O fire caldă, caritabilă, structurată, un om bun şi inteligent, implicat în susţinerea unor proiecte minunate în România – cărţile pentru copii, ciclism, ecologie, el a reuşit să câştige inimile multor români. A reuşit să înveţe limba română destul de bine într-un timp scurt şi nimic nu mă poate convinge să-mi schimb părerea că acest om putea face multe lucruri minunate în România din pozitia pe care o avea. Orice tânăr are multe de învăţat, nu cred că a greşit atât de mult, încât să-i fie luat dreptul în linia de succesiune, dar mai ales titlul de principe. Este o decizie radicală, pe care desigur numai MS Regele Mihai o putea lua in calitatea sa de Şef al Casei Regale pe baza unor informaţii.

Cu toate acestea, ca istoric, mi-am permis astazi să-mi pun întrebări fără a intra într-o analiză amănunţită şi fără a dori sa fiu de partea cuiva, considerând că doar timpul va face ca lucrurile să apară mai limpezi în faţa noastră.

Structura administrativă a Casei MS Regelui, cel puţin în 1993, era compusă dintr-un Consiliu Consultativ Particular al MS Regelui şi un Consiliu Politic cu rol executiv care, pe baza propunerilor Consiliului Privat, lua hotărârile necesare pentru rezolvarea problemelor care erau prezentate Suveranului. Acum observăm că a fost denumit Consiliu Regal (probabil e vorba de Consiliul Privat) şi a avut un rol consultativ, asa cum declara Luca Vlad presei privitor la poziţia componenţilor consiliului. Indiferent de perioada istorică, discreţia a rămas regula de aur şi nimeni din aceste structuri administrative regale nu este autorizat să dea informaţii pe marginea acestor activităţi în public.

Consiliul Regal, potrivit prevederilor statutare, nu are dreptul de a face public conţinutul discuţiilor indiferent cât de importante ar fi ele. Biroul de Presă este singura sursă de informaţii publice privind Familia regală sau altă persoană din personal, daca este autorizată.

Cred ca biroul de presă prin formularea comunicatului a creat o ceaţă densă prin motivaţia adusă şi aduce un soi de regret că, până la urmă, nu ştim nimic din ce s-a întâmplat în sânul familiei. Disputele au existat cu siguranţă la Bucuresti, finalizate în cele din urmă prin decizia MS Regelui din 1 august, ştire ţinută sub embargou (de ce?) până luni, 10 august.

În general, în viaţa noastră, este ştiut când investeşti sentimente şi credinţă, ai dreptul moral să cunoşti mai multe, evident, dacă e posibil. Cred că după acest eveniment multe ar trebui reînnoite, dar depinde de consilieri şi decidenţi. Şi într-adevăr experienţa de viaţă a unor oameni buni poate aduce un sfat bun.

Personal nu-l văd pe Nicolae malefic pentru dinastia română, încât măsura să fie atât de radicală. Ce a făcut Nicolae atât de rău încât să fie îndepărtat? Şi nu e bine să-ţi alungi din succesiune moştenitorii pe linie bărbătească spre beneficiul colateralilor şi pretendenţilor sau a intereselor nebuloase.

Şi dacă Nicolae nu s-a adaptat mizeriilor şi bârfelor româneşti şi ar fi renunţat de bunavoie? Poate că personalitatea sa ar fi avut nevoie să se manifeste neîncorsetat. Şi aceasta ar fi o posibilitate, totuşi, n-a dat niciun semnal  în acest sens. Şi dacă ar fi renunţat la succesiune, totuşi titlul de principe ar fi fost păstrat. Enigma rămâne, poate vor fi emise treptat şi alte motivaţii oficiale, dar care este totuşi adevărul?