Cât alcool sau cafea putem bea pe vreme de caniculă. Recomandările medicilor

Cât alcool sau cafea putem bea pe vreme de caniculă. Recomandările medicilor

Alcoolul consumat pe căldură accentuează deshidratarea. FOTO Shutterstock

Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi, a vorbit despre consumul cafelei şi a alcoolului în vreme de caniculă. Ambele băuturi trebuie consumate în cantităţi mici, iar după ce acestea sunt savurate, cetăţenii trebuie să se hidrateze cu apă mai mult decât în mod normal deoarece ele accentuează deshidratarea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se poate bea cafea când e cald, dar depinde de cantitatea de cafeină pe care o conţine acel pahar. Cafeaua în doze mici are efectele ei benefice. În doze mari nu e bună, şi mai ales nu e bună pe caniculă.

Dar mai grav decât consumul de cafea este consumul de alcool. Cele 3 cazuri care au decedat aici, în capitala regiunii de nord-est (Iaşi - n.red.), au fost 3 cazuri din mediul rural, bărbaţi cu vârste tinere care au consumat etanol, au devenit inconştienţi, au rămas în mediul exterior, iar temperatura lor a ajuns la peste 41 de grade. Hipertermie malignă, comă, afectare cardiacă, respiratorie, afectare renală şi hepatică, fără şanse de revenire, cu toate eforturile noastre”, a spus Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD, Iaşi, pentru Digi24.

Cantităţile mici de alcool nu fac rău atât timp cât consumatorul ştie când ar trebui să se oprească.  De asemenea, după ce se consumă alcool, trebuie să se consume o cantitate mult mai mare de apă decât în mod obişnuit.

„Oricum, alcoolul consumat pe căldură accentuează deshidratarea. Şi e nevoie de şi mai multă apă ca el să fie eliminat din organism, pentru că organismul nostru îl percepe ca pe un lichid care trebuie eliminat. Berea, dar cu atât mai mult vinul sau alcoolul cu mai multe grade. Aşa încât, cantitatea de apă pe care trebuie să o consumăm după bere sau după vin este mai mare”, a mai adăugat aceasta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările