Despre cum Germania, Franţa, Spania şi Italia şi-au „anexat“ majoritatea teritoriilor – după modelul transilvănean (via Isabelle Davion, DPA şi CTP)

În 1918, România a obţinut Banatul, „vechi teritoriu maghiar“, a „ocupat Basarabia“, iar Ardealul a fost „furat de la Ungaria“.

România ar fi avut „argumente istorice şi entice“, care însă se pot întoarce împotriva României, deoarece Basarabia a fost în prealabil rusificată, în timp ce Transilvania a fost maghiarizată; iar România a practicat politica „faptului împlinit“ ocupând în 1918 cele două teritorii. Declaraţia îi aparţine Isabellei Davion, profesor la Universitatea Sorbona (în jurul datei de 1 decembrie; link aici).

- România aniversează la 1 decembrie 100 de ani de la momentul când „a anexat“ Transilvania. Declaraţia aparţine Deutsche Presse Agentur (DPA), agenţia de stat a Germaniei, preluată de televiziunea ZDF (în jurul datei de 1 decembrie; link aici; în urma protestelor României, DPA a corectat declaraţia).

- „Transilvania are o tradiţie europeană, iar unirea cu România în 1918 s-a făcut nu pentru că şi-ar fi dorit aceasta din conştiinţă naţională, ci pentru că împrejurările – programul „idiot“ de deznaţionalizare practicat de autorităţile ungare – au împins-o să facă acest pas. Altfel, Transilvania ar fi putut să devină o Elveţie a Balcanilor, fără să se unească neapărat cu România“ – jurnalistul român Cristian Tudor Popescu la Digi24 (vinerea trecută; link aici)

Ar trebui să spunem, în continuarea celor de mai sus, următoarele:

La 1871 Prusia a anexat celelalte stătuleţe şi provincii germane, pe care le-a furat de sub influenţa Austriei. Otto von Bismarck a avut argumente istorice şi etnice, care se pot întoarce împotriva Germaniei, deoarece stătuleţele germane fuseseră în prealabil independente; iar Prusia a practicat politica „faptului împlinit“ dominând cultural şi în final anexând celelalte teritorii germane. Celelalte state germane nu au devenit germane pentru că au avut vreo conştiinţă naţională, ci pentru că împrejurările – programul „idiot“ de influenţă culturală practicat de autorităţile austriece – le-a împins să facă acest pas. Celelalte provincii germane ar fi putut să devină nişte Elveţii ale Europei de Vest, fără să se unească neapărat cu Germania.

În secolul al XIII-lea Franţa a anexat Normandia şi Laguedoc, pe care le-au furat de sub influenţa englezilor; iar Georges Clemenceau a anexat în secolul XX Alsacia şi Lorena, pe care le-a furat de sub influenţa germanilor. Philip al II-lea, Richeliu, Ludovic al XIV-lea, Napoleon şi Georges Clemenceau au avut argumente istorice şi etnice, care se pot întoarce împotriva Franţei, deoarece numeroasele provincii anexate aparţinuseră în prealabil altor state şi culturi; iar Franţa a practicat politica „faptului împlinit“ dominând cultural şi în final anexând Normandia şi Laguedoc, Alsacia şi Lorena. Aceste provincii nu au devenit provincii pentru că au avut vreo conştiinţă naţională, ci pentru că împrejurările – programul „idiot“ de deznaţionalizare (sau de influenţă culturală) practicat de autorităţile engleze şi germane – le-a împins să facă acest pas. Celelalte provincii franceze ar fi putut să devină nişte Elveţii ale Europei de Vest, fără să se unească neapărat cu Franţa.

Nordul şi Centrul Italiei (inclusiv Roma) au fost cucerite şi anexate de revoluţionarul şi aventurierul Giuseppe Garibaldi. Principatele italiene şi mai ales Roma nu şi-au dorit să facă parte din republica lui Garibaldi (fapt foarte adevărat – mai ales dacă vorbim despre Roma). Italienii nu au o conştiinţă naţională – fapt ilustrat şi de maxima lui Massimo d’Azeglio, „L'Italia è fatta. Restano da fare gli italiani" (Italia e făcută; acum ne rămâne să îi facem şi pe italieni).

Spania şi-a anexat majoritatea teritoriilor, care fuseseră arabizate. Spania a avut argumente istorice, etnice şi religioase pentru Reconquista, care se pot întoarce uşor împotriva Spaniei. Poate că Iberia ar trebui dată înapoi arabilor?

O serie de declaraţii care ne arată, iată, că nu e deloc mai greu să fii, în vremurile noastre, mai catolic decât papa; şi să ştii mai multă istorie decât istoricii de la Sorbona.

P.S.: Despre perlele în serie ale CTP-ului prefer să mă abţin să comentez – mai ales că vorbitul în dodii are, iată, în ziua de azi o tradiţie europeană.