O coincidenţă potrivită epocilor de bine îndelung şi înşelător a legat evenimente mari care promit un viitor mic. Între altele: economia lumii cade. UE iese din joc. România e gata să întîlnească adevărul pe care l-a refuzat dintotdeauna. În plus, paranoia globală creşte iar impostura experţilor o acompaniază fidel.

Măcar atît: după Coronavirus, vom rămîne cu o analiză exactă. O autopsie pre-mortem. Pacientul va afla în amănunt de ce suferă şi ce îl paşte dar nu îşi va schimba felul de viaţă. E prea tîrziu şi, oricum, faptele nu mai contează. În locul lor, domnesc păreri, interese şi credinţe care nu se mai împiedică demult în realismul brutal al faptelor.

În aproape fiecare stat al lumii, epidemia a forţat guvernele să plaseze economia şi societatea în comă indusă. Pentru prima oară pe timp de pace, lumea s-a unificat la bază iar ecranul protector al interacţiunilor şi iluziilor a dispărut. Din spate, au răsărit adevărurile bruiate pe care nu le sesizam. Această alunecare colectivă spre realitatea fundamentală nu are trepte geografice şi ierarhice.

Dacă începem cu România, e limpede că vorbim de un stat eşuat şi de o societate în derută. În plin regim de control garantat de autorităţi, turme de clăcaşi au fost mînate spre locuri de muncă, în alte state UE, pe sub barierele coborîte de aceleaşi autorităţi. Aşa funcţionează, elegant şi oficial, traficul uman cu cetăţeni români ceurţi la muncă de Germania, Anglia sau Italia. E, de fapt, tot ce putem da şi tot ce ne face notabili în Europa.

Ştiind bine unde trebuie să sune dacă vor muncă brută, guvernele statelor occidentale au pus mîna pe telefon. Autorităţile române s-au executat fără crîcnire, au suspendat prompt epidemia şi au slobozit nevoiaşii. Partea română nu s-au obosit să ceară ceva, la schimb. De pildă: pentru fiecare culegător livrat, un turist german plătitor, cazat la o pensiune românească în faliment. Turma a fost împinsă, fără condiţii, spre avioane. Vîrful de contaminare Suceava a devenit furnizor de muncă pură în UE. Şi, brusc, toată lumea şi-a primit definiţia.

România - rezervă de muncă fizică. Statele de vîrf ale UE - beneficiar al resurselor de cîrcă-şaibă şi, prin asta, deţinătoare ale subdezvoltării româneşti. Statul român - autor şi proprietar al unui faliment complet.

Economia căzută, migraţia şi societatea vînturată a României sînt rezultatul barbariei interne. Poziţiile de conducere duc la unul şi acelaşi rezultat. Modelul e fix. Mai întîi, un plic sau un sac de bani pasaţi pe sub masă. Apoi, vila şi harnaşamentul Gucci pentru curva botoxată recoltată din lotul naţional de cărniţă vie. Urmate de Hotărârea de Consiliu Local sau Guvern care aprobă pădurea deja tăiată, deturnarea de fonduri sau exportul de material mineral şi uman.

Dumnezeu le vede, însă, pe toate, aşa că primeşte, în dar, dioptrii false. O parte din şpăgi se duc pe zidiri de biserici mai numeroase decît pot binecuvînta preoţi încetiniţi de buzunare pline la sutană.

Sîntem plebea Europei? Sîntem. De fapt, Europa de Est nu există. Dinspre Vest, realitatea umană a României şi a Europei de Est e invizibilă. Nici un corespondent, nici un reportaj şi nici o analiză despre Polonia, România, Slovacia sau vreun alt cotlon estic n-au deranjat mass-media occidentală. Coronavuris are loc numai în Vest. Loc pentru Est se face doar cînd e vorba de Dictatorul Orban, de corupţia eternă a României, de consumul de rom pe cap de rasist sau de cutare flori-fete-munţi-păduri virgine. Sîntem fie pretext de escapism bio, fie ilustraţie didactică în predici. Însumînd: mulaj al ipocriziei liberal-progresiste. Sîntem utili numai în măsura în care sîntem demonstrabil stricaţi şi participăm, astfel, la auto-terapia stimei de sine occidentale.

Iata de ce, la celălalt capăt al firului, UE emite, sporadic, zgomote moraliste şi lasă sistemul să funcţioneze. În interior, societatea civilă acţionează selectiv. Nu aşteptaţi demonstraţii monstru în Piaţa Victoriei împotriva abuzurilor statului de drept german - Rechtsstaat, cum se zice doct şi admirativ. În fond, civicii noştri subţiri şi profesorii lor germani au aceleaşi opinii: tot ce se cheamă discriminare şi se pedepseşte prin lege în cazul minorităţilor afro-arabo-sexuale e îngăduit în cazul est-europenilor. Democraţia e un ceai exotic, prea fin pentru mîrlanii Estului rural. Nedeclarat, toată lumea bună crede că exigenţele civice trebuie aplicate numai în anumite cazuri. Şi că înstrăinarea răcanilor face vremuri politice bune pentru crema urbană. Fără exportul celor 3-4 milioane plecaţi în occident, România ar avea şomaj 30% şi guvern PSD permanent.

Concluzia acestor adevăruri îmbinate spune ceva ireparabil: sistemele nu au importanţă pentru România. Comunism, democraţie, dictatură, tutelă liberală UE - nu contează. Sîntem de neschimbat. Cea mai gravă problemă a României nu a fost nici adusă şi nici reparată de un sistem politic, oricare ar fi fost el. Problema de care vorbim e rodul stricat al unei lipse de constituire şi identitate care anulează tot ce credem despre noi înşine. Cu asta, intrăm într-o zonă tabu pe care orice naţiune bolnavă o închide sub lacăt, din motive de siguranţă. Dar caracterul răzbate şi iese la vedere, chemat de crize şi încercări. Românii vor fi români iar nemţii şi mai nemţi. Sîngele apă minerală post-naţională nu se face. Nimeni n-a reuşit să adeverească mai cu spor această zicere decît Uniunea Europeană.

E vorba de inutilitatea UE, ca sumă de intervenţii nule. UE nu a decis nimic palpabil şi nu a stabilit sau schimbat ceva anume, în viaţa cetăţenilor pe care îi invocă şi îndrumă. Sistemul s-a mişcat tîrziu şi lent, sonorizat de apariţiile de dirigintă pensionată ale Ursulei von der Leyen. Tot ce era de decis a fost decis de statele naţionale. Într-un fel sau altul, statele membre au confirmat că sînt foarte la curent cu butaforia de la Bruxelles şi că nu mizează pe UE.

Incertitudinea morală şi intelectuală domneşte de la un cap la altul al lumii recalculate prin Coronavirus. Marile doctrine au fost infirmate. Stînga şi dreapta se regăsesc în deficit. Libertarienii dreptei şi umanitarii stîngii au ajuns la concluzia grotescă după care democraţia a fost suprimată prin arest general la domiciliu. Setea de anarhie şi voie bună a stîngii se întîlneşte cu dogmatismul dreptei care pune mecanismele pieţei la baza tuturor lucrurilor, inclusiv selecţia supravieţuitorilor.

La fel de înspumaţi în cămaşa de forţă sînt apostolii epidemiei ca vestibul al paradisului. Încălziştii noştri dragi au făcut legătura: fără economie, comerţ şi transporturi, lumea e mai verde, gheţarii fac burtă iar gîzele dau roată vioi amprentelor de carbon suprimate. Înţelepciunea lui Budha reeducat de Obama vrea să facă legea. Rezultatul? Vom fi şomeri, vom avea timp de plimbări dar nu vom putea intra în Cişmigiu fără să fim sfîşiaţi de mistreţi.

Reapariţia masivă a iraţionalului şi apetitul pentru mitologie subterană spun că zăcămîntul e vechi şi aştepta ocazia erupţiei. Cu alte cuvinte, aflăm, tot printr-o corecţie forţată de Coronavirus, că siguranţa noastră asupra prevalenţei mentale a raţiunii e mult exagerată. Cealaltă revelaţie e nepregătirea generală a sistemelor pe care contam. Rînd pe rînd, administraţia, reţeaua medico-sanitară şi bazele de prelucrare a datelor au clacat. Marile sisteme publice au fost înghiţite de reciful birocratic.

S-a spus că lumea de după Coronavirus e de neimaginat. Eroare înlesnită de iluzii psiho-tehnologice! Ce ar trebui să recunoaştem e tocmai inversiunea percepţiilor. Iluzorie şi nefirească a fost lumea de dinainte de Coronavirus. Pînă la urmă, sîntem civilizaţia care a prosperat în timp ce a pierdut ştiinţa muncii şi a lucrului făcut cu mîna, fără atingerea mouse-ului.

Ce vine spre a se aşeza în viitor e realitatea fără iluzii. Vechii noştri prieteni neglijaţi se pregătesc de ospăţ: nebunia, suferinţa şi credinţa în lipsa de credinţă. Ne vedem, singuri şi neisprăviţi, în Cişmigiu!

P.S. E cert: Aeroportul Internaţional Ţăndărei nu s-a închis nici o clipă! Eroismul celor ce au asigurat fluxurile aeriene, în plină tragedie epidemică, trebuie recunoscut şi celebrat. Cine caută dovezi le găseşte la Milano. Pasagerii sosiţi acolo pe calea aerului au ocupat casele goale, rămase în urma murbunzilor duşi la spital. Apoi, au acordat interviuri de la fereastra noului cuib, argumentînd, corect, că sînt victime şi că Italia le datorează o casă.

De unde rezultă că, aşa cum s-a spus, Vladimir Tismăneanu e rasist. În cîrdăşie cu Denisa Comănescu, acesta a dovedit atitudini străine de morala progresistă şi ostile cuceririlor orînduirii noastre. Rezultă, deasemenea, că Asztalos C. trebuie mutat de la CNCD şi numit controlor de trafic. Spre Comunism în Zbor! La fel cum, înfierînd poziţia neprincipială a lui Tismăneanu, Universitatea Bucureşti a cîştigat dreptul de a recupera portretele Tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi de a le aşeza la dreapta Comandantei Greta.

Banda Tismăneanu-Comănescu trebuie judecată fără milă! Auto-critica şi scuzele prezentate de Tismăneanu sînt un pas înainte, dar nu trebuie să adoarmă vigilenţa revoluţionară. Duşmanul e peste tot! Aşa de pildă, tînăra sabotoare care a fost amendată, recent, cu 1000 lei, pentru că a criticat un primar de comună. Îngăduinţa nu-şi are locul! Pedeapsa cerută de asemenea abateri grave e temniţa grea!