Totul a pornit de la o incredibilă eroare de evaluare făcută de Traian Băsescu: incapacitatea de a sesiza „butoiul cu pulbere" pe care stă România în acest moment. Enormele tensiuni sociale, acutizate de criza economică, aveau nevoie de o scânteie pentru a exploda. Iar şeful statului nu doar că a produs scânteia, ci s-a jucat cu focul printre canistrele de benzină. El a comis două greşeli inexplicabile pentru un politician atât de versat. Prima: şi l-a fixat drept inamic pe Raed Arafat, personaj extrem de popular, pomenindu-l negativ de trei ori în câteva zile, ba chiar încercând să-l ridiculizeze; mişcarea cu adevărat inteligentă era ca Băsescu să-l convingă pe Arafat să-i fie partener, cu imensa-i credibilitate, în această reformă atât de riscantă. 

A doua greşeală: preşedintele s-a expus în exces, asumându-şi prea multe măsuri nepopulare, când mai înţelept era să împartă aceste responsabilităţi cu diverşi colegi de guvernare (primul-ministru, ministrul Sănătăţii etc.). Luând totul personal, Băsescu a atras asupra sa întreaga ură populară, aşa cum altădată atrăgea simpatia populară. Dacă senzorii săi politici ar fi funcţionat, nu ar fi intrat în această capcană.

Pornită promiţător, cu mijloace paşnice, manifestaţia din Bucureşti s-a compromis rapid, prin intrarea în acţiune a unor grupuri violente, provenite mai ales dintre „ultraşii" stadioanelor, din lumea subterană a Capitalei şi din revoluţionarii-profitori. „Terenul" a fost pregătit de violenţa verbală a altor manifestanţi, care apoi s-au plâns de reacţia jandarmilor. Dar nici jandarmii nu sunt de cauciuc, încât să suporte pasivi atacurile bestiale ale unor demenţi! Iar legea nu doar că le dă dreptul, dar chiar îi obligă să intervină pentru a restabili ordinea.

La compromiterea manifestaţiilor au contribuit şi politicienii care, ieşiţi la vânătoare de voturi, s-au alăturat protestatarilor în stradă. Un caz flagrant este cel al trioului liberal Relu Fenechiu - Cristian Adomniţei - Varujan Vosganian, care a încercat ieri să aprindă „flacăra revoluţiei" la Iaşi. În Capitală, politicienii s-au abţinut de la gesturi iresponsabile. În schimb, au coborât în stradă clovni, profitori şi infractori: Dan Diaconescu, Bebe Ivanovici, Nati Meir, Irinel Columbeanu, Dorin Lazăr Maior.

Ceea ce unii politicieni se fac că nu înţeleg este mesajul radical transmis de cetăţenii non-violenţi, inclusiv pe internet: nu s-au săturat doar de actuala Putere, ci de întreaga clasă politică a ultimilor 22 de ani. Simplele rocade în triunghiul PDL-PSD-PNL nu mai sunt acceptabile. Dacă pleacă unii şi vin alţii, care şi ei au contribuit la situaţia gravă a ţării, nu rezolvăm nimic. (Vorba ceea: pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii.) Cu adevărat salvatoare ar fi găsirea unei formule de a schimba întreaga scenă politică, nu simpla rotaţie a cadrelor între politicieni care s-au bălăcit în acelaşi sos al corupţiei. E momentul să apară în prim-plan personaje noi şi frecventabile, nu politicieni reşapaţi şi aventurieri populişti! Iar dacă actualele partide nu se reformează din interior, va fi nevoie şi de apariţia unor noi partide, croite pe alte baze decât cele deja compromise. Altfel, tensiunile vor creşte, iar România va deveni o ţară greu guvernabilă.

Acum se vede cât de mult ne lipseşte PNŢCD - acel PNŢCD pe care s-a străduit să ni-l restituie Corneliu Coposu, nu cel care a guvernat la fel de fanariot ca şi celelalte partide, fără raţiune şi fără morală, după moartea Seniorului.

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''