Cele şase articole amputate astăzi Constituţiei României, din cauza declaraţiilor neconstituţionale ale preşedintelui, sunt cele din titlul V, care fac referire directă la Curtea Constituţională: structură, condiţii pentru numire, incompatibilităţi, independenţa şi inamovibilitatea, atribuţii şi deciziile Curţii Constituţionale.

Practic, prin refuzul aplicării deciziei Curţii Constituţionale, Klaus Iohannis încalcă articolul 147 care prevede că “deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Încercarea lui Klaus Iohannis de a pune în discuţie-dezbatere-referendum decizia Curţii Constituţionale reprezintă o subminare directă a acestei instituţii fundamentale, după logica sa, orice decizie a unei instanţe putând fi pusă în discuţie, fără a fi executată.

Prin declaraţiile de astăzi, preşedintele încalcă  şi articolul 80 din Constituţie, care stipulează cât se poate de clar că “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Mai mult decât atât, faptul că a sugerat că decizia Curţii Constituţionale ar pune sub semnul întrebării independenţa procurorilor, este o altă formă de manipulare profund populistă, în decizia Curţii Constituţionale fiind precizat că procurorii sunt independenţi în administrarea dosarelor.

Nici ministrul Tudorel Toader, nici un membru al Curţii Constituţionale nu a pus în discuţie independenţa procurorilor în instrumentarea anchetelor pe care le desfăşoară şi cu siguranţă că asta trebuia să explice preşedintele, nu să recurgă la declaraţii cu caracter manipulator, prin care induce opiniei publice percepţia falsă că ar fi pusă în pericol independenţa procurorilor.

Halucinantă a fost şi insinuarea că prin deciziile Curţii Constituţionale s-ar face jocurile PSD, în cazul amputării atribuţiilor preşedintelui.

Constituţia nu spune nicăieri domnule Klaus Iohannis că preşedintele României ar trebui să aibă vreun rol în revocarea procurorilor şefi. Este o minciună, o interpretare neconstituţională, că instituţia Curţii Constituţionale ar diminua în vreun fel atribuţiile Preşedintelui.

Amputarea celor şase articole ale Constituţiei României, prin declaraţiile preşedintelui Iohannis, întoarce România în urmă cu cel puţin douzeci de ani, nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale fiind ca şi cum o persoană condamnată definitiv şi irevocabil la închisoare, ar spune că nu vrea să execute pedeapsa până când nu citeşte şi nu înţelege ce vor să spună judecătorii în motivarea sentinţei primite, sau după acest precedent, orice cetăţean poate invoca nevoia de timp pentru a citi, apoi pentru a înţelege procesul verbal la o amendă ca să nu execute sancţiunea primită.

12 iunie va rămâne ziua în care Constituţiei i-au fost amputate şase articole, ziua în care un preşedinte inconştient a bagatelizat actul fundamental al democraţiei noastre.