În primul an vor fi asigurate obligatoriu aproape 40% din totalul locuinţelor din România

În primul an vor fi asigurate obligatoriu aproape 40% din totalul locuinţelor din România

În primul an vor fi asigurate obligatoriu aproape 40% din totalul locuinţelor din România

Directorul general în cadrul Direcţiei Generale de Reglementări şi Autorizări Asigurări Obligatorii, Marius Bulugea, a afirmat astăzi că gradul de acoperire a asigurării obligatorii a locuinţelor va fi de circa 30-40% în primul an de după intrarea în vigoare a legii 260/2008.

El a adăugat că în România există aproximativ 8,4 milioane de locuinţe, iar din acest total, circa 60-70% sunt de tip A, construite din materiale performante, şi pentru care se va plăti o primă anuală obligatorie de asigurare de 20 euro. Pentru restul locuinţelor, de tip B, prima obligatorie este de 10 euro/an.

Bulugea a explicat că procentajul mic din primul an de după intrarea în vigoare a legii este efectul inexistenţei unei baze adecvate de date privind persoanele ce trebuie să plătească asigurarea, în special date referitoare la asiguraţii din mediul rural, relatează NewsIn.

Despăgubirile medii anuale, ce acoperă cutremurele, alunecările de teren şi inudaţiile, se ridică la 100 milioane euro, la un grad de acoperire a asigurărilor obligatorii de 85% din totalul asiguraţilor, a mai precizat Bulugea.

De asemenea, oficialul a mai spus că actuala lege nu conţine prevederi referitoare la clădirile cu un grad ridicat de pericol, în cadrul producerii de seisme, dar se doreşte ca această categorie să fie exclusă din lege.

Suma maxim asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru locuinţele de tip B. Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B.

Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, iar constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi de persoanele împuternicite în acest scop.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările