După 20 de cure de citostatice, un băiat de şase ani primeşte un cadou
0Acum un an, Alin Amariei a fost operat a treia oară pentru înlăturarea unei tumori cerebrale canceroase. În spital, se gândea necontenit la un personaj cu puteri supraomeneşti, pe care voia tare mult să-l cunoască. De curând, i s-a îndeplinit dorinţa.
La 7.30, într-o cameră de hotel din Bucureşti, părinţii, Mihaela şi Ciprian Amariei, îi trezesc pe cei doi copii, Andrei, zece ani, şi Alin, şase ani. E o zi de vineri, la început de august şi familia a venit din judeţul Constanţa la o petrecere surpriză organizată pentru băiatul lor cel mic.
Pe pat se află un costum cu litera „S” cusută pe vestă şi curea. „S”-ul nu e de la Superman, ci de la Sportacus, personajul principal din Orăşelul leneş, un serial TV pentru copii, în care acesta îi salvează pe prichindeii din orăşel de plictiseală, prin activităţi fizice. Alin ştie doar că urmează să meargă la o petrecere ca în orăşel şi e nerăbdător. Sigur va fi un Sportacus acolo, însă probabil jucat de un actor român, se gândesc părinţii; adevăratul Sportacus e un islandez numit Magnús Scheving.
Alin se îmbracă în costum, iar mama îl ajută să tragă fermoarul. Lasă apoi capul în jos ca să-şi pună căciula de strumf, de sub care i se mai văd doar bretonul şi urechile de spiriduş.
Căciula îi acoperă ceafa, unde are numai câteva fire de păr.
Acum doi ani şi nouă luni, Alin a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală canceroasă şi cu hidrocefalie, adică i se acumulase prea mult lichid în creier. A trecut prin trei operaţii, a urmat 20 de cure de citostatice şi 30 de şedinţe de radioterapie. Citostaticele, medicamente puse în perfuzie, i-au provocat dureri de cap şi vărsături. Tot scădea în greutate, căci nu reuşea să mănânce mai nimic. Din pricina slăbiciunii, zilele treceau fără ca el să se poată juca. În primăvara lui 2013, cu cearcăne bine conturate şi ras în cap, aştepta, într-un pat de spital, să se facă bine.
Acolo l-a cunoscut şefa de la pediatrie din cadul din cadrul Institutului Oncologic Fundeni, care merge adesea prin saloane să stea de vorbă cu micii pacienţi despre visurile lor. A aflat că Alin vrea să-l cunoască pe Sportacus şi s-a gândit că cei de la Fundaţia Make a Wish îi pot îndeplini dorinţa. Fundaţia colaborează permanent cu medici de la secţiile de pediatrie din ţară, pentru a le îndeplini cea mai mare dorinţă copiilor a căror viaţă este în pericol.
A lui Alin încă este. Mihaela şi Ciprian ştiu doar că, abia la cinci ani după prima operaţie, posibilitatea să recidiveze cancerul va deveni mai mică. Până atunci, fac controale constante.
*
O maşină închiriată de Make a Wish duce familia de la hotel la o sală de gimnastică de pe malul Dâmboviţei. Pe drum, Alin se întreabă în continuare dacă o să vină şi Sportacus. În camera cu geamurile până în podea, păşesc odată cu Alin, părinţii şi fratele. Îi întâmpină şi îi îndrumă un magician, primarul Orăşelului leneş. Locuitorii oraşului dorm. Sunt voluntarii, în mare parte adolescenţi, organizatorii de la Make a Wish, şi copiii acestora, vreo 30 de oameni în total. Moţăie, unii pe saltea, alţii pe scaune sau pe jos, căci un vrăjitor malefic i-a adormit.
Magicianul îl opreşte pe Alin în mijlocul încăperii, îi dă o baghetă şi îl învaţă incantaţia: „Oraş, oraş minunat, te rog să te trezeşti până numărăm la trei”. Alin nu mai repetă cuvintele lui, doar clatină bagheta: „unu, doi, trei” şi toată lumea deschide ochii. Copiii, cam zece la număr, se ridică îndată. În sfârşit, au voie să plece de lângă părinţi. Magicianul îi invită pe leneşi la dans, însă, după câteva mişcări, le aminteşte că nu vor dansa singuri. Pune însă la îndoială sosirea lui Sportacus: „Nu cred că există”.
Chiar atunci, uşa se deschide şi Alin o aţinteşte cu privirea. Apare, mergând în mâini, supereroul, Sportacus cel adevărat, de departe din Islanda. Aplauzele adulţilor şi strigătele copiilor acoperă melodia cadenţată. Sportacus ajunge în dreptul lui Alin, care îl priveşte de jos în sus şi strigă „ba da, există!”. Tatăl filmează momentul cu telefonul.
Sportacus se aşază pe vine, îl ia pe Alin pe genunchiul stâng şi-i vorbeşte în engleză. Îi spune că se bucură să-l cunoască şi povesteşte despre jocurile pe care le-a pregătit. Magicianul traduce în română, iar Alin ascultă cu gura întredeschisă, dând din cap. Mama urmăreşte totul cu mâinile împreunate în dreptul bărbiei, se bucură de bucuria lui, iar, din când în când, scoate telefonul pentru a face poze.
*
Când Alin s-a simţit rău întâia oară, erau toţi patru în Cipru. Tatăl stătea acolo de doi ani, iar mama şi copiii de un
an. Mihaela, care are 32 de ani, lucra ca femeie de serviciu. Ciprian, 38, muncea în construcţii. Alin avea dureri de cap, greţuri şi slăbise tare. Mai întâi, medicii au crezut că e din pricina unei alergii la lapte. După aceea, s-au gândit că are vreun microb pe esofag. A durat o lună şi jumătate până au descoperit tumoarea. I-au făcut un RMN în cele din urmă, deşi nu ştiau ce avea să se întâmple după anestezie. Mihaela spune că n-au avut încotro, au fost nevoiţi să-şi asume riscul. Ea a fost mai puternică, dar Ciprian a căzut din picioare când a aflat despre boală.
Sportacus îl îndeamnă pe Alin să-i imite mişcările. Băiatul îşi observă supereroul, întinde braţele pe ritmul unui cântec din Orăşelul leneş, strânge pumnul drept, îşi încordează bicepsul, îşi muşcă uşor buzele şi le arată tuturor cât este de puternic. Ceilalţi copii dansează pe lângă el, urmând coregrafia. Ţopăie de la stânga la dreapta, pun mâinile în şold, le ridică sus. Se mai încurcă, dar nu renunţă. (Foto: Ionuţ Rusu)
Cristina, o fată cu perucă verde, asemănătoare unui personaj din serial, îi desenează lui Alin o mustaţă cu un marker negru. Gata, acum chiar e Sportacus Junior. Sala răsună de scandarea: „Alin, Alin!”.
Andrei stă îmbufnat, cu capul sprijinit în palmă. Îşi întreabă mama cât mai durează petrecerea. Ea îl mângâie pe spate, dar priveşte în continuare spre Alin.
După ce s-a îmbolnăvit fratele lui, Andrei a stat mai mult singur acasă. Mama era la spital, iar tatăl lucra. În acea perioadă, au apărut tulburările de vorbire. A început să se bâlbâie. Psihologul la care l-au dus părinţii spune că boala celui mic a avut un impact negativ asupra lui Andrei. Cei doi fraţi s-au obişnuit să se joace separat; unul la spital, celălalt acasă. Lui Andrei nu prea îi place aglomeraţia şi nici că fratele lui e în centrul atenţiei, aşa că se aşază singur pe saltea. Magicianul şi Sportacus îl tot cheamă la activităţi. El le răspunde răspicat: „Nu vreau”, ceea ce îi face pe părinţi să se uite îngrijoraţi unul la celălalt.
După ce mănâncă boabe de strugure transformate în bomboane-sport pentru energie, cum le numeşte Alin, copiii dansează cu o voioşie şi mai mare. Din cauza oboselii, lui Alin îi piere zâmbetul în braţele lui Sportacus, dar îi revine curând. Părinţii devin balerini şi formează o cupolă cu mâinile deasupra capului.
*
Pe 19 februarie 2013, medicii din Cipru au stabilit diagnosticul, iar pe 21, mama şi copiii erau deja în avion spre Bucureşti. Acolo, pe insulă, n-avea cine să-l trateze pe Alin. Pentru că nu le-au ajuns banii pentru toate biletele, Ciprian a revenit mai târziu. Amândoi părinţii regretă că s-au întors. În Cipru, mama primea cam 600 de euro şi tatăl aproape 900. Acum, Mihaela e asistentul personal al lui Alin, cu o indemnizaţie socială de 700 de lei, iar Ciprian obţine în jur de 800 de lei, din salariul de paznic prin diverse locuri, unde îl trimite firma. „Aici n-am bani să le iau două batoane de Snickers. Acolo le luam o cutie”, spune Ciprian.
La prima operaţie, în martie 2013, la Spitalul Bagdasar din Bucureşti, i-au pus lui Alin un furtunaş la nivelul tubului digestiv, prin care se elimină lichidul de la creier. Substanţa acumulată din cauza tumorii poate duce, în timp, la apariţia dificultăţilor de învăţare şi la tulburări de memorie. O să mai rămână cu furtunaşul, căci momentan nu-l deranjează.
După o săptămână, a avut loc a doua intervenţie, de peste şapte ore. Atunci a făcut stop cardio-respirator de trei ori, iar medicii nu i-au putut scoate întreaga tumoare, căci i-ar fi atins creierul. De la şase centimetri a ajuns la doi şi, după tratamentele de la Fundeni, la şaşe milimetri, cât diametrul unui creion. Acolo, Alin a făcut cele 20 de cure de citostatice şi cele 30 de raze. Trei săptămâni stătea în spital, o săptămână mergea acasă şi tot aşa, în jur de un an. Medicii nu le-au spus părinţilor ce şanse are. „Cu Dumnezeu înainte”, zice Mihaela. După a doua operaţie, Alin nu mai ştia să zică nici că i-e foame. Cam 14 zile i-a fost greu să vorbească şi să meargă. În plus, îi scăzuse imunitatea, iar şederea în spital îl neliniştea.
Înainte de plecare, Sportacus îi dă lui Alin un autograf pe spatele tricoului. „Sportacus Magnus”. Stau la poze, pe rând, Alin şi Sportacus; Alin, Andrei, părinţii şi Sportacus; Alin, organizatorii şi Sportacus. După aceea, urmează fotografiile de grup. Bliţul şi ţăcănitul aparatelor cuprind sala. Mihaela chiar nu se aştepta să vină însuşi actorul din Islanda. „E o zi frumoasă şi fericită”. Ciprian nici nu îşi mai găseşte cuvintele pentru a spune cum sе simte. „Mă bucur mult”.
În timp ce alţii iau autografe de la Sportacus, Alin îşi ridică bagheta şi se îndepărtează. Trebuie să se întoarcă, însă, pentru daruri. Primeşte, printre altele, un ceas, abţibilduri şi brăţări. Îl îmbrăţişează pe Sportacus şi se duce la mamă cu paşi de uriaş: „Am primit cadouri”. Un băieţel se apropie de Alin, care ţine în poală patru folii de abţibilduri cu supereroul, şi-l întreabă dacă îi dă şi lui. Fără să stea pe gânduri, îi oferă una. Apoi, îi înmânează şi unei fetiţe, căci îşi dă seama că le priveşte cu jind. Alin îşi spune convins: „Eu am două, ei au două. Nu trebuie să am prea multe”.
La rândul lui, Andrei primeşte de la magician o cutie Lego Star Wars. Vorbeşte mai mult şi se joacă cu ceilalţi copii. Ciprian realizează că mai devreme era supărat pentru că lui nu-i dăruiseră nimic.
Alin dă fesul jos, ca să nu mai transpire. La ceafă, unde nu i-a crescut părul, se vede urma operaţiei. Se aşază pe podea şi roteşte cadranul ceasului de la Sportacus. Învârte ce învârte şi se opreşte imediat ce ajung feliile de tort pe farfurii. Îşi ia o porţie, pe care o mănâncă în picioare. Când era internat, nu avea voie ciocolată şi sucuri. Strânge furculiţa de plastic şi duce bucăţi mari la gură. Capătă îndată energie, adună confetti de pe jos, aleargă prin sală. Ceilalţi copii îl strigă „Sportacus”.
*
Pe 2 noiembrie, anul trecut, părinţii l-au dus la o clinică din Turcia, găsită pe Internet. Operaţia pentru extirparea celor şase milimetri de tumoare a costat 10.000 de euro. I-au strâns după ce au făcut o pagină de Facebook cu ajutorul unei prietene şi au trimis către presă numerele de cont pentru donaţii. Mama a depus atunci un dosar la Consiliul Judeţean din Constanţa, de unde a primit 1.400 de lei pentru investigaţii şi tratamente. Anul acesta, în luna februarie, au mai fost o dată în Turcia, pentru o nouă medicaţie. Doctorii le-au zis că nici corpul unui adult nu poate suporta toate tratamentele pe care le-a urmat Alin. „Opriţi-vă, s-a făcut tot pentru copil. Dacă o să mai continuaţi, n-o să mai trăiască”.
Părinţilor le-a fost teamă să nu-i facă mai mult rău decât bine. Acum, îl duc la control o dată pe lună la Fundeni, unde stă internat cel mult două zile. Aşteaptă să treacă cei cinci ani de la operaţie, pentru a fi cât de cât siguri că nu va recidiva boala. „Numărăm orelele şi zilele”, spune Ciprian, în timp ce se uită la Alin cum se joacă.
Alin, împreună cu tatăl şi fratele. Foto: Medeea Stan
Cu o maşină adusă tot de Make a Wish, înainte de a lua drumul spre comuna Castelu din judeţuul Constanţa, merg toţi patru la Stadionul Dinamo. Mai ales Andrei vrea să-l vadă. Ciprian, de pe scaunul din faţă, îi spune şoferului: „Facem poze repede”. Jucătorul preferat al lui Ciprian e Ionel Dănciulescu, iar băieţii au ajuns să-l iubească la fel de mult. Mihaela, în spate, îl ţine pe Alin în braţe, iar lângă ei stă Andrei.
Alin învârte rotiţa ceasului.
- Mami, am luat bagheta aia?
- Ce baghetă?
-Era a mea.
-Era a lui Sportacus, intervine Andrei.
-Am vrut să i-o dau şi-a zis: „nu, nu păstreaz-o”. Era a mea.
-Ba a lui Sportacus, insistă Andrei.
-Nu înţeleg ce vreţi acum, spune Mihaela.
Pe Bulevardul Ştefan cel Mare, soarele îşi trimite razele prin geamurile fumurii ale maşinii, care opreşte vizavi de stadion. De la un magazin aflat la intrare, Ciprian cumpără un breloc, dar nu are bani la el şi de un fular cu numele echipei, pentru Andrei. Până se pozează ei trei în faţa statuii, Mihaela se întoarce cu portofelul.
Alin aleargă pe lângă vitrina magazinului şi-l ia oboseala. Mama îl duce în braţe până la maşină. La ieşirea din Bucureşti, îi pune telefonul la ureche. E mamaia, căreia îi aminteşte să facă de mâncare, că e pe drum.
Închide ochii din când în când, însă se trezeşte la fiecare hop.
- Tati, de-acum nu o să mă mai numesc Alin.
-Da’ cum?
-Sportacus Mic.
-Tati, mami nu vreau să se mai numească „mami”.
-Da’ cum?
-Mami, vreau să te numeşti Sportacus-Prinţesă.
Mihaela îl pupă pe creştet. Urmăresc norii împreună. Ea îl ţine strâns în braţe, iar el îşi aşază arătătorul pe geam. „Uite!”. Lui Alin i se pare că norul cel mare seamănă cu un copil care doarme.
Acasă, mama îi curăţă mustăţile de supererou. Foto: Medeea Stan
După două ore, maşina ajunge acasă.
În camera copiilor, peretele de la capătul patului e plin de icoane. Pe masă se află un acvariu cu peşti. Andrei pleacă în altă cameră, să se joace cu lego. Alin îşi dă costumul jos şi-l lasă pe un scăunel de lemn. Cu glas alintat îi cere Mihaelei să-i pună pantalonii scurţi. Îndată, după ce îl îmbracă, mama aduce şerveţele şi apă, ca să-i şteargă mustaţa. Printre schimonoseli, Alin se lasă curăţat.
O zbugheşte apoi pe uşă şi revine cu toate cadourile de la Sportacus, pe care le trânteşte în pat. Se aşază şi el pe-o pernă. E obosit. Înainte de culcare, însă, îşi duce părinţii la mamaia, la o stradă mai încolo, pentru a-i povesti totul. Mihaela se întoarce acasă cu el în braţe, îmbrăcat în costumul de Sportacus. Îl aşază în pat, unde adoarme numaidecât.
*
Din toamna asta, Alin merge la grădiniţă în grupa mare. Anul trecut ajungea cam o dată pe săptămână. Acum totul depinde de cum se simte. Oboseşte destul de repede, iar după ore, de obicei, îl doare capul şi îi vine să vomite. Alin vrea să se facă bine, ca să se întoarcă Cipru, căci i se pare că a lăsat în urmă o lume de poveste. Părinţii îşi fac griji pentru viitor şi nu cred că mai e posibil să revină. „Ne e frică să plecăm cu el, se poate întâmpla orice, oricând”.
Se încarcă comentariile...
