Luând în considerare riscurile, Ungaria a promulgat în iunie legea „Stop Soros“ prin care sunt incriminaţi cei care ajută imigranţii ajunşi ilegal în ţară. Pe de altă parte, UE – susţinătoare a migraţiei – a iniţiat o procedură de infringement împotriva Ungariei, noua lege fiind caracterizată ca încălcare a drepturilor imigranţilor.

Ce face, totuşi, ca această temă să fie atât de controversată? Din ce perspective poate fi privită această problemă pentru România?

Posibilităţile de integrare a imigranţilor. Ospitalitatea românilor este emblema oferită de nenumăraţi străini care ne-au vizitat ţara. Însă, pentru cei dornici de a se stabili aici, este nevoie de eforturi realiste, nu doar de afecţiunea simplei ospitalităţi. Imigranţii sunt nevoiţi să îmbrăţişeze întregul stil de viaţă românesc, iar ţara, la rândul său, trebuie să le ofere acel stil de viaţă. Astfel, sunt necesare locuri de muncă, asigurări de sănătate, programe de orientare şi încadrare socială… Elemente insuficient dezvoltate, de multe ori, chiar pentru cetăţenii români. Să privim asistaţii sociali: un sfert dintre români au beneficiat anul trecut, în total, de 724 de milioane de lei fără a munci. O sumă ce putea fi investită în mediul de afaceri pentru a crea locuri de muncă şi pentru a încadra persoanele necalificate. Se pare că susţinerea persoanelor „defavorizate“ nu este cea mai productivă pentru propriii cetăţeni. Cum am gestiona, oare, nevoile imigranţilor?

Şocurile economice. Acest element este în strânsă legătură cu cel anterior. Pentru azilul oferit imigranţilor sunt necesare finanţări destul de ridicate. Apar cheltuieli nu doar în ceea ce priveşte crearea unor condiţii de trai optime, ci şi pentru pregătirea şi remunerarea unui personal specializat în probleme internaţionale. Ce ne oferă imigranţii este incert, pentru că trebuie să aflăm nivelul de educaţie/pregătire al noilor veniţi. Şi să mai aflăm dacă acea pregătire poate fi recunoscută în ţara noastră. Din nou, fonduri necesare fie pentru certificarea nivelului de educaţie, fie pentru educarea propriu-zisă a celor de peste graniţă.

Securitatea naţională. Siguranţa este o temă delicată, dar care nu poate fi trecută cu vederea. Este vorba, mai întâi, despre selecţionarea imigranţilor. Care sunt criteriile în funcţie de care ar putea ei beneficia de azil? Cum ajungem la certitudinea că stabilirea lor în ţară nu aduce vreun pericol? Mai trebuie să privim şi nivelul de toleranţă al cetăţenilor români: cum se raportează aceştia faţă de alte naţionalităţi? Intoleranţa şi discriminarea pot isca uşor conflicte. Iar minorităţile lezate se susţin necondiţionat, îşi unesc forţele pentru a păşi înainte. Însă, când această susţinere se manifestă sub forma agresivităţii faţă de ţara care i-a primit, ne punem din nou întrebări.

Aşadar, există câteva aspecte fundamentale de analizat când ne referim la problema imigrării. Beneficiile unei comunităţi multiculturale pot pune în umbră riscuri reale când privim totul de la suprafaţă. Funcţionarea optimă a unei astfel de societăţi necesită o economie care are un randament crescut, posibilităţi de dezvoltare personală şi condiţii de siguranţă pentru toţi locuitorii ţării. De aceea, realizarea unei legislaţii speciale pentru imigranţi este necesară când dorim o evoluţie cu prejudicii minime sau chiar inexistente. Poziţia Ungariei faţă de valurile de imigranţi nu poate fi în totalitate condamnată, tocmai din cauza acestor factori: lipsa unui sistem de integrare eficient, asigurarea securităţii atât a cetăţenilor, cât şi a imigranţilor şi implicaţiile la nivel macroeconomic.