BOR vrea să se implice în rezolvarea crizei actuale din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea-Fericitul Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea-Fericitul Daniel

Patriarhia anunţă că la viitoarele şedinţe ale Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod ale BOR din 15-16 februarie 2012 se va dezbate “cum poate contribui Biserica, prin cuvânt şi faptă, la schimbarea stării actuale de criză a societăţii româneşti”.

Într-un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, instituţia informează că, întrucât situaţia actuală de profundă nemulţumire în care se află poporul român este deosebit de grea, ca urmare a crizei morale şi economice din societate, în cadrul viitoarelor şedinţe ale Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române din 15-16 februarie 2012 va fi dezbătută cu prioritate problema cum poate contribui Biserica, prin cuvânt şi faptă, la schimbarea stării actuale de criză a societăţii româneşti.

Comunicatul mai spune că, deşi Biserica este autonomă faţă de stat şi neutră din punct de vedere politic, totuşi ea “nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii. Prin urmare, ea trebuie să-şi exercite, în acelaşi timp, vocaţia de factor al păcii sociale şi de apărătoare a demnităţii umane atunci când aceasta este umilită din cauza nedreptăţilor sociale, a sărăciei şi neajutorării.

“Ca atare, considerăm că în aceste momente dificile, trebuie să sporim rugăciunea, dialogul şi cooperarea pentru a găsi împreună modalităţi practice de rezolvare a problemelor existente şi de restabilire a încrederii în instituţiile cu responsabilitate maximă pentru viaţa societăţii româneşti, îndeosebi în contextul internaţional prezent care este confuz şi instabil. În pofida dificultăţilor existente, creştinii trebuie să cultive solidaritatea cu cei ce suferă şi speranţa că putem depăşi criza actuală”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite