Situaţia este irespirabilă, nu din cauza poluării - care, în sine, ar fi suficientă. Avem un sentiment ciudat, de nerecunoscut la prima vedere. Că e Dragnea hoţ, Tăriceanu e un ticălos, de Firea ştim că e incompetentă. Lista e nesfârşită. După ce numeri şi tot numeri, îţi dai seama că motivul pentru care te sufoci nu se regăseşte în cele de mai sus. Recunoşti că sunt adevărate, dar ceva mult mai profund e motivul real pentru care nu mai suporţi aerul din România. Cred că suntem într-un hal fără de hal pentru că nimeni, dar nimeni, nu şi-a cerut scuze niciodată.
Ion Iliescu o să moară fără să spună niciodată că îi pare rău. Măcar atât, că îi pare rău. Sau că s-a înşelat. Că a greşit fără să îşi dea seama. Ceva care să te facă să spui că poate e şi el un om. Că în final admite că nu a fost bine ce a făcut. Nada.
Adrian Năstase nu a avut nicio mustrare de conştiinţă. El e un mare condamnat politic, de teapa lui Iuliu Maniu. Au suferit amândoi în celulele cavernoase ale represiunii politice. Nu doar că nu şi-a cerut scuze, dar a permis acestei comparaţii monstruoase să trăiască pentru că ego-ul său e mai important decât orice pe lumea asta.
 
Traian Băsescu e şi mai jos de atât. Lui i-ar putea da lacrimile la comandă, el e capabil să recunoască orice, mai puţin că lupta anticorupţie a fost o unealtă politică. Ce mai contează că a dat speranţe unei ţări întregi ca să eşueze în trena lui Dragnea, Iordache şi Şerban Nicolae? Doar proştii recunosc.
 
Lista e lungă. Atât de lungă încât e imposibil să fie exhaustivă. Totuşi, vă amintiţi de Victor Ponta? Speranţa renăscută a opoziţiei la Dragnea. L-aţi auzit pe Victor Ponta să îşi ceară scuze după Colectiv? Dar pe Bănicioiu? Oprea? Arafat? Nada. Asta e, au murit, să fie sănătoşi. Noi jucăm politic acilea.
 
Dar pentru morţii de la Revoluţie aţi auzit pe cineva care să iasă şi să spună că regretă ceva? Nada. Pentru cei care au murit la mineriade aţi auzit vreun regret? Nada. Poate e ceva în neregulă în societatea noastră? Cum să ai o televiziune în care să aperi infractorii şi să ataci judecători, procurori şi poliţişti ani în şir doar pentru că patronul tău e cu potera în spate? Vă întrebaţi care dintre ele? Oricare, sunt toate la fel. L-aţi auzit pe Voiculescu, Vântu sau Ghiţă să îşi ceară scuze pentru ceva? Nada.
 
Ultimul pe listă e Ilie Năstase. Beat la volan. În ţara care are recorduri europene pentru morţi pe şosele. În ţara asta s-au găsit oameni să îl apere.
 
Codrin Ştefănescu: „Ilie Năstase e Ilie Năstase! E bun naţional, brand de ţară, nume, mândrie patriotică, idol al multor generaţii. Nu-l abuzezi, nu-l umileşti, nu-i pui cătuşe, nu-l trânteşti pe caldarâm. Respect pentru Ilie!!!“
 
Mircea Badea: „Eu sunt de partea lui Ilie Năstase. Fără să ezit sau să clipesc. Nu vă lăsaţi influenţaţi de reporteri cretini. Sau de miliţieni excesivi sau chiar abuzivi“.
 
La un radio din Bucureşti, prezentatoarea îi ia apărarea lui Ilie Năstase spunând că aşa e el, „mai sarcastic“. Aşa o fi. Doar că atunci când înjuri poliţiştii care te opresc, reporterii care îţi ciugulesc din palmă, când eşti rasist în calitatea ta de căpitan nejucător al echipei României, nu eşti sarcastic. Eşti nesimţit.
 
Lipsa scuzelor denotă o ruptură uriaşă între oamenii obişnuiţi din ţara asta şi cei care se bucură de funcţii sau notorietate. Dacă eşti cineva, ţi se permite orice. Restul sunt doar masă de manevră, nedemnă de un minim respect.
Cum să nu-i furi, cum să nu-i batjocoreşti, cum să nu-i calci în picioare? Sau cu maşina. Şi cu sarcasm.
P.S. Şi dacă veţi să vedeţi un model despre cum se cere scuze, vă propun declaraţia lui Richard A. Clarke (National Coordinator for Security, Infrastructure Protection and Counter-terrorism for the United States), cu ocazia audierilor dedicate atentatelor din 11 septembrie 2001:
„Vă mulţumesc pentru ocazia de a cere scuze celor care şi-au pierdut pe cei dragi pe 11 septembrie. Fie că sunt prezenţi aici, fie că ne urmăresc la televizor, vreau să le spun că guvernul a eşuat. Cei care ar fi trebuit să vă protejeze au eşuat. Şi eu am eşuat. Am încercat din greu, dar nu e o scuză pentru că am eşuat. Şi pentru acest eşec, acum când adevărul iese la suprafaţă, vreau să vă cer iertare şi înţelegere.“