Oiştea inadecvării izbeşte în gardul bunei-cuviinţe. Se aude o bufnitură surdă, de berbec care împunge poarta cetăţii sub asediu. Între nucă şi perete începe dansul iubirii abrupte. Există atâtea lucruri „ca nuca-n perete", încât pericolul devine inevitabil. Iar acest pericol se cheamă normalitatea anormalului. Nimic din ce e obscen, strident sau mincinos nu mai impresionează. Cocktailul de promiscuitate, şoc, prost gust, violenţă şi mârlănie e turnat cu polonicul peste orele de maximă audienţă şi pe prima pagină a gazetei. Crima oribilă de la ştiri ajută dumicatul să alunece pe gât. Mestecăm de-a valma şniţele şi asfixieri, escalopuri şi aruncări pe geam, baclavale şi orori pedofile. Inadecvarea a dispărut. Bunele nu se mai pot despărţi de rele, totul se consumă laolaltă. De ce? Din cauza crizei de timp, răspundem pitulaţi după alibiul omului contemporan. Dar oare nu cumva şi din cauza anemierii tot mai alarmante a discernământului? Cu siguranţă.

Sub semnul nucii în perete, ziarele pe care le deschid zilnic (şi uneori, recunosc, silnic) livrează zeci de exemple ale inadecvării. Nu mă pun de-a curmezişul progresului, al reclamei sau al plasării de produs. Încerc să înţeleg rigorile pieţii şi concesiile aferente. Cu toate acestea, încerc un anume disconfort când văd atâtea articole împodobite cu zurgălăi publicitari fără legătură cu textul, ba chiar în răspărul lui. Indiferent dacă vorbim de presa generalistă, de tabloide sau de ziarele de sport, fenomenul arată la fel de neplăcut. Cu un an şi jumătate în urmă, în josul unui articol despre înmormântarea handbalistului Marian Cosma se aşternea o reclamă la viagra care promitea erecţii de piatră. Chiar nu răspunde nimeni pentru aceste gafe? Reformulez. Chiar nu-şi dă seama nimeni din redacţia sau conducerea ziarelor că aceste lucruri SUNT gafe?

De bună seamă că nu. Prin urmare, povestea de iubire dintre nucă şi perete continuă. Un reportaj despre oamenii rămaşi pe drumuri într-un oraş monoindustrial e tivit de o reclamă la o colecţie vestimentară de lux şi de o alta care promite un Revelion în Bali. Prezentarea unui film despre un misionar ilustru se învecinează cu link-ul către un site care propune delicii din viaţa unei prostituate africane. Un articol înfăţişează drama unei bătrâne evacuate în urma unei escrocherii locative. Ce se află imediat dedesubt? O reclamă la „vile cu finisaje occidentale la preţuri de criză". Ştirea despre ajustările salariale nu poate fi aşezată în pagină altfel decât deasupra unui chenar din care afli că e vital să te orientezi în materie de banking. Citeşti nişte rânduri despre virtutea smereniei, după care eşti făcut părtaş la o veste epocală: „o ziaristă a întocmit topul fotbaliştilor care i-au trecut prin pat". Savurezi incursiunea unui critic gastronomic într-un paradis papilar, iar dedesubt găseşti reclama la un cabinet medical unde te poţi lecui de ulcer varicos, răni diabetice, hemoroizi şi fisuri anale. Kilograme de nuci ameninţă tencuiala pereţilor.

Scriind de nişte ani în mai multe publicaţii, am avut la rându-mi neplăcerea de a-mi vedea diverse texte prost escortate în drumul lor spre public. Îmi aduc aminte cât de aprig a lovit inadecvarea când un articol cu o anume doză de lirism a fost continuat de formula „Arată-mi unde te-ai tatuat şi îţi zic ce fel de om eşti". La sfârşitul altuia, cititorii aflau că „Senzualele se vând la jumătate de preţ". În fine, unul de dată recentă a primit un cerceluş de o zglobie intimitate, cu titlul „Ce nu le place femeilor în pat". Nu m-am formalizat, n-am văzut aici un afront sau o critică a veleităţilor mele nocturne, dar nici n-am putut să mă amuz.