-o tehnologie specială, de ultima oră, prin care pietonii sunt indemati să traverseze doar pe la trecere, şi nu pe aiurea? Ei bine, un marcaj din acela a costat 7,000€  (alţii au spus 13,000€ , dar să rămânem la versiunea cu 7). Şi e plin oraşul de ele... Nu credeţi că acel specialist în prevenţie, care a aprobat şi a şi plătit asta, ar trebui dat urgent afară de unde e acum, ca să nu mai facă şi alte „prevenţii” de felul acesteia?

Deci, doamna Saftoiu, eu nu sunt împotriva prevenţiei, la modul general, ci împotriva lăsatului proştilor şi a celor care nu înţeleg nici măcar lucruri de zece ori mai simple decât acesta să decidă şi să aleagă obiectul şi tipul de prevenţie, modul de aplicare, să calculeze rezultatele aşteptate vs costuri, efectele indirecte şi cele pe termen lung etc, etc. Şi cuvântul cheie în fraza de mai sus e « costuri », adică ceva ce produce furnicături pe şira spinării cuiva care ştie cum se câştigă banii şi un fleac pentru unii din Parlament sau din Guvern care nu a făcut vreodată altceva decât să cheltuie ce li se alocă din bugetul statului. Nu utilitatea prevenţiei a fost tot timpul în discuţie, ci costurile şi efectele ei.

Articol precedent: Nu aş vrea să trăiesc în statul pe care ni-l pregăteşte Adriana Saftoiu