Cum le răspunde Mihai Şora celor care îi urează moarte rapidă şi îl strigă „Băi, Tutankhamon“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul şi filosoful Mihai Şora, în vârstă de 102 ani, a publicat un mesaj pe Facebook adresat celor care-i urează „moarte rapidă" şi care i se adresează cu apelativul „Băi, Tutankhamon!", prevenindu-i că blestemul faraonului nu este o legendă.

„Primesc, în ultima vreme, răvaşe buclucaşe care încep cu formula de adresare „Băi, Tutankhamon…“. Fireşte, autorii răvaşelor nu ştiu că faraonul Tutankhamon n-a apucat să trăiască nici 20 de ani. După cum nu ştiu nici că mumia dumnealui s-a răzvrătit în sarcofag, intrând în mare combustie din pricina unor lichide şi misterioase alifii folosite la îmbălsămare", a scris Mihai Şora.

Scriitorul precizează că "domnii care-mi scriu bilete de amor, urându-mi moarte rapidă, nu cunosc amănunte egiptologice - este limpede. Aş vrea, totuşi, să-i previn că, de-a lungul timpului, nu le-a priit deloc celor ce s-au legat de faraonul Tutankhamon, şi n-au murit împăcaţi, de moarte bună, cei care i-au luat numele în derâdere. „Blestemul faraonului“ - spun cititorii de cuneiforme - nu este, vai!, doar o legendă".

În final, filosoful face o recomandare, apariţia unei cărţi în domeniu semnată de Christina Riggs, "instructivă în multe privinţe". 

„Aşa, de pildă, afli cum, dacă nu ar fi fost o invazie de cobre în delta Nilului, pe când făcea săpături, Howard Carter nu şi-ar fi mutat şantierul din loc, iar mormântul lui Tutankhamon ar fi rămas, poate, şi astăzi ascuns sub praf şi pulbere. În orice caz, nu s-ar mai fi găsit - în anul 2019 - câţiva români ciudaţi care să folosească numele lui ca pe o insultă", a scrie el, semnând în final Mihai Şora (zis şi Tutankhamon al II-lea).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite