„Am fost scos din spitalul din Slobozia, stânga Nistrului şi internat in secţia de terapie intensivă a Spitalului Republican de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă."

Aici voi primi tratamentul necesar de la medici specialişti şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu îmi voi putea recupera sănătatea şi să mă întorc la colectivul cadrelor didactice, elevi si părinţi, atât de mult la care ţin.

Să vă dee Domnul mulţi ani de zile pentru ajutorul acordat.

E atât de târziu, iar eu nu dorm...

Mă gândesc la lumea aceasta.

Oare de unde atâta invidie, răutate şi murdărie, dacă viaţa noastră e atât de fragilă ?

Această Pandemie trebuie sa ne schimbe, trebuie să devenim mai buni şi milostivi, mai iertători...”

Este o parte din mesajul, din gândurile unui om, infectat cu noul coronavirus SARS-Cov 2, un mare român care de o viaţă întreagă întreţine flacăra românismului într-un teritoriu vitregit de soartă, un mare exemplu de urmat în zilele noastre, profesorul Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” din Tiraspol. Un apel de pe patul de spital, atât pentru români, pentru oameni, cât şi pentru toţi cei care vieţuim sau încă mai trăim în aceste vremuri de pandemie. Oare câţi alţi bolnavi aflaţi pe patul de spital nu doar că luptă pentru viaţa lor, într-o lume din ce în ce mai rea şi mai cinică, ci se şi gândesc la ceilalţi oameni, la viaţă şi la binele comun ?

Este o voce din rândul celor care gândesc cu adevărat la ce este bine şi rău, o voce care grăieşte şi pentru viitor, într-o perioadă de grele încercări pentru toată lumea, când orbirea multora dintre noi, interesele meschine, răutatea, prostia, lăcomia duc la radicalizare, la vrajbă, la lucruri care provoacă răul oamenilor şi al societăţilor. Un glas care, ca multe altele ce fac apeluri disperate la solidaritate, bunătate, umanitate, răzbate prin corul negaţioniştilor pandemiei, printre bla, bla-urile politicienilor şi mai marilor zilei, care pun mai presus de orice lupta, accesul şi menţinerea puterii, în detrimentul comunităţilor şi cetăţenilor.

O voce care împreună cu celelalte care semnalează pericolele mortale, ne cere tuturor celorlalţi să ne schimbăm în bine, pentru a ne putea salva! Şi, pe zi ce trece, dintre vocile care încă mai trăiesc şi reflectă o minte lucidă, judecată de valoare şi gândire în spiritul umanităţii, se aude tot mai mult : din spitale, din casele oamenilor, din societate, din comunităţi, din ţările lumii afectate de pandemie şi de problemele grave cu care se confruntă. Sunt vocile oamenilor care combat corurile glasurilor şi acţiunilor iresponsabile ale negaţioniştilor, ale iresponsabililor şi celor care dezbină, înrăiesc şi produc doar rău tuturor, inclusiv lor. Vocile raţiunii!

Iată ce scria profesorul Iovcev pe 12 octombrie:

E doar un început de drum... O viaţă întreaga înainte... Bucurii si tristeţe... Victorii şi înfrângeri... Urcuşuri si căderi... Iubire şi ură... Îşi ia Crucea, pe care i-a dat-o Dumnezeu după măsura...si... O tot duce...o duce pe parcursul Vieţii întregi! Viaţa este Mişcarea Suprema! Viaţa poate fi doar însăşi Viaţă si trebuie s-o trăieşti cu multa Iubire si Demnitate! Viaţă este Iubire! Viaţa este dată de Dumnezeu!”

Scriam recent despre faptul că tot mai mulţi dintre noi am renunţat la omenie, am constatat că omenia este ceva de domeniul trecutului, pe cale de dispariţie! Poate că nu este chiar aşa, poate doar am uitat în egoismul nostru, în orbirea noastră să mai fim oameni, pentru un timp. Dar, dacă vrem, ne putem reveni! Am putea din nou să punem iarăşi preţ pe omenie, pe solidaritate, pe viaţă, pe oameni, pe demnitate! Trebuie doar să vrem!

Nu ne costă nimic să încercăm cu toţii să ne schimbăm, ”trebuie să fim mai buni, mai milostivi, mai iertători!”-cum ne spun profesorul Iovcev de pe patul de spital, precum şi alte voci ale unor oameni care pun preţ pe viaţă şi umanitate.

De noi depinde ce cale alegem!