A murit bărbatul care a împărţit Franţa în două: Vincent Lambert

A murit bărbatul care a împărţit Franţa în două: Vincent Lambert

Vincent Lambert, francezul aflat de 11 ani în stare vegetativă, a murit joi dimineaţa, la nouă zile după ce medicii i-au scos tuburile prin care era hrănit, respectând hotărârea luată de cea mai înaltă instanţă de apel din Franţa.

Vincent Lambert a murit la vârsta de 42 de ani, după ce medicii au refuzat să-l hrănească. Respectând o decizie a Curţii de Apel din Franţa, personalul medical a stopat, acum nouă zile, medicaţia pacientului, informează BBC.com. 

Tatăl lui Vincent, Pierre Lambert, în vârstă de 90 de ani, a descris decizia curţii drept o „crimă mascată”. Însă soţia lui Vincent Lambert şi alte persoane au susţinut că tot ceea ce pot face pentru Vincent, în starea sa, ar fi să-i ofere o moarte demnă. 

În Franţa, Vincent Lambert devenise simbolul dezbaterii privind dreptul de viaţă şi de moarte asupra fiinţei umane. Ani întregi, părinţii lui bărbatului s-au luptat pentru a-şi ţine fiul în viaţă. Luni, cei doi au anunţat că nu mai pot face recurs la sentinţa Curţii de Casaţie, care a decis să-i fie întreruptă medicaţia fiului lor. Părinţii s-au „resemnat” cu moartea fiului lor. „Vincent a murit la 8:24 dimineaţa” la spitalul din Reims, a spus nepotul său, Francis Lambert, în vârstă de 42 de ani, el însuşi infirmier.

Vincent Lambert, o moarte controversată

 
Situaţia lui Vincent Lambert a împărţit ţara în două, declanşând demonstraţii pe străzile din Paris. Cu toate că eutanasia este ilegală în Franţa, medicii au dreptul de a opri tratamentul pacienţilor aflaţi în fază terminală.

Legat de moartea lui Vincent Lambert, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Vasile Barbu, susţine că autorităţile nu aveau dreptul să-i producă moartea lui Vincent Lambert: „O persoană n-ar trebui să-şi asume responsabilitatea de a da acceptul pentru moartea cuiva sau de a lua viaţa altei persoane. Cel mai mai bine e să-i încurajăm pe oamenii care vor să recurgă la eutanasie să analizeze acest aspect din toate punctele de vedere. Nu recomand eutanasia în nicio situaţie, nici în cazul lui pacientului francez Vincent Lambert, aflat în stare vegetativă. Cunosc cazul unui pacient care şi-a revenit din moarte celebrară după 21 de ani. Nu avem dreptul să luăm viaţa nimănui” a spus Vasile Barbu.

Viaţa este sacră

Preşedintele ANPP a mai transmis că decizia luată de Curtea Europeană pentru Drepturilor Omului (CEDO) poate crea un precedent periculos. „Decizia de la CEDO în cazul lui Vincent Lambert creează un precedent şi ar putea influenţa mai multe guverne să ia decizii asemănătoare în astfel de cazuri, putând fi utilizată inclusiv în elaborarea unor legi. CEDO a ales să pună mai presus calitatea vieţii şi nu sacralitatea ei. Decizie care contravine cu principiile care stau la baza Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Pacientul Vincent Lambert  era în viaţă, chiar dacă era într-o stare vegetativă. Avea celule vii, avea formă umană, putea fi hrănit, putea digera şi elimina. Nu avea percepţii cognitive, dar era în viaţă. Garantează cineva că ştiinţa medicală stăpâneşte totul legat de viaţă? Cum ar fi ca o mamă care naşte un copil cu malformaţii să decidă să nu-i mai dea hrană? Autorităţile ar interveni şi mama ar fi acuzată de intenţii criminale. Cu ce este acest caz diferit?”, a transmis Vasile Barbu.

Sacralitatea vieţii o susţine şi preotul Hariton Negrea. „Omul nu este numai o viaţă biologică. Dumnezeu are în vedere viaţa omului şi numai El este în măsură să decidă asupra vieţii şi a morţii. Medicul nu trebuie să grăbească procesul natural al morţii, el este dator să aline suferinţele. Cel care nu i-a dat viaţă cuiva, nu i-o poate lua” a precizat preotul.

Fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi rector al UMF Iaşi Vasile Astărăstoae atrage atenţia că eutanasia nu este o „moarte bună”, aşa cum a afirmat justiţia franceză. „Eutanasierea nu este o moarte demnă, ci îngrijirile paleative duc la o moarte demnă şi respect faţă de fiinţa umană. Mâna care vindecă nu poate fi aceeaşi cu mâna care ucide” a transmis Astărăstoae.

Timp de zece ani, soţia lui Vincent Lambert şi părinţii bărbatului au fost angajaţi într-un război în justiţie. Soţia lui a semnat pentru oprirea tratamentului, însă părinţii lui s-au opus. Aceştia s-au adresat instanţei de judecată Curtea de Casaţie din Franţa, care  a decis oprirea tratamentului pe 28 iunie, anulând o decizie anterioară a Curţii de Apel. În urma ultimei decizii a justiţiei franceze a fost aplicat protocolul medical pentru oprirea hidratării şi a hrănirii prin sondă a pacientului, precum şi „sedarea profundă şi continuă”.

În 2008, în urma unui accident de maşină, Vincent Lambert a intrat în stare de comă vegetativă, din care a ieşit după scurt timp, pentru a ajunge într-un stadiu de „conştienţă minimală”. Doctorii au susţinut  atunci că şocul suferit în accident i-a afectat creierul în mod ireversibil şi că Vincent nu va putea avea niciodată o viaţă normală. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: