În 1897, Felix Hoffmann, un cercetător de la compania Friedrich Bayer, a realizat sinteza iniţială a aspirinei. La acea dată, încă nu se realizase primul zbor transatlantic, iar telefonia era la creşă. La sfârşitul veacului al XIX-lea, un număr considerabil de oameni considerau că soarele se învârte în jurul pământului.

De atunci, omenirea a ajuns în spaţiu, chiar pe lună, comunicarea video şi audio de pe un continent pe altul este o banalitate, iar cercetarea adâncului din oceane este o normalitate. Şi astăzi, un număr considerabil de oameni ştiu că soarele se învârte în jurul pământului...

Dezvoltarea tehnologiei nu a învins nici frica, nu a îndepărtat omul de teoriile conspiraţiei şi nici nu ne-a învăţaţ ce să căutăm mai bun şi mai corect, de exemplu, pe un motor de căutare online.

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă iar nu ne-am fi propus ca în România să reinventăm roata şi anume – România este codaşă la vaccinare în Uniunea Europeană, alături de Bulgaria, în condiţiile în care rata de vaccinare din Uniune este de aproximativ 75% iar în România, puţin peste 31%...

Aproximativ 84% din cei 10,3 milioane de locuitori ai Portugaliei sunt la această oră complet vaccinaţi, iar peste 70% din personalul medical din România s-a vaccinat benevol.

Chiar şi în condiţiile unei statistici de bun simţ, marii antivaccinişti, părerologi de ristretto cu muuult lapte, sunt în proporţie de peste 99% de alte meserii decât medici sau farmacişti, însă dacă vaccinurile copilăriei le-au făcut fără să crâcnească, fără efecte adverse, articolele neasumate, cu teorii mai mult decât greşite dar uşor share-uite şi aproape deloc neverificate, care abundă pe reţelele de socializare, le sunt punctul de sprijin în univers, justificare şi argument solemn la acel extrem de enervant comportament de gică contra.

Să luăm la rând cele mai importante teorii antivacciniste:

„Vaccinurile `ARN mesager` împotriva virusului COVID-19 au fost dezvoltate prea repede şi nu au fost testate astfel încât nu sunt sigure, eficiente şi de încredere”...

Tehnologia „ARN mesager” nu a apărut ieri dintr-o cămară, scoasă la testat pe milioane de oameni. Această tehnologie era deja cercetată la data exploziei COVID-19, de aproape două decenii, astfel încât companiile farmaceutice au putut trece la procesul de dezvoltare al vaccinului.

Nu voi intra în detalii, oricine se poate informa, însă înainte de pandemie Moderna avea deja în dezvoltare vaccinuri ARNm împotriva rabiei, malariei şi a altor virusuri pentru care serurile tradiţionale sunt mai dificil de obţinut.

Sigur, mai există un argument de bun simţ, dar pe care antivacciniştii îl pot întoarce invers, şi anume, că în general, marea problemă a vaccinurilor antigripale existente este că se află întotdeauna cu un pas în spatele virusului. Ar fi ideal să ghicim în stele viitoarele mutaţii ale virusului X... nu?

Cât priveşte testarea tehnologiei, la nivelul Uniunii Europene, Agenţia Europeană a Medicamentului, precum şi agenţiile naţionale, au evaluat din punctul de vedere al siguranţei şi eficacităţii produsul, în urma analizării studiilor clinice efectuate. Ulterior s-a obţinut autorizaţia de punere pe piaţă a respectivului vaccin, cu tehnologia „ARN mesager”.

„Vaccinul ARN îmi va altera ADN-ul”...

ADN-ul, aşa cum învăţăm în gimnaziu, se află în nucleul celulei şi nu în citoplasma celulei unde ajunge vaccinul ARNm împotriva COVID-19! Prin urmare, vaccinul ARNm nu interacţionează, nu alterează şi nu modifică ADN-ul celulelor din organism.

„Prin vaccinul împotriva COVID-19 vor să se introducă microcip de urmărire sau alte forme de dispozitive de urmărire”...

În regulă. Ne urmăresc! Presupun că pe toţi cei vaccinaţi. Americani, europeni, chinezi, australieni, ruşi, nigerieni etc. Cine face asta? Oculta mondială? Illuminati? Poate da, poate nu. Eu consider că teoria aceasta este la fel de probabilă precum cea a pământului plat.

Dar mă rog, dacă am lua în considerare această teorie a conspiraţiei, vine întrebarea: De ce să plătească cineva un CIP pentru a ne urmări, când noi, prin liberul nostru consimţâmânt, folosim telefoane mobile, mailuri şi reţele de socializare? Ne place să dăm check in, ne place să share-uim, singuri ne-am expus prezenţa de „n” ori.

În anul 2020, 78,2% din gospodăriile României aveau acces la internet de acasă. Tot în 2020, existau 26 de milioane de conexiuni mobile, adică 135,6% raportat la populaţia ţărişoarei, iar peste 10 milioane de români aveau şi au cont de Facebook.

Şi atunci, de ce ne-ar plăti cineva un CIP ca să vadă unde suntem, când este suficient o simplă localizare – GPS sau IP. Ca să nu mai zic că nu înţeleg de ce ar trebui să mă ascund?

„Vaccinul împotriva COVID-19 îmi va afecta fertilitatea”...

Vaccinul împotriva COVID-19, oricare dintre cele prezente pe piaţă, nu afectează fertilitatea. Confuzia a apărut în urma unui raport fals care a fost răspândit pe reţelele de socializare. Ulterior, în China, Rusia, Uniunea Europeană şi Statele Unite s-a infirmat această teorie falsă.

Însă, i-aş întreba pe antivacciniştii de serviciu: Ştiu oare că riscul infertilităţii în cazul fumătorilor este mult mai mare decât în cazul nefumătorilor, în condiţiile în care unu din cinci români fumează. Acum s-au trezit unii să fie îngrijoraţi de fertilitate?

„În Israel sunt multe cazuri chiar dacă s-au vaccinat”...

Adevărat! La începutul lui septembrie numărul bolnavilor de COVID-19 a explodat în Israel, ajungându-se la peste 11.000 de noi cazuri/zi, la o populaţie de 9,4 milioane.

Relevant este însă numărul de decese, nu cel de infectări, vaccinul având rolul de a pregăti organismul pentru lupta cu virusul.

Concret, statistica oficială la începutul lui septembrie arăta aşa: În România, la 1,1 milioane de cazuri înregistrate de COVID-19, au decedat 34.528 de persoane, în timp ce în Israel, la 1,05 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, au murit doar 6.990 de bolnavi...

Prin urmare, dragi antivaccinişti, aşa cum pământul nu este plat, nici vaccinul împotriva COVID-19 nu ne transformă în zombie ambulanţi, nici nu ne creşte o mână în plus, ci doar oferă o şansă suplimentară de viaţă şi implicit de relaxare şi refacere economică.

31% vaccinaţi, faţă de 75% vaccinaţi la nivel de Uniune Europeană, explică din păcate multe decalaje între România şi occident, de la mentalitate, la seriozitate şi până la prosperitate economică...