Şocul acestui eveniment tragic a unit şi a creat o frondă, un lanţ uman ce a sensibilizat lumea şi a creat o forţă spirituală imensă pe care am simţit-o cu toţii.

Oscar Rickett a fost acolo în acea masă de oameni, departe de liderii politici care protestau din propriile lor motive şi aberau despre iubirea lor de libertate, deşi majoritatea n-au dovedit niciodată astfel de sentimente. Oamenii care au mărşăluit n-au făcut-o pentru ipocriziile din media sau politică ci pentru libertate, egalitate şi fraternitate, toate în sensul lor cel mai pur. Unul dintre ei ţinea o pancartă pe care scria „mărşăluiesc, dar sunt conştient de ipocrizia situaţiei."

Daniel Wickhman a înşiruti pe twitter apărători ai presei libere ce au participat la mitingul  de solidaritate din Paris:

1. Regele Abdullah al Iordaniei, care anul trecut a condamnat un jurnalist palestinian la 15 ani de închisoare cu munca grea

2. Prim-ministrul Davutoglu al Turciei, care întemniţează mai mulţi jurnalişti decât orice altă ţară din lume

3. Prim-ministrul Netanyahu al Israelului, a cărui forţe au ucis şapte jurnalişti din Gaza în ultimul an

4. Ministrul de externe Shoukry din Egipt, care a reţinut un jurnalist pentru aproximativ 500 zile

5. Ministrul de externe Lavrov al Rusiei, care anul trecut a închis un jurnalist pentru "insultarea unui funcţionar al  guvernului"

6. Ministrul de externe Lamamra din Algeria, care a reţinut un jurnalist Abdessami Abdelhai timp de 15 luni, fără a fi acuzat  de ceva anume

7. Prim-ministrul Jomaa din Tunisia, care a închis recent un blogger, Yassine Ayan, timp de 3 ani pentru "defăimarea armatei"

8. Prim miniştrii din Bulgaria şi Grecia ambii cu antecedente violente împotriva jurnaliştilor

9. Procurorul General al SUA, în cazul în care poliţia din Ferguson a reţinut şi agresat recent reporterii de la  Washington Post

10. Secretarul General al NATO, care nu a fost încă  tras la răspundere pentru bombardarea în mod deliberat şi uciderea a 16 jurnalişti sârbi în '99

Lista lui Daniel continuă cu încă 10 exemple ale unor politicieni prezenţi la marşul din Paris şi care au persecutat jurnalişti, îngrădind dreptul la liberă exprimare.

De ce mi se pare media ipocrită?

Pentru că a vorbit mai mult de victimele atentatului decât de Ahmet, poliţistul musulman care a murit apărând gazeta Charlie Hebdo, cea care îi ironiza religia şi cultura sa. Pentru că nu a vorbit aproape deloc despre atentatul din 15 Decembrie din regiunea Peshawar, unde cel puţin 132 de copii au fost masacraţi într-un atac al talibanilor, cel mai sângeros din cele peste o mie care au vizat şcoli din Pakistan. Doi jurnalişti  James Foley şi Steven Sotloff împreună cu alţi 3 colegi ce lucrau în domeniul umanitar au fost decapitaţi de jihadiştii Statului Islamic care au publicat  pe internet execuţiile acestora. Imaginile de pe youtube au fost cutremurătoare. De ce nu s-a mobilizat atunci toată media, de ce nu s-au consumat atunci la fel de multe energii în emisiuni şi articole?

În timp ce editorialele şi analizele continuau să curgă despre tragedia de la Paris, într-un oraş din Nigeria o fetiţă de zece ani, cu mintea spălată de gruparea jihadistă Boko Haram, s-a aruncat în aer în mijlocul unei mulţimi: 20 de oameni morţi şi mulţi alţi răniţi. Pe 8 ianuarie, la o zi după atentatul din Paris, Boko Haram atacă oraşul Baga din Nigeria, masacrând 2000 de civili, după spusele unora. Pe 12 ianuarie guvernul nigerian spune că doar 150 de persoane şi-au pierdut viaţa în atentat, pentru ca în 15 ianuarie imaginile din satelit ale Amnesty International să arate că numărul victimelor e mult mai mare.

De ce aceste lucruri nu nasc la fel de multe energii ca şi evenimentele de la Paris? Riscăm ca acest gen de evenimente să se repete oriunde în lume din cauza indiferenţei şi ipocriziei din media şi politică.

Terorismul este o problemă globală şi trebuie tratată ca atare. Pentru a o trata, trebuie cunoscute cu adevărat rădicinile ei şi pentru a le cunoaşte acestea trebuie să fie “promovate” la fel cum au fost evenimentele din Paris. Ceea ce s-a întâmplat în Paris are ramificaţii în Siria. “Aceste probleme” trebuie tratate şi în Occident însă şi acolo de unde vin, fie că vorbim de Al Qaeda, Boko Haram sau Isis. Nu e vorba de falsa dezbatere iniţiată de media globală Creştinism vs Islamism. Acest gen de abordare pune şi mai multe  paie pe foc.

De aceea media e importantă şi de aceea liderii politici contează, pentru că aceste măsuri de preîntâmpinare ale acestor probleme pot veni din partea lor: media prin discursul public şi prin dezbateri şi prin prezentarea “pe larg” a unor astfel de “cazuri”, ceilalţi prin măsurile de combatere a terorismului sau de integrare socială a emigranţilor.

Din păcate însă, acest eveniment tragic din Franţa a scos la iveală felul în care tragedia a fost percepută: mass-media şi-a făcut ratingul necesar, liderii politici au avut o ocazie în plus pentru a se “gudura” pe lângă Merkel&Co, iar fiecare dintre noi  a revenit la vechiul avatar de pe facebook  înlocuindu-şi poza cu  “Je suis Charlie”. Lucrurile revin la normal, aşteptăm o altă tragedie pentru a ne declara solidaritate şi sprijinul pentru viitoarele victime.