Vulpescu: Ministerul lăsat de Vosganian n-are nevoie de formulări de Oscar. Nu mi s-a propus funcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a precizat, luni, pe pagina sa de Facebook, că nu a primit o propunere de a prelua postul de ministru al Economiei

„Pentru oricine a luat în serios «dezvăluirea», de pe blogul personal al domnului Varujan Vosganian, că aş fi ocupat biroul «domniei sale» de ministru al Economiei, dezmint pe aceeaşi cale: în scris, public, prin internet. Nu am primit o propunere de a prelua portofoliul de Ministru al Economiei şi nu am avut vreo discuţie în acest sens cu vreun decident politic“, a menţionat Vulpescu.

El a subliniat faptul că ocupă funcţia de director de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, iar preocuparea sa o reprezintă îndeplinirea atribuţiilor aferente acestui post.

„Cred că ministerul Economiei, aşa cum l-a lăsat domnul Vosganian, nu are nevoie de literatură cu personaje şi formulări de Oscar, ci de un profesionist curajos care să îşi asume decizii din cele mai dificile şi nepopulare. Oricine va fi, îi urez succes!“, a mai scris Vulpescu pe contul său de Facebook.

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a scris ieri pe blogul său: „Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is... Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin...".
Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru interimar al Economiei, a declarat, luni, că a delegat o parte din competenţele de la ministerul al cărui portofoliu îl deţine ca interimar secretarului de stat Bogdan Badea, adăugând că nu l-a delegat pe Remus Vulpescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite